Cristian Curte: Mihai Neamțu, aş fi vrut, pentru început, să te întreb cum ai trăit duminică seară, 7 octombrie, rezultatul final?
M.N.: Am trăit sentimente amestecate: uimire, neputință şi dezamăgire.
Uimirea, mai întâi. M-au încântat milioanele de compatrioți care s-au mobilizat pentru a onora un exerciţiu democratic tot mai criticat de elitele globaliste. Poporul român e prea rar invitat să îşi dea cu părerea, deși noi suntem chemați să plătim taxe și impozite pentru pensiile nesimțite ale aristocrației bugetare. Boicotul coordonat al Referendumului din 2018 (trusturi media, structuri politice, vedete show-biz și elite academice) a scos la iveală solidaritatea a milioane de români cu valorile creștine.
Neputința, apoi. Mi s-a părut dureros că n-am putut scoate la vot încă un milion de români pentru a transmite Europei un semnal despre valorile noastre profunde. Sub raport organizațional, Biserica a fost depășită. Cuvântul preoților n-a mai contat. Votul prin rețeaua parohială n-a funcționat.
Am fost surprins de eficiența propagandistică a noului ateism printre tineri. Înseamnă că orele de religie sau publicațiile oficiale ale Bisericii n-au produs efectul scontat. Era videocratică își spune... cuvântul. Clipurile unor vedete YouTube – de la Mihai Bendeac și până la Codrin Bradea sau Ion Aion – au milioane de vizualizări.
Oare pierde astăzi creștinismul pariul apologetic din lumea social-media?
În sfârșit, dezamăgire. Unii ierarhi ai Bisericii au pariat pe alianța cu politicienii. Or, cu puținele excepții din Bihor, Suceava sau Dâmbovița, politicienii au subminat acest demers plebiscitar. Liviu Dragnea a tăcut, Călin Popescu Tăriceanu a tăcut, Dacian Cioloș a tăcut, Klaus Iohannis a tăcut.
Au fost două excepții: Dan Barna a vorbit despre Boicot, Ludovic Orban a vorbit pentru Referendum. În rest, dușmanii de moarte, PSD și USR, și-au dat mâna pentru a îngropa cel mai important exercițiu democratic din ultimii 100 de ani: inițiativa cetățenească. Președintele tuturor românilor s-a abţinut de la orice comentariu pozitiv la adresa familiei. Socialiștii s-au aliniat ordinelor de la Bruxelles. Nimic nou sub soare...
Președintele Iohannis a vorbit şi de fanatism religios în perioada imediat următoare strângerii de semnături.
Da... O formulă jignitoare. Autorul cărții Pas cu pas spune în autobiografia lui că e... un conservator. Sobrietatea și decența publică a primarului din Sibiu m-a atras și pe mine. O aură de civilitate i-a făcut pe mulți români să-l voteze în 2014. În ultimii ani, însă, l-am văzut pe Klaus Iohannis anexat la agenda progresistă care cere explicit reeducarea părinților și angajarea de către Stat a unor experți în teoriile de gen...
Şi după ce a fost ales preşedinte a avut grijă să treacă pe la slujbele principalelor culte creştine din România, a venit de Paşti la Catedrala ortodoxă, a mers la el la biserică...
Da, gesturi de curtoazie. Klaus Iohannis a avut o poziționare favorabilă Președintelui Donald Trump, a anunţat că va participa la Referendum când era în America, dar imediat ajuns acasă au apărut repoziționări. Totuși, n-aș personaliza excesiv discuția. Biserica Ortodoxă a fost acuzată de excesiva apropiere față de PSD (faimosul Vrednic este cântat lui Dragnea)... Or, ce ne-a adus parteneriatul ăsta? Ostilitatea a milioane de oameni, sătui de alianțe conjuncturale între cler și niște politicieni corupți. Da, s-au dat bani pentru Catedrală, dar costurile de imagine au fost uriașe. Iuda l-a trădat pe Iisus. Când au trebuit să apere Cuvântul lui Dumnezeu, politicienii au adormit...
