Marius Ghilezan 🔴 Marele şiretlic al diavolului: Lenin & Black Lives Matters

Nu numai moartea cetăţeanului american de culoare George Floyd a fost doar un pretext pentru a scoate la luptă energiile acumulate în timpul izolărilor din cauza pandemiei, dar şi apariţia statului lui Vladimir Ilici Lenin, pusă sâmbătă pe soclu în oraşul german Gelsekirchen, de către Micul Partid Marxist-Leninist din Germania (MLPD).

Vandalismul, metodă de expresie a stângii radicale

 În SUA, unde democraţia se zice că e demult consolidată, o mişcare deloc bonjuristă, de-a dreptul malefică, a provocat iadul în societate şi l-a afişat în toată splendoarea sa.

Magazine vandalizate, poliţişti bătuţi, huligani urlând pe străzi compun de câteva săptămâni faţa hâdă a prea plinului de libertate. La indigo, acţiunile au apărut şi în Germania.

Dacă s-a pierdut ceva în societatea americană e credinţa în Dumnezeu. Astfel, Diavolul s-a amuşinat în reliefuri sociale şi în pegra societăţii, ajunsă savant în chip de salvatori.

Noii eroi, criminalii de ieri

George Floyd e noul Che Guevara, un alt terorist ajuns pe tricourile şi în spiritul generaţiei Flower Power. La fel ca “Che”, Floyd e un fost deţinut. A stat cinci ani în închisoare pentru jaf armat. A scăpat de mai multe ori de condamnări pentru furt și posesie de droguri.

La americani nu se foloseşte cuvântul penal, ci doar “crime”. Deci, astăzi, tinerii răspândiţi ca noua ciumă, vorbesc despre un criminal, prin pieţele lumii, ca despre un erou.

Câţi din generaţia mea ştiu că Che Guevara era tot un criminal, un terorist care se punea la dispoziţie mai multor guverne. Deşi era medic stomatolog (n-a profesat niciodată), a murit sărac şi fără dinţi în gură. Astăzi e un alt erou.

Lenin avea misiunea de a scoate Rusia din Antantă

i lista falşilor eroi e lungă. Cine mai ştie că V.I..Lenin a plecat din Berlin cu o frumoasă încărcătură militară pentru a executa monarhia ţaristă şi a scoate Rusia din Antantă?

Dar de Vasile Roaită, tânărul care a tras sirena la Griviţa în 1933? Oare câţi ştiu că omul nu era decât agentul de diversiune al Siguranţei pentru a provoca tensiune în rândurile muncitorilor care aveau revendicări juste. I-a agitat, pentru a stârni în ei pofta de revoltă, astfel încât intervenţia Jandarmeriei să fie “legală”.

Geamuri sparte am avut şi în Decembrie 1989 la Timişoara. Reacţiunea a avut contrareacţiunea. După câteva minute a început să se tragă focul.

Eroi sunt mulţi, caractere puţine

Cine crede în basmul că Osama bin Laden s-a întors împotriva mâinii care l-a hrănit? În anii ’80, lupta cot la cot cu mujahedinii afgani contra Armatei Roşii a URSS, fiind omul de legătură cu CIA-ul.

După trei decenii s-a răsucit? C’on…. Ar zice americanul creştin, familist şi cu scaun la cap.

Vocile lumii:
The Guardian: Abordarea rasismului sistemic este esențială pentru judecarea mediului și a climei, potrivit unor activiști BlM. Esenţa mişcării e luptă permanentă împotriva inegalităţilor sociale.

Diavolul agită, dar Dumnezeu veghează. Se bat forţele Iadului pentru a pune Diavolul preşedinte. Aici e toată esenţa luptei

Zilele acestea Diavolul e BLM

Ce e astăzi Black Lives Matters decât un mare şiretlic al Diavolului? O mişcare anti-creştină, sectară şi rebelă, în stare să zăpăcească minţile celor neduşi la Biserică.

Marius Ghilezan 🔴 Criza aduce şi lucruri bune

Criza coronavirusului e binevenită din anumite puncte de vedere. Am pierdut prea multă umanitate. Ne-am vândut sufletul Diavolului, în goana după mărgele colorate. Cocoţaţi în poziţii nefireşti, am căzut de-o dată, cu capul în jos. prin exerciţiul fiţos spus: body gamping.

