luni, 5 noiembrie 2018

NewsNet Creștin 🔴 Aniversare 5 ani

Astăzi am împlinit 5 ani de existenţă. Cu bune şi rele. Cu dezamăgiri, dar şi cu împliniri şi satisfacţii sufleteşti. Am sărit de 26 000 000 de vizite ajungând astfel să fim portalul de informaţii creştine în limba română cu cea mai rapidă creştere… 

Nu acest record ne aduce bucurie, ci impactul pe care îl conştientizăm într-o oarecare masură că l-am avut asupra cititorilor noştri în domenii extrem de sensibile, precum cele pro-Familie, pro-Israel şi pro-Misiune.

Unii cititori ne-au apreciat, avem sute de e-mailuri de încurajare, alţii, mai puţini, ne-au judecat aspru pentru preocupările noastre care au deranjat comunitatea LGBT… Inevitabil, am intrat şi în vizorul unor “pastori” băşcălioşi care s-au panicat de mulţimea articolelor incomode, însă, până la urmă şi ei au contribuit la consecvenţa cu care am publicat anumite materiale, deci le mulţumim şi lor…

Desigur, mulţumim cititorilor noştri care ne urmăresc zilnic, celor peste 38 000 de abonaţi la newsletter-ul nostru, sponsorilor nostri şi, nu în ultimul rând, mulţumim lui Dumnezeu pentru întregul suport spiritual sau de altă natură pe care l-am conştientizat întotdeauna.


Redacţia NewsNet Creștin





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.