E timpul laicatului viu, dragă Cristi Curte. Dacă Biserica Ortodoxă nu va porni procesul de evanghelizare a adulților și dacă nu se va concentra pe dialogul cu profesioniștii și cu oamenii gospodari ai acestei țări, atunci vom fi condamnați la irelevanță socială. 6 octombrie 2018 este ziua ruperii oficiale a relației Biserică-Stat. Aș face câteva profeții. Peste câțiva ani se va produce o debranșare a bugetelor bisericii de la banul public.
Huzurul din ultimele decenii va fi o amintire plăcută. Agenda secularistă a partidelor va căpăta aderență în societate.
Vor câștiga comunitățile creștine care investesc timp, bani și energie în formarea tinerilor.
Mihai Neamţu, de unde switch-ul acesta? Ţara arată, dincolo de Refrerendum, în toate sondajele, conservatoare. Sunt studii importante – Pew Research Group, de exemplu, dă peste 70% între cetăţenii României postitori şi oameni care, în urma postului, se împărtăşesc cel puţin la marile sărbători, în toate confesiunile creştine. O cifră zdrobitoare – practicanţi. Iarăşi, undeva pe la 30% aproape spun că merg cel puţin o dată pe săptămână la biserică. Acum, nu e neapărat nevoie să meargă la liturghie. Deci, e un public religios, un public conservator. De ce, deodată, partidele să facă această mişcare împotriva convingerilor larg răspândite printre români?
Cristian Curte, ai folosit un cuvânt-cheie: „practicanţiˮ. Ortodoxia a dezvoltat practici, dar nu și convingeri doctrinare. Cunosc oameni care fac yoga și merg la mormântul lui Arsenie Boca. Sunt o mulțime de inși care participă la maslu și consultă zodiacul ori venerează Dacia preistorică, plină de sacrificii umane. Pe fondul memoriei satului arhaic s-au mai păstrat ritualurile magico-religioase, dar unde-s convingerile care dictează acțiunea socială? Cine va trezi uriașul adormit al laicatului care este plin de daruri nefolosite (în primul rând, darul cuvântului)?
Nu-i destul să fim religioși pentru a fi, cu adevărat, credincioși.
Evreii din vremea lui Iisus erau plini de evlavie. Mersul la Templul din Ierusalim reprezenta pentru toți o obligație. Pavel din Tarsus a revoluționat creștinismul atunci când le-a spus apostolilor iudei că practica (sau ritualul) circumciziei n-are nicio valoare față de experiența nașterii din nou prin întâlnirea lui Mesia. Tu-mi spui că avem postitori, ceea ce-i minunat. Poate vrem să măsurăm și altceva: numărul de români care văd avortul ca pe o crimă. Numărul de români care cred că mita este un păcat. Numărul de români care susțin inițiativa privată și educația acasă. Numărul de români care vor o finanțare transparentă a Bisericii. Numărul de români care vor politicieni cu valori creștine.
Despre ce vorbim, așadar? Despre raportul vizibil-invizibil. Religiozitatea presupune niște gesturi: îți faci cruce, te închini, etc. Or, Hristos ne-a cerut tăierea împrejur a inimii.
Să nu ne lăsăm furați de capcana exteriorității. Sub comunism s-au construit școli, drumuri, hidrocentrale... Dar oamenii erau înstrăinați de clasa conducătoare.
Și noi am ridicat biserici, am înființat Facultăți de Teologie și seminarii, am renovat clădiri istorice și vechi monumente. Dar oamenii? Dar tinerii? Puzderia de realizări administrative ne-a făcut să credem că România e o țară creștină, predominant ortodoxă. Și, când colo? Din 85% declarați ortodocși, nu cred c-am avut 20% implicați direct la Referendum. Trebuie să recunoaștem, în schimb, că bisericile evanghelice (sau neoprotestante) au avut o remarcabilă mobilizare.
Am pierdut pe mâna noastră. În trecut am putut da vina pe turci, tătari sau papistași. Azi pe cine să mai blamăm? De ce Polonia sau Croația, țări membre UE, stau altfel?
Vreau să revin la această problemă dar, înainte de asta, nu mi-ai răspuns la întrebare: de ce, totuşi, partidele aleg acum să întoarcă spatele unui public poate fără convingeri, dar cu o practică religioasă evidentă?
Cetățenia română e despre pământ, cetățenia creștină e despre Cer. Politicienii se ocupă de pâine trupească, în timp ce preoții se îngrijesc de pâinea euharistică.