Am crezut că putem supravieţuii crizei de identitate.

Am uitat că după pace vine şi război. Ne-am îndestulat prea mult şi am uitat să trăim puţin. Ne-am aruncat în cauzele lor, fără a avea timp să ne îngrijim de dreptul nostru la viaţă. Ne-am părăsit de bună voie familiile pentru a fi paji în casele altora.

Am jucat roluri în filmele regizate de alţii.

Ne-am pierdut bunătatea, pentru că ei, coloşii, ne voiau răi.

Am uitat să privim cerul, fiind ocupaţi cu măsura paşilor de fugă. N-am avut timp să ne dăm seama ce fel de lesă avem pe gât.  

Am pierdut deprinderea de a ne bucura de lucrurile simple

Viaţa are de la Dumnezeu un ritm. O cadenţă. O măsură. Am ars etape crezând că putem ajunge repede, sărind obstacole, fripturişti. Ocupaţi prea mult cu sarcinile impuse, ne-am pierdut puterea de a ne bucura de răsăritul soarelui, de înfloritul caişilor şi de privitul berzelor care-şi hrănesc puii, în acelaşi cuib, unde revin ani după ani.

Oare atât de blegi să fim să nu învăţăm nimic din greşelile noastre?

Câţi dintre noi mai speră la fericirea lucrului printre străini? După Paşti, aevea va coborî binecuvântarea şi pentru pribegi. Vor rămâne acasă, printre cei dragi. Acolo, nu va mai fi loc pentru ei.  

Ne-am refuzat dreptul la incantaţie, la emoţii şi la trăirile sufleteşti, pentru că el stăpânul, Marele stăpân, ne-a ocupat tot timpul cu problemele lui.

Ne-am bătut joc de biserici, de familia tradiţională, de obiceiurile noastre strămoşeşti. Am alergat prea mult şi ne-am odihnit prea puţin.

Astăzi, izolarea şi carantina sunt ritualuri benefice spiritului, pe care prea mult l-am neglijat. În aceste zile avem timp să ne regăsim. Să ne gândim la rostul omului pe pământ. La cât de neajutorat e.

Cât de plăpânzi suntem în calea cataclismelor naturii. Acum realizăm.

Am robotit pentru securitatea lor, nu pentru siguranţa noastră

Am învăţat de la hegemoni să ne temem de terorişti, uitând că-n istorie liderii lor au figurat pe statele de plată ale Marelui Comandament.

Ni s-a spus despre un viitor posibil război bacteriologic, dar nu ne-au echipat, nu ne-au instruit, ne-au lăsat ca pe o gâză în calea furtunii.

Ne-am învăţat copii să cânte după false partituri şi acum ne mirăm că un cor online nu e de folos nimănui.

Am uitat să ne bucurăm de tainele naturii, excedaţi de privitul naturii virtuale.

Ne-am bătut joc de ţărani, acum mâncăm cartofi cu gust de plastic, ne mirăm de ce supermarketurile saltă preţurile, de ce nu mai avem nimic românesc.

Avem timp. Putem să ne regăsim.

Libertatea ne-a dat-o bunul Dumnezeu şi prin proprie voinţă ne-am cedat-o lor antihriştilor, trebăluind într-un perimetru de 2 metri, într-un open space de zile muncă

