Fragment dintr-un interviu recent cu Gabriele Kuby, autoarea cărţii Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății, Editura Sapientia, 2014, ISBN 978-606-578-160-3. Preluare de pe Știripentruviaţa.ro:
Family News: Stimată doamnă Gabriele Kuby, recent, v-ați confruntat personal cu acuzații de „discurs al urii”. Vă rugăm să ne povestiți despre cea mai recentă experiență pe care ați avut-o în acest sens!
În Germania, la finele lunii octombrie 2015, la teatrul Schaubühne din Berlin a avut loc premiera unei piese intitulate „Frică”. Dramaturgul și regizorul acesteia este un bărbat pe nume Falk Richter, care este homosexual – menționez aceasta doar pentru că oferă o explicație referitoare la motivația lui.
Piesa prezintă cinci femei care activează în zona conservatoare a societății germane. Printre ele mă număr și eu. Pe scenă apar portrete fotografice autentice ale noastre și numele noastre reale. Cele cinci femei sunt „strigoi” care au ieșit din mormintele lor din 1945, ceea ce vrea să însemne că suntem naziste – o acuzație care prinde întotdeauna în Germania. Și cum scapi de astfel de strigoi? „Împușcându-i în creier!”
Pentru a încerca să dovedească faptul că eu am ceea ce se cheamă „un discurs al urii”, Falk Richter a luat un discurs pe care l-am susținut la o manifestare publică, în care vorbeam împotriva educației sexuale în școli, și i l-a dat unei actrițe să-l citească. Aceasta a transferat în text emoția de ură – care nu se regăsea deloc în glasul meu când am susținut acel discurs.
El mai folosește pe scenă și o înregistrare cu vocea mea, care se aude spunând: „E nevoie să fie fasciști” (Wir brauchen Faschisten und Faschistinnen! – foloseam acolo și forma de feminin a cuvântului, “fasciste”). Fragmentul este dintr-o conferință în care criticam cerința ideologilor gender de a folosi mereu în limbaj forma de masculin, respectiv feminin a cuvintelor [n.ed. – chiar și la cuvintele unde nu se făcea aceasta de obicei, cum ar fi „regizor”, respectiv „regizoare”].
În noaptea de după premieră, mașina uneia dintre femeile astfel evocate pe scenă a fost incendiată. O săptămână mai târziu, a fost incendiată și mașina alteia din cele cinci femei. așadar, ceea ce se întâmplă pe scenă este de fapt discurs al urii transformat în violență.
Este vorba de o manipulare grosolană. Am încercat să obținem un ordin judecătoresc, dar tribunalul a spus că este vorba despre „libertate artistică”. Așa că vom iniția un proces în toată regula în ianuarie 2017. Sper că încă mai există judecători care să spună că nu poți defăima o persoană prin minciună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.