Politicienii au înțeles că secularizarea societăților europene a prins la români, un popor blajin, dar și mimetic. În plus, politicienii noștri simt că nu sunt acceptați sau promovați la Bruxelles dacă au o prea strânsă legătură cu Biserica. E o greșeală. De ce? Pentru că o națiune fără familii puternice se stinge. România fără demografie moare.
Tu spui că ortodoxia e decuplată de ortopraxie. Adică mergeți voi cu postul şi împărtăşănia, dar faceţi ce vă spunem noi, progresiştii ori seculariștii.
Da, voi recitați Crezul de la Niceea şi noi să vă băgăm pe gât Convenţia de la Istanbul. Și uite că merge.
Alina Mungiu-Pippidi a scris un articol vehement, prin care explică faptul că referendumurile nu au fost niciodată un instrument democratic ci, dimpotrivă, sunt un instrument la îndemâna dictaturilor, prin care întotdeauna se legitimează puterea totalitară.
Am să iau lecții de istorie de la doamna Mungiu-Pippidi atunci când Jean-Claude Juncker îmi va citi studiile de teologie patristică. Adică niciodată. Haide să privim la niște evidențe teologico-politice.
Urmăriți acțiunile și declarațiile celor mai importanți lideri ai Uniunii Europene. Președintele Emmanuel Macron are o agendă progresistă, vehement contestantă în Franța. Cancelarul Angela Merkel a adus aproape două milioane de musulmani în Germania, împovărând sistemul asigurărilor sociale. Theresa May face urări mohamedanilor de Ramadan, dar nu și creștinilor de Sfintele Paști.
Există excepții? Da: italienii, polonezii, austriecii, finlandezii chiar, nu sunt complet aserviți corectitudinii politice. Ceva totuși se petrece la nivel tectonic. Spiritul european se confruntă cu mareea nihilismului, așa cum explic și-n postfața la Povara libertății.
Ura pentru creștini se manifestă liber, azi. Ni s-a spus că suntem veniți din Evul Mediu. Niște oameni care n-au făcut nimic la viața lor își dau cu părerea despre eroismul unui Ştefan cel Mare și-l asignează unui ev întunecat. Domnul Boia ne-a învățat să dizolvăm simțul tragic, atât de prezent în poeziile lui Eminescu. Și uite că pseudo-elitele se trag de șireturi cu figuri istorice precum Mihai Viteazu ori Constantin Brâncoveanu.
Referendumul a fost un exercițiu de suveranitate pierdut din pricina amneziei istorice.
Am uitat realizările principilor creștini din Europa de Est și faptul, absolut esențial, că identitatea noastră europeană se datorează respingerii Islamului politic. Nu mă credeți? Mergeți în Bosnia și-n Albania: sunt țări care, odată convertite la Semilună, nu și-au mai revenit.
E foarte confortabil să pui etichete. Dacă eşti incomod, te facem medieval sau fundamentalist.
Încă o dată, este vital să pricepem că Părinții fondatori ai României moderne vedeau în creștinism o forță eliberatoare. Să-l recitim pe Nicolae Bălcescu, lider al mişcării paşoptiste, și vom descoperi o fascinație față de tema libertății.
Poporul israelit se eliberează de Egiptul faraonic și primește Legea fundamentală a civilizației noastre: Decalogul. Prin Hristos, chiar și sclavii Imperiului Roman sunt atinși de har. E cazul unui Onisim, robul pe care Pavel vrea să-l elibereze de lanțurile fricii. „Aţi fost chemaţi la libertateˮ, spune Apostolul către galateni.
M-aș gândi apoi la uriașa literatură din universul concentraționar, de la Alexander Soljenițîn la Nicolae Steinhardt. Toți marii scriitori au sesizat puterea creștinismului de-a elibera omul de patimi, obsesii, nevroze și păcate. Credința diminuează angoasele noastre cotidiene și ne aduce darul păcii.
Sigur, eu cred că nu doar libertatea spirituală, ci și libertatea politică sau economică sunt daruri ale creștinismului. Naţiunile europene s-au emancipat de tirania imperiilor și au dat șansa familiilor și indivizilor să înflorească altfel decât sub regimurile autocratice de tip oriental. Diferența între Turcia neo-otomană și Elveția se vede cu ochiul liber.