Marius Ghilezan 🔴 Renaşte Omul Nou, în chip de taliban progresist

Oana Maria Bogdan, consiliera lui Dacian Cioloş, şi-a exprimat plenar materialismul dialectic prin celebra declaraţie că omenirea trebuie să renunţe la proprietate. Ea poate fi un om nou? Pentru ca opera sa să fie completă, iar doctorii să nu mai aibă niciun dubiu, a scris o postare prin care cerea reducerea consumului de fasole pentru că flatulen­ţele sunt factori cauzatori ai încălzirii globale. Alături de ea, adepţii noi ideologii neomarxiste, poreclită progresism, sunt o pleiadă de fii de bani gata ai foştilor securişti care au studiat în străinătate şi acum vin să pozeze în oamenii noi. Prin gândire şi modul de abordare a problemelor naţionale, chiar sunt un model inspiraţionist din ceea ce au încercat defunctele ideologii. Când îi vezi cum înjură, cât de gregari sunt, ai face ca Badea Nicolae, ai scuipa în piept şi ai spune „Piei, satană!“. Ei au idei puţine şi fixe. Sunt noii Che Guevara. Un şir lung de terorişti ideologici, care încearcă să răstoarne vechile partide pentru a se pune ei pe locurile libere. N-au nicio idee. Sunt doar Gică Contra! Dau foc şi fug. Ăsta e comportamentul de pompieri ai Ordinului de ducă. Atitudinea lor este diametral opusă vechilor paşoptişti. Aceia au modernizat ţara şi au schimbat sistemul de învăţământ.

Dacă paşoptiştii şi-au iubit neamul, oamenii noi propuşi de USR şi PLUS hulesc. Le pute ce e românesc. Zic că le e ruşine că sunt români. Tot ce e veritabil şi tradiţio­nalist trebuie distrus. În mintea lor. Biserica este opiul poporului. Parcă ideea asta a mai apărut cândva... Sunt revoluţionari de profesie, dar fără să aibă liberă practică. În 1989 erau în burta mamei sau nu erau deloc.

De unde porneşte progresismul? Omul Nou în ce laborator a fost creat? ­Cine e în spatele lui? Cine-l ­păpuşăreşte?

În SUA au avut loc primele experimente sociale cu astfel de Martori ai noii orânduiri. Pentru a nu avea probleme cu arestarea gândirii, Big Brother-ul Lumii Noi a ales paţachine, vedete de Hoollywood, servitoare cu agende corecte politic, în rolurile noilor menestreli ai noului val intitulat ­progresism.

De ce nu-şi mai zic socialişti? Înainte de a răspunde la întrebarea de mai sus, poate ar trebui să căutăm a înțelege de ce radicalii de stânga din America nu se mai numesc „socialiști“ sau „comuniști“ (sau chiar „liberali“). Aripa radicală de stânga s-a rebranduit ca „Mișcarea Progresistă“, iar „progresiştii“ acţionează şi ocupă în prezent cele mai înalte niveluri din guvernul SUA. De acolo susţin camuflat ideologia socialistă, având grijă să nu li se mai pună etichete de „comunişti“ sau „socialişti“. De ce a fost nevoie de rebranding? De ce socialiștii și comuniștii se numesc acum „progresişti“?

O parte a răspunsului poate fi găsită într-un studiu recent al Centrului de Cercetare PEW, care a arătat că 68% dintre americani reacționea­ză pozitiv la cuvântul „progresist“, în timp ce doar 23% au o reacție negativă. Pe de altă parte, 59% dintre americani au o reacție negativă la cuvântul „socialism“, în timp ce doar 29% au o reacție pozitivă la simpla rostire a cuvântului „socialist“.

Poate că niciunde în lume socialiştii nu au atât de mare putere ca în Congresul şi în Senatul american. Un grup reprezentativ, format din 81 de congresmeni și senatori, are relații adânci și de lungă durată cu mișcarea socialistă din America. În prezent își impune agenda legislativă marxistă în legislație. Lucrează la dezmembrarea strategică a statului şi la nerespectarea Constituției. Acţiunea grupului, strâns legat cu funcţionărimea din Administraţie, are o singură misiune: disoluţia lumii tradiţionale şi impunerea unor agende arbitrare societăţii, în măsură să impună prin forţă corectitudinea politică. Aşa notează o publicaţie americană de prestigiu, extrem de conservatoare.

Seamănă cu ceva?

Continuarea pe www.romanialibera.ro

Marius Ghilezan 🔴 Macron şi politica sa anticreştină

O mie şaizeci şi trei de atacuri împotriva creștinilor au fost înregistrate pe teritoriul Franţei anul trecut, potrivit Observatorului de Intoleranță și Discriminare împotriva Creștinilor din Europa, ONG cu sediul la Viena.

