După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 27 iunie 2018

Ana-Corina Săcrieru 🔴 Referendumul pentru căsătorie și respectarea Constituției

Cea mai mare inițiativă civică a poporului român, aceea care a implicat milioane de semnatari, aproape o sută de mii de voluntari și o amplă analiză din partea Curții Constituționale atunci când a avizat-o, a fost, în același timp, în mod nefericit și cea mai contestată inițiativă democratică și constituțională a poporului român, în mod paradoxal, chiar de către factori politici și instituționali.

Spunem aceasta pentru că, la trei ani de la strângerea milioanelor de semnături și la doi ani de la avizarea constituțională a inițiativei, poporul român încă nu a avut Referendumul solicitat legal prin parcurgerea tuturor etapelor procedurii de inițiativă cetățenească.

Aceasta în sine și ar fi fost de ajuns pentru semnalarea gravității încălcării democrației constituționale în România. Dar se pare că nu e de ajuns.

Pentru că unul dintre motivele ne-organizării referendumului a fost acela că se impune modificarea legii de organizare a referendumului – această bruscă revelare juridică apărând după ce Camera Deputaților a adoptat cu majoritate covârșitoare legea de aprobare a inițiativei cetățenești – a început un lung șir de amânări generate de acest nou proiect legislativ, respectiv modificarea legii cadru de organizare a referendumului.

În această nouă buclă politico-legislativă creată în calea referendumului, împotriva legii de organizare a referendumului, USR, PNL și președintele Klaus Iohannis au sesizat de mai multe ori Curtea Constituțională. Pe data de 19 iunie anul curent, Curtea Constituțională a României a respins cea de a cincea sesizare, constatând că este inadmisibilă calea de atac promovată de președintele țării atunci când, în loc să promulge legea, acesta a înțeles să formuleze o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, în ziua de 19 iunie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. a teza întâi din Constituție și al art. 11 alin. 1 lit. a și art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, obiecție formulată de Președintele României. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate, Decizia fiind definitivă, general obligatorie și dispus a fi comunicată  Președintelui României.

În aceste condiții, devin incidente, dispozitiile art. 77 alin. 3 din Constituția României potrivit cu care dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.


Așadar, odată reconfirmată constituționalitatea legii de organizare a referendumului, a devenit o evidență faptul că – indiferent câți ani au trecut, câte tergiversări, blocări, sesizări neîntemeiate sau inadmisibile au făcut USR, PNL sau președintele – inițiativa cetățenească a milioane de români a ajuns acum la momentul promulgării legii de organizare a referendumului.

Pentru că nici desconsiderarea, nici tergiversarea, nici furtuna Strategiei privind educația parentală pro diversitate de gen, apărută ca din senin exact în aceeasi perioadă la Ministerul Educației Naționale, nici măcar calitatea de președinte al unei țări ieșite de un sfert de veac din totalitarism, nimic nu ne poate distrage atenția de la Referendum ca exercițiu de suveranitate a poporului român și nimeni nu poate încălca termenul imperativ prevăzut de art. 77 alin. 3 din Constituția României. De aceea, pentru că nu mai suntem în “epoca de aur” a comunismului – când Constituția țării era exemplară, dar totalitarismul se măsura în numărul de victime – zilele următoare, vom fi martorii respectării Constituției, respectiv vom fi martorii promulgării legii de organizare a referendumului.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.