Am un nepot care nu are nici doi ani, încă nu știe să vorbească, dar care după ce s-a măzgălit pe piept cu un marker s-a dus la părinți și arătând spre pieptul lui măzgălit a rostit numele cățelului (printre puținele cuvintele pe care le știe). Cumva a dat vina pe cățel pentru ce făcuse el.
Copiii se nasc cu o puternică înclinație spre ce e rău, știu de mici să mintă, să manipuleze, să fure și faptul că-i învățăm de la cinci ani două limbi străine, că-i dăm la pian și la chitară, că fac două sporturi, toate acestea nu-i fac oameni, nu dezovltă în ei omenia și nu înving răul din ei. Toate acestea doar le cresc abilitățile cognitive și fizice, dar nu înving înclinațiile rele ale firii.
Moralitatea din copiii noștri se dezvoltă nu prin cultură și sport (deși acestea contează enorm), ci prin principii creștinești puse în ei de mici. Unii cred că educația lor morală începe la 18 ani, dar atunci se cam termină. Unii zic că sportul te civilizează, dar în sport avem adesea cazuri grave de conduită care ies la iveală, alții zic că o facultate te face moral, dar avem cazurile unor decani și profesori care iau șpagă și care dau diplome pe sub mână. Nici o meserie în care îți trebuie multă compasiune nu te face mai iubitor, sunt doctori care operează doar cu șpagă.
Ceea ce ne face morali este Cuvântul lui Dumnezeu, Isus Hristos este singura forță din lumea aceasta care a învins firea păcătoasă a omului și a îmblânzit răutatea din el. Nicio religie sau credință nu a mai făcut-o. Ținând copiii noștri departe de principiile credinței creștine îi vom crește doar ca pe niște roboți programați să se descurce pentru a face bani, dar în rest moral vor avea parte de eșec după eșec, iar părinți de dezamăgiri după dezamăgiri. Înlocuindu-l pe Hristos cu Spiderman, Ironman și cu eroii falși din Avangers nu dezvoltăm în copii omenia, ci doar imaginația lor. Acestea nu sunt modele, Hristos este singurul model autentic împreună cu cei care calcă pe urmele Sale!
Descoperă alături de copiii tăi frumusețea principiilor creștine promovate de Hristos care stau la baza civilizație!
Doamne ajută!
Tony Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.