vineri, 15 martie 2019

Hunedoara Liberă.ro: Pastorul Gligor Hada: "În rândul tuturor bisericilor au existat informatori ai Securităţii şi cred că a sosit timpul ca numele acestora să fie cunoscute..."

În primăvara lui 1989, Gligor Hada era deja de opt ani pastor al Bisericii Penticostale din Hunedoara. Continua să răspândească Bibliile aduse din Germania prin Biserica Reformată. Ştia că este urmărit de Securitate atât la serviciu, cât şi în biserica pe care o conducea. Tot în acea primăvară, fiul său cel mare a fugit din ţară, trecând Dunărea înot în fosta Iugoslavie.

Crede că e timpul ca toţi foştii informatori ai Securităţii să fie cunoscuţi, pentru că a venit vremea ca lumea să afle adevărul, oricât de dureros ar fi. Este convins că aceştia au fost infiltraţi în toate bisericile, dar spune că i-a iertat pe toţi cei care i-au făcut rău.
Peste ani, unul dintre prigonitorii săi l-a privit în ochi şi şi-a cerut iertare. Gligor Hada locuieşte în continuare la Hunedoara, unde este păstor al mai multor biserici penticostale din zonă.
Amenințat cu moartea
Gligor Hada s-a născut în urmă cu 79 de ani într-o familie cu nouă copii din judeţul Alba. A muncit de la 14 ani la CAP ca să îşi câştige existenţa. A dormit în grajd cu animalele pe care trebuia să le îngrijească, iar uneori şo­bolanii se plimbau nestingheriţi peste trupul adormit al băiatului de atunci. Mama sa a intrat în rândurile cre­dincioşilor penticostali în 1948, într-o perioadă cruntă, şi a avut parte până şi de oprobriul propriului soţ pentru credinţa sa. La 16 ani, Gligor Hada îşi urmează mama în credinţă. În 1963 a ajuns la Hunedoara, unde s-a angajat în combinatul siderurgic.
Ani în şir, împotriva credincioşilor penticostali au existat persecuţii din partea regimului comunist. Gligor Hada îşi aminteşte că la început penticostalii se rugau pe unde pu­teau:
„Era o grupare foarte mică. În sat, în judeţul Alba, eram urmăriţi de mi­liţieni şi, îmi pare tare rău să spun acest lucru, de preoţi. Au existat cazuri în care oamenii au fost arestaţi pentru că aveau praf pe genunchii pantalonilor, semn că se rugau. Casele în care mergeau la rugăciune aveau lut pe jos şi aşa se murdăreau oamenii. Eram urmăriţi şi monitorizaţi, dar acest lucru nu ne-a făcut să dăm înapoi. Au urmat casele private de ru­găciune, pentru care se obţineau cu greu autorizaţii. Le dădeau până la urmă, dar aveam mult de umblat după ele. Eu cred că era o tactică de-a lor pentru a putea să ne supravegheze mai bine şi mai simplu”.
Când a ajuns în Hunedoara, Gligor Hada a găsit o comunitate de aproximativ 500 de credincioşi cu familiile lor cu tot. Ani buni a încercat să obţină autorizaţii pentru ridicarea unei bi­serici. De cultele religioase răspundea pe vremuri câte un inspector la trei judeţe. Reprezentanţii Cultelor erau chemaţi la un fel de raport de către aceştia. Inspectorul Avrămuţ răspundea de Hunedoara, Arad şi Alba.
„În anii ’80 voiam să ridicăm o biserică în municipiul Hunedoara şi încercam să obţinem o aprobare în acest sens. Eram trimis de la Hunedoara la Deva şi de acolo la Departamentul Cultelor la Bucureşti. Cei din Capitală îmi spuneau că nu era nevoie să ajung la ei, că lucrurile trebuie rezolvate pe plan local. Am fost de 70 de ori în audienţă la cei de la Hunedoara şi de la judeţ, de la Deva. Ieşeam din schimb de noapte şi stăteam de la 7:00 dimineaţa până la ora 15:00 şi nu îmi dădeau voie să intru în audienţă. Supărat că nu cedez, inspectorul Avrămuţ mi-a spus să nu mai insist, pentru că ei sunt hotărâţi să facă în aşa fel încât să îmi rămână copiii pe drumuri. Aveam şapte copii. M-a ameninţat cu moartea, de faţă cu doi martori. I-am spus să mă pună la zid, să mă împuşte, dar că nu renunţ. Ajunsesem să îmi pregătesc soţia pentru ce era mai rău – dispariţia mea fizică”, povesteşte Gligor Hada.
Cu toate ameninţările, inspectorul Avrămuţ părea să fie speriat de prezenţa pastorului Hada. „I-am spus că intru în post şi rugăciune cu toată biserica pentru ca Dumnezeu să facă dreptate. S-a uitat la mine parcă speriat. După o săptămână, mi-a spus: – Cred că nu aţi făcut ceea ce aţi zis. – Ba da, i-am răspuns, iar un alt coleg i-a zis: – Şi eu îl ajut şi pun toată bise­rica să se roage pentru ca Dumnezeu să ia bariera din cale!.
Am postit şi ne-am rugat pentru el. După trei luni a ajuns în puşcărie. Preoţii ortodocşi i-au dat mită şi, exasperaţi de felul în care cerea bani şi se purta, l-au pârât”.
„Vizite” la Securitate
Continuarea pe www.hunedoaralibera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.