Dragii noștri,
Vă mulțumim tuturor pentru că ne sprijiniți în rugăciune. Pentru cei care nu ați aflat, în ultima săptămână am trecut prin valea umbrei mortii și inima mea este apăsată de o grea suferință: săptămâna trecută, pe 24 iulie, mama mea a plecat la Domnul. Ea era sub tratament pentru cancer, boală de care a aflat doar în urmă cu două luni.
A apucat să facă doar două serii de chimioterapie și a ajuns prea slăbită pentru a o face pe ultima. Dacă ar fi reușit să o facă și pe aceasta, ar fi urmat apoi operația. A plecat mult prea repede, astfel că nu am mai apucat să merg în țară să o mai văd înainte de moarte și nici la înmormântare nu am putut ajunge. Din această cauză inima îmi este frântă de durere!
Vă rog să îi sprijiniți în rugăciune pe tatăl, fratele și sora mea. Deși despărțirea doare foarte tare, cu atât mai mult pentru că nu am fost acolo, totuși suntem mângâiați de nădejdea revederii în cer!
Mulțumesc tuturor celor ce mi-ați scris și m-ați încurajat și pentru toate rugăciunile înălțate pentru mine și familia mea. Vă îndemn să continuați să vă rugați pentru noi!
Vă rog să continuați să vă rugați și pentru Raja. Mai are probleme cateodată cu glicemia, valorile ei fiind fluctuante, când mari, când mici.
Vă mulțumim că sunteți alături de noi și ne rugăm ca Domnul să vă binecuvinteze!
Cu dragoste în Domnul,
Gabriela, Raja
și Baruch Rai
Banca Intesa Sanpaolo
Sucursala Piaţa Sfatului, Braşov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.