luni, 19 august 2019

Adrian Papahagi 🔴 Am învățat de la Andrei Caramitru că nu poți avea civilizație decât dacă abolești tradiția, sau că există o corelație subtilă între numărul de mariaje gay și kilometrii de autostradă...

Mie-mi place dl. Andrei Caramitru. Rar un om atât de cult și moderat, care să înțeleagă la fel de bine mecanismele economiei și resorturile sufletului omenesc! Poate Oana Bogdan să îl egaleze, dar nu sunt sigur.
Luările sale de poziție vădesc mereu, de pildă, înțelegerea nuanțată a faptului religios. Cu câtă delicatețe tratează, de fiecare dată, credința concetățenilor săi! Cât de bine cunoaște istoria ideilor și a spiritualității românești!
Cum stabilește mereu corelațiile corecte între cauze și efecte ce depășesc granițele unui singur domeniu! Am învățat de la el că nu poți avea civilizație decât dacă abolești tradiția, sau că există o corelație subtilă între numărul de mariaje gay și kilometrii de autostradă (în Franța, de pildă, toate autostrăzile s-au construit după PACS). Nu îl știam fin etimolog, dar m-a surprins atunci când, prin eliminarea unei fricative parazite, a stabilit înrudirea dintre creștinism și cretinism.
Pleșu și Patapievici sunt pigmei intelectuali pe lângă fiul marelui actor. Iată că înnoirea pe care ne-o propune USR este și intelectuală, nu doar politică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.