O generație întreagă de lideri apuseni, de la Barack Obama până la Justin Trudeau, au uitat de creștinism și-au neglijat darul libertății. Din acest motiv, anumite societăți occidentale se întorc la cultura morții și la paternalismul managerial menit să controleze mințile și să sufoce libera inițiativă. Noile elite se cred atotștiutoare și, din acest motiv, ne infantilizează. În realitate, ele sunt primele care suferă de ignoranță.
Aș reveni, totuși, la întrebarea privind liderii politici și partidele din România. Ei nu trăiesc din banii veniți de la Bruxelles.
Da, însă mimetismul omoară autenticitatea. Polonezul plecat peste mări și țări nu vrea să renunțe la identitatea catolică și face tapaj din istoria papei Ioan Paul al II-lea. Românul e adesea complexat. Nu mă credeți? Urmăriți serialul Las Fierbinți. Politicienii sunt experți atunci când trebuie să călărească o conștiință servilă.
Trei milioane de români au avut iniţiativa, dar nu s-au impus.
Între noi fie vorba, lista cetățenilor cu drept de vot este mult umflată. Dincolo de asta, cred că politicienii au vrut să dea o lecție celor care-și imaginează că oamenii simpli, adică cetățenii, pot schimba Legea Fundamentală. Din acest motiv cred că și inițiativa „Fără penaliˮ va rămâne un balon de săpun.
România are un sistem politic brejnevist. Votul pe liste dă maximă putere baronilor locali și liderului de partid. Cetățenii nu știu cum votează reprezentanții lor din București sau Bruxelles. Să nu uităm cum a fost „scoasă la tablăˮ doamna Vasilica Veorica Dăncilă atunci când socialiștii i-au cerut să boicoteze acest Referendum. Puterea de sancționare a poporului e foarte mică. De aceea, cred eu, e timpul ca românii cu valori creștine să se implice-n politică.
Și totuși, am avut două zile pentru Referendum. Oricine putea să meargă, dacă și-ar fi dorit.
Un Referendum serios presupune o campanie de minim trei luni de zile, cu dezbateri pro și contra. Noi am vrut să fușerim lucrurile. S-a căutat ideea de compromitere a inițiativei cetățenești, dar și ridiculizarea creștinilor care au strâns trei milioane de semnături.
A fost şi ridicol, căci partidele parlamentare au validat inițiativa cetățenească abia după trei ani de zile...
Au tergiversat, au bagatelizat și, apoi, s-au spălat pe mâini.
Cristi Curte, ești un specialist în comunicare. E adevărat că-n zilele premergătoare referendumului poporul ăsta nu ştia că are loc un asemenea exerciţiu democratic? Nu găseai comunicările Guvernului, au fost ambiguități legate de întrebare, n-au existat caravane-n țară, dezbateri în Universități, etc. Nimic din ce s-a petrecut cu ocazia faimosului Brexit n-a avut loc la noi. Pe lângă această inacţiune în plan instituţional, a existat un boicot tacit venit din partea primarilor care au simțit că nu era nimic de câştigat, nu era nicio ciosvârtă, nicio bucată de rumenă pâine, ca să-l cităm pe poet...
Ba chiar cred că aveau de pierdut, căci li s-a cerut să scoată banul din buzunar ca să susţină referendumul, nu?
Referendumul n-a fost despre cașcaval, ci despre inimă. De asta mașinăria electorală nu s-a mobilizat. Lene, indiferență, plus trădarea liderilor de la centru. Cum spuneam la începutul discuției noastre, Referendumul a scos la iveală niște limite administrative ale Bisericii noastre. Pentru că n-avem profilul unei Biserici misionare, chiar n-avem sisteme de comunicare directă cu credincioșii, baze de date, direct mail, videoconferințe. N-avem sisteme informatice puse la punct, nici aplicaţii iPhone care să țină laolaltă corpul viu al credincioşilor. O să-mi spuneți că noi nu suntem Marta, ci Maria. Totuși, cred că apostolul Pavel sau Ioan Gură de Aur ar fi avut astăzi un cont de YouTube prin care ar fi evanghelizat milioane de conștiințe.
Am operat cu statistici vagi. Nu știm nici acum câți ortodocși au participat la Referendum, câți neoprotestanți...
