Vă invit să analizăm o perspectivă obiectivă a Uniunii Europene în următorii 5 ani. Sunt câteva lucruri care ies în evidență. În primul rând, multitudinea problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, cât și gravitate lor. Ne confruntam cu declinuri de neimaginat, dintre care unele sunt unice în istoria Uniunii Europene și a Europei.
Este vorba despre declinul demografic, declinul civilizațional și cultural, declinul economic, declinul securității continentului nostru, Brexitul, migrația, degradarea valorilor, declinul relațiilor cu Statele Unite, economia încetinită a Uniunii Europene, inabilitatea de a crea locuri de muncă, faptul că toată lumea ne-o ia înainte, cum fac Statele Unite și China – o globalizare cruntă care pare să ne defavorizeze de la an la an și să ne transforme în victime ale globalizării, nu în câștigători.
Se pare că tot ce atinge Uniunea Europeană strică – nu realizăm nimic și se pare că nu putem rezolva nimic.
În acest context, este legitim să ne întrebam dacă în 5 ani vom asista la sfârșitul sau renașterea Uniunii Europene.
Problemele pe care le-am enumerat sunt obiective, nu sunt exagerări și le cunoaștem cu toții. Întrebarea este: ce este de făcut? În opinia mea, dacă ne dorim supraviețuirea continentului european trebuie să începem cu cel mai important factor posibil care va rezolva toate problemele: Factorul Uman.
Factorul uman din Europa trebuie reînnoit valoric, așa cum am spus-o de multe ori, printr-o renaștere morală imediată, fără de care Uniunea Europeană nu poate supraviețui. Sunt sigur că și dvs. agreați cu această poziție – un mesaj pe care vreau să-l transmit cu toată încrederea și puterea în Parlamentul European în primul meu mandat.
Vă rog sa vă alăturați acestui proiect nobil votând Peter Costea, votând poziția 16.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.