Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a decis că Jack Philips, cofetarul care a refuzat să facă tort de nuntă unui cuplu gay, avea dreptul să își refuze clienții. Cazul a generat o dezbatere virală peste Ocean, arată www.evz.ro, citând Foxnews.
Au fost 7 voturi pentru și două contra cofetarului din Colorado, care a devenit celebru în toată lumea după ce procesul său a ajuns la Curtea Supremă a SUA. Anterior, bărbatul pierduse procesul în mai multe instanțe, motiv pentru care a și ajuns la Curtea Supremă. Scandalul i-a adus prejudicii lui Philips, care nu s-a mai putut ocupa de afacerea sa, mai mulți angajați fiind nevoiți să-și găsească alt loc de muncă.
Decizia favorabilă cofetarului a fost luată după ce judecătorii au arătat că libertatea religioasă îi permite acestuia să refuze un client din motive de conștiință. Grupurile pentru drepturile civile prezente la proces împotriva cofetarului au afirmat că dreptul de a refuza serviciul anumitor clienți ar submina legi non-discriminare și ar leza drepturile minorităților. În apărarea sa, cofetarul a spus că nu a putut face un tort pentru un cuplu gay pentru ca nu a putut murdări imaginea unui "eveniment religios sacru". Administrația Trump a fost și ea de acord cu afirmațiile lui Phillips în mare măsură. Procurorul General Jeff Sessions afirmat că ar trebui să se respecte libertatea religioasă.
Sentința în favoarea cofetarului a fost formulată de judecătorul Anthony Kennedy, care este specializat în astfel de cazuri. "Ostilitatea Comisiei a fost incompatibilă cu garanția primului amendament că legile noastre ar fi aplicate într-o manieră neutră față de religie", a scris judecătorul Anthony Kennedy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.