Totuşi, știm că județele Bihor și Suceava sunt pline de biserici evanghelice: penticostali și baptiști, îndeosebi. Oradea este Mecca creștinilor neoprotestanți. Putem vorbi despre Beiuş şi aşa mai departe. În Bucovina a existat influenţa mânăstirilor - Putna, Sucevița, Sihăstria Putnei şi celelalte, dar și mobilizarea comunităţilor evanghelice din Vicovu de Sus, Marginea, Dumbrava, etc. Există o faimoasă biserică la Bivolărie, bunăoară, unde se strâng 2000 de credincioşi într-o biserică de sat...
2000 înăuntru?
Da, înăuntru. Am fost invitat la o nuntă și am fost uimit de forța misionară a evanghelicilor.
Cum arată o asemenea biserică?
Păi este foarte mare. Sunt balcoane la etaj, au compartimentări la subsol, există nava principală, dar și camere pentru copii. Bucovina e plină de antreprenori penticostali. Unul produce înghețată, altul are un abator, alții confecționează încălțăminte și mulți angajați sunt ortodocși. Bucovina rămâne o zonă creștină.
Supriza mi s-a părut Dâmboviţa. Trist mi s-a părut că maghiarii, conservatori prin fire, n-au prea ieșit la vot.
În Secuime ar fi contat biserica catolică, nu?
Atât romano-catolicii, cât și calvinii. În mod surprinzător, Budapesta n-a dat niciun mesaj pro-Referendum, deși Viktor Orban de declară creștin-democrat.
Merită analizată și prezența minorităților la vot.
Dar și a majorității. Aș fi curios să văd care sunt primele 20 de comunități din România care au votat la Referendum. Acolo unde s-a realizat faimosul cvorum pentru definirea căsătoriei ca fiind uniunea naturală între bărbat şi femeie cu siguranţă există şi puternică componentă creștină. Totul pleacă de la lideri. Omul sfințește locul.
Să ne uităm la niște cifre. Ortodocșii au aproximativ 16.500 de biserici; de partea cealaltă, cultele neoprotestante au 6.000. Ei au cam un milion de credincioşi, noi avem teoretic peste 15 milioane de păstorit, dar în bisericile noastre intră, probabil, în medie undeva la 1,5 milioane de credincioşi într-o duminică, dacă e să considerăm 100 de credincioşi per biserică – sunt multe şi mai mici de atât – pe când la ei intră toţi credincioşii înăuntrul bisericilor. Dacă vor să transmită un mesaj, o pot face la slujba către toată lumea. La noi, şi să vrem ar fi imposibil să le transmitem la predică, ar trebui să utilizăm alte mijloace. Ne-ar trebui 160.000 de biserici, de zece ori pe atât, să putem cuprinde populaţia României la o liturghie de duminică.
E un calcul care presupune că emițătorul principal al mesajului creștin este preotul. Dar ce facem cu preoția universală a credincioșilor? Biserica vie nu se află doar între niște ziduri. Evreii au supraviețuit sute de ani fără Templu, mărturisind curajos Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi Iacov.
Totuşi, neoprotestanţii au mizat și pe ziduri, ba chiar unele încăpătoare. Cea mai puternică comunitate evanghelică nu e cea care a mizat pe mass-media ci, dimpotrivă, pe ziduri – plus, bineînţeles, probabil misiunea făcută prin comunicarea directă, personală, de la om la om. Şi au avut succes, cel puţin dacă e să privim la numărul credincioșilor implicați la Referendum.
Mi-ai servit mingea la fileu. Comunitățile evanghelice au realizat importanța demersului apologetic. Tinerii din jurul organizației Edictum Dei, comunitatea de cititori din jurul unui Lucian Bălănescu și atâția alții investesc în dezbateri publice despre ateism, credință, Evanghelie. Invitații lor sunt Horia Patapievici, Andrei Pleșu, Teodor Baconschi, subsemnatul... Cum să tâlcuiesc această deschidere? Clipul despre familie făcut de Adrian Papahagi l-ați văzut?
Cred că a fost cel mai bun clip dintre toate cele rezervate referendumului.
Excepțional, ca orice produs al profesorului clujean. Asta în condiţiile în care producția video Papaya a avut milioane de vizualizări, sugerând că noi, creștinii, suntem vinovați de crimă.
(Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.