Au avut un neam, dar n-au avut o ţară. Nu întâmplător Dumnezeu l-a ales pe Abraham să le fie întâistătător. De la exodul din Egipt, poporul ales, până la războiul de Yom Kippur, a luptat pentru un petic de pământ.
Dar de ce ţine atât de mult războiul cu palestinienii – se întreabă mulţi necunoscători.
La îndemnurile lui Churchill, când nu înţelegi ceva, faci recurs la istorie.
Tatăl mulţimii neamurilor, cum era numit Avram în Biblie, sfătuit de Domnul, a condus triburile spre “Ţara Făgăduinţei”. Nu întâmplător Dumnezeu i-a dăruit la 86 de ani un fiu în pântecul sterp al Sarei, iar la 99 de ani promisiunea unei descendenţe foarte numeroase. S-a stins la 175 de ani sătul de zile, dar cu virtutea eroică pe piept. Neamurile sale s-au înmulţit şi s-au împrăştiat în toate zările.
Potrivit Bibliei, Israel e numele dat de Domnul lui Iacob, nepotul lui Avram. Noul stat fondat de abia în 1949, când deja multe naţiuni erau obosite de prea lungă statalitate, a avut de la înfiinţare două naţionalităţi distincte: evreii şi palestinienii.
Când Israelul şi-a proclamat independenţa, la 14 mai 1948, armatele Egiptului, Iordanului, Siriei, Libanului și Irakului s-au năpustit. Războiul care a urmat a durat până la înfrângerea arabă din ianuarie 1949. O imigrație în masă a evreilor din Europa și din țările arabe a avut loc în primii câțiva ani după înființarea statului, iar economia a crescut. În timp ce unii palestinieni au ales să devină cetățeni israelieni, alții au emigrat în Arabia de Vest și în Fâșia Gaza sau au căutat refugiu în alte națiuni arabe.
Când Egiptul a preluat controlul Canalului Suez de la Franța și Marea Britanie, în 1956, Israelul, temându-se de creșterea puterii vecinului său, a organizat un atac în Deșertul Sinai din Egipt. Siria, Iordania și Irakul au sărit în apărarea Egiptului, dar toate cele patru națiuni au fost înfrânte. Războiul de șase zile, după cum a devenit cunoscut, l-a câștigat Israelul nu numai în Sinai, ci și în Fâșia Gaza și în Înălțimile Golanului. A rezultat, de asemenea, o extindere a teritoriilor israeliene asupra Cisiordaniei și un Ierusalim reunit. (Orașul a fost împărțit mai devreme între evrei și arabi.)
Dacă noi, românii, ne-am bucurat de dublarea teritoriilor după primul război mondial, prin Pacea de la Paris şi graţia Reginei Maria, care a pus “Tigrul” pe labe, Israelul a luptat permanent.
Continuarea pe www.romanialibera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.