După un proces care a durat un an și jumătate, la data de 19 iulie 2018, Curtea de Apel Berlin a recunoscut că un regizor și un teatru berlinez au încălcat dreptul la viață privată al lui Gabriele Kuby, cunoscut jurnalist și sociolog german.
Astfel, în perioada octombrie 2015 – mai 2017, la teatrul Schaubühne din Berlin s-a jucat piesa „Frică”, regizată de Falk Richter, homosexual declarat (facem această precizare doar pentru că oferă o explicație cu privire la motivația acțiunilor sale). În piesă, Gabriele Kuby, autoarea cărții Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății, a fost calomniată, aplicându-i-se etichete insultătoare precum „zombi”, „moartă vie”, „strigoi din trecut”. Pe scenă, scriitoarea era acuzată că ar folosi retorica nazistă și că ar incita împotriva evreilor. În spectacol se mai sugera că ea ar cere un stat totalitar, cu „fasciști și fasciste”. În acest scop, i-au fost scoase din context și manipulate afirmații dintr-o conferință înregistrată.
„Democrația trăiește prin libertatea artistică și de exprimare. Din nefericire, regizorul Falk Richter și teatrul Schaubühne și-au folosit această libertate pentru a defăima și distruge din punct de vedere social oponenții lor politici”, afirmă Gabriele Kuby într-un comunicat de pe website-ul personal.
Gabriele Kuby a dat în judecată teatrul și regizorul pentru calomnie. Procesul a ajuns la Curtea de Apel din Berlin, care a decis doar eliminarea din piesă unora dintre insulte și minciuni – mai precis afirmația: „Sunt Gabriele Kuby și incit împotriva evreilor” și aprecierea că Gabriele Kuby ar fi „un lemn veștejit… un suflet mototolit, uscat și lugubru”. În prezent, piesa nu se mai joacă. În eventualitatea în care se va mai juca într-o stagiune viitoare, Curtea a decis și eliminarea frazelor manipulate prin care se sugerează că Gabriele Kuby ar cere „fasciști și fasciste”. În caz contrar, teatrul și regizorul riscă o amendă de 250.000 de euro sau arestarea regizorului și închiderea teatrului.
În piesa lui Falk Richter se mai făceau afirmații calomnioase și de ură și despre alte patru femei active în zona conservatoare a societății și politicii germane. Imediat după premiera din octombrie 2015, mașinile a două dintre ele au fost incendiate.
În acest context, este greu de înțeles cum de Curtea de Apel din Berlin a considerat permisibile, în virtutea „libertății artistice”, următoarele:
- prezentarea pe scena teatrului, cu ochii scoși, a fotografiilor mărite ale celor cinci femei
- replica, spusă pe scenă: „Sunt d-na Kuby și țin o predică de ură”
- afirmația mincinoasă că Gabriele Kuby a înființat o asociație împreună cu Beatrice von Storch, membră a Parlamentului German și fost europarlamentar (Gabriele Kuby este neafiliată politic, iar această asociere nu există)
În plus, deși Gabriele Kuby este victima, Curtea a lăsat pe seama ei 75% din costurile totale ale procesului, inclusiv cheltuielile extrajudiciare ale ambelor părți din proces. În lumina acestui precedent, cei care vor mai fi grav calomniați pe viitor se vor gândi de două ori înainte de a-și căuta dreptatea în justiție.
Concluzia? Trăim într-o societate în care opiniile conservatoare sunt etichetate drept „discurs al urii”, iar violența extremă, motivată de ură politică, împotriva conservatorilor nu este sancționată în mod adecvat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.