Prin providența lui Dumnezeu ne aflăm în fața uneia dintre cele mai mari provocări din istoria neamului nostru și din istoria noastră ca și creștini evanghelici în România. Dumnezeu a adus timpul în care alături de frații noștri creștini din toate denominațiile să putem susține inițiativa cetățenească de modificare a definiției căsătoriei în Constituția României.
Chiar dacă unii acuză Biserica lui Cristos că nu este echidistantă și că s-ar implica în jocuri politice, noi trebuie să le răspundem că Biserica nu poate să-și nege mărturia și nu poate să nu-și susțină crezul cu privire la căsătorie și familie. Acum nu mai este loc de polemici și nici de neutralitate. Domnul Isus este foarte clar când afirmă că "cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu mine risipește".
Vă scriu pentru a vă atrage atenția că județele din Banat și Transilvania sunt de obicei între cele cu cea mai mică prezență la vot. De data aceasta nu este la mijloc vreo miză politică. De data aceasta suntem chemați să votăm pentru definirea căsătoriei, pentru întărirea rolului familiei, pentru responsabilizarea părinților și pentru protecția copiilor noștri în fața avalanșei neo-marxiste.
Acum este momentul ca noi, creștinii evanghelici din județele Banatului și Transilvaniei, să ne mobilizăm până la ultimul om și să ieșim la vot încă de Sâmbătă dimineața și să ridicăm ca niciodată procentul de prezență la urne din județele noastre. Trebuie să țintim ca la nivelul țării să trecem de 50% pentru ca victoria noastră să fie deplină.
Am convingerea că frații noștri din Muntenia, Moldova, Oltenia sau Dobrogea vor ieși în număr mare la vot, așa cum se întâmplă întotdeauna. De data aceasta noi trebuie să schimbăm trendul în județele noastre. Acum putem da împreună întregii lumi o lecție de civism și responsabilitate creștină. Acum putem arăta din nou forța unității și mărturiei noastre evanghelice, prin puterea Duhului Sfânt și spre gloria Tatălui și a Domnului nostru Isus Cristos.
Sâmbăta aceasta mergem la vot! Nu așteptați până Duminică numai dacă nu aveți cum să votați Sâmbătă. Veniți toți, cu prietenii, vecinii, rudele și foarte important, spuneți copiilor voștri că mergeți la vot pentru ei! Veniți din orașele mari și din toate satele, comunele sau orașele mai mici. Veniți toți cei care prețuiți familia așa cum a creat-o Dumnezeu! Veniți cu bucurie, speranță și credință! Dumnezeu este cu noi!
Ne rugăm, votăm și ne încredem în Dumnezeu!
Samy Tuțac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.