Ioan Botezătorul a spus despre el că este glasul celui ce strigă în pustie. E cel mai bun răspuns pe care Biblia îl oferă pentru a lecui goana după rating. Nu poți face soclu și nici statuie unui glas. Iar în pustie nu obții likeuri. Îngrijorător este atât spiritul comercial al unor canale media de a oferi breaking news-uri cât și apetența crescândă a consumatorilor de senzații tari. Decența și etica sunt deja umbre în avalanșa de strident și pestriț revărsată dinspre internet.
Zi de zi observ cum navighează încărcături de gunoaie și mă uimește faptul că pot ancora fără un minim discernământ în fața porții creștinilor. Trivialitatea nu pare să mai fie socotită o molimă, ci este îmbrățișată cu aviditate pentru că ne gâdilă aceea parte a firii ce ne spune: ,,eu nu sunt ca vameșul acesta.’’ Oameni care sunt de compătimit, cu vădite tulburări de personalitate se erijează în vajnici apărători ale celor sfinte cu largul concurs al unor mașiniști din spate și nimeni nu le trântește ușa în față cum s-ar cuveni unor bârfitori.
Asistăm la o continuă contaminare a discernământului pentru că hora publicități ne sucește mințile. Diavolul a știut cum să ne adune într-o arenă romană electronică unde se strigă ca odinioară: pâine și circ, dar mai mult circ. Indiferent de subiect ne dăm cu părerea de parcă comentariile de pe internet se pot șterge la Dumnezeu așa cum dăm delete pe tastatură. În lipsa unor repere morale și a unor limite impuse de o minimă evlavie se joacă țurca cu sufletele unor credincioși care zboară între bâta răutății și bâta ignoranței.
Sunt puține de scris care să merite efortul de a fi citite. Și deși au dispărut ideile și au rămas stereotipiile și clișeele, numărul celor ce se ambiționează să scrie este din ce în ce mai mare. Nevoia de a spune ceva, de a fi văzut de cineva este camuflată sub pretextul că zidim pentru Domnul. Mai degrabă betonăm...
Spunea Einstein: ,,Două lucruri sunt infinte în această lume: universul și prostia omenească. Dar de univers nu sunt sigur.’’
Se caută obsesiv ieșitul în față, replica finală, ironiile asfixiatoare și lovitura gâdelui. Se știe tot și bineînțeles toți îl au de partea lor pe Dumnezeu. Indivizi de care nu ai auzit te toacă mărunt, te exorcizează sau te demonizează înveșmântați într-un autoritarism inchizitorial. Te simți strivit de greutatea tonelor de propoziții care se rostogolesc fără oprire într-un zel militant presărat fie cu neologisme, fie cu agramatisme care încețoșează mintea. E noul iad numit linșare mediatică în care slugile celui rău lucrează cu spor otrăviți de resentimente, de gândul că nu sunt apreciați la adevărata lor valoare și, de aceea, supărați pe toți și toate. O mulțime de experți fără portofoliu plutesc în derivă prin anost și caută cu disperare o baliză de care să se agațe arțăgos.
Smerenia: iată antidotul senzaționalismului. Evaluarea de sine în lumina rugăciunii ne-ar aduce în față greșelile noastre și ne-ar recalibra duhovnicește. Să vorbim cu măsură și să tratăm aproapele așa cum am vrea să fim tratați. Să vorbim cu fapta și să chibzuim înainte de a ne da cu părerea. Vorbește-ți ție mai mult decât aproapelui. Caută răsplătirea adusă de smerenie, nu ratingul adus cu prețul osândirii. Poți trăi fără să fii știut de oameni, dar nu poți trăi fără să știi pe Dumnezeu. Și cel ce îl știe pe Dumnezeu înțelege mai mult ca oricând că trebuie să urmeze pe Isus, adică: Matei 14:23 "După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo. "
Nimeni să nu creadă că am scris cu gândul la el. Postarea aceasta e un subiect, nu despre un subiect (persoană).
Fiți binecuvântați!
Florin Ianovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.