Administraţia Macron n-a făcut nimic să stopeze flagelul urii. Unii susţin că sistemul său ideologic nu l-ar fi lăsat să o facă. Dar poate nu-l cunoaştem suficient. Părea bine intenţionat. Promitea şi Luna de pe cer.

Emmanuel Macron a ajuns la putere în Franţa printr-un fel de androginism politic, nici de dreapta, nici de stânga. Finanţatorii campaniei En Marche intenţionau să extindă mişcarea liber-schimbismului politic într-o capsulă de vibraţie europeană, în care să se adune rânduri, rânduri toţi revoluţionarii de profesie. „Vestele galbene“ i-au mai stopat elanul.

Macron îşi propunea chiar un mare grup politic european pe care să-l conducă. Acum se mulţumeşte cu un parteneriat civil cu liberalii europeni din ALDE.

Partidul lui, creaţie de laborator, a venit la putere cu discipoli apăruţi din neant, gata să salveze omenirea prin reîntronarea dialecticii urii faţă de tradiţii şi de valori, a anarho-terapiei de grup, a sexomarxismului afişat şi practicat în văzul lumii, drapat în foi verzi, ecologice, pentru că e trendy acum să lupţi pentru climă sau pentru apărarea animalelor din junglă, dacă nu-ţi pasă de cine plăteşte facturile.

În ideologia en-marche important era progresul. Emanciparea. Expectoraţia. Hula. J’accuse-ul public faţă de naţionalişti, faţă de apărătorii creştinismului.

La fel ca cei din Internaţionala proletară, visul lui Macron era să conducă Europa. Apoi lumea.

Maşina de propagandă era turată la maximum. Combustie, cât cuprinde.

Pentru că neomarxismul e un abţibild urât, s-a drapat în curcubee şi şi-a zis că el e magicianul progresismului global.

Noul revoluţionar al Fran­ţei trebuia să fie secat de sentimente, de respect faţă de familia tradiţională, faţă de credinţă, un tip uscat, un jolly-joker gata de jucat pe tabla societăţii în civil în diferite cauze. Păi ăsta e quelque chose-ul androginismului politic cu telecomanda ascunsă.

Continuarea pe www,romanialibera.ro

✡ Marius Ghilezan 🔴 Israel 🔴 Ierusalimul rămâne capitala de drept a Israelului

Au avut un neam, dar n-au avut o ţară. Nu întâmplător Dumnezeu l-a ales pe Abraham să le fie întâistătător. De la exodul din Egipt, poporul ales, până la războiul de Yom Kippur, a luptat pentru un petic de pământ.

Dar de ce ţine atât de mult războiul cu palestinienii – se întreabă mulţi necunoscători.

La îndemnurile lui Churchill, când nu înţelegi ceva, faci recurs la istorie. 

Tatăl mulţimii neamurilor, cum era numit Avram în Biblie, sfătuit de Domnul, a condus triburile  spre “Ţara Făgăduinţei”. Nu întâmplător Dumnezeu i-a dăruit la 86 de ani un fiu în pântecul sterp al Sarei, iar la 99 de ani promisiunea unei descendenţe foarte numeroase. S-a stins la 175 de ani sătul de zile, dar cu virtutea eroică pe piept. Neamurile sale s-au înmulţit şi s-au împrăştiat în toate zările.

Potrivit Bibliei, Israel e numele dat de Domnul lui Iacob, nepotul lui Avram. Noul stat fondat de abia în 1949, când deja multe naţiuni erau obosite de prea lungă statalitate, a avut de la înfiinţare două naţionalităţi distincte: evreii şi palestinienii. 

Când Israelul şi-a proclamat independenţa, la 14 mai 1948, armatele Egiptului, Iordanului, Siriei, Libanului și Irakului s-au năpustit. Războiul care a urmat a durat până la înfrângerea arabă din ianuarie 1949. O imigrație în masă a evreilor din Europa și din țările arabe a avut loc în primii câțiva ani după înființarea statului, iar economia a crescut. În timp ce unii palestinieni au ales să devină cetățeni israelieni, alții au emigrat în Arabia de Vest și în Fâșia Gaza sau au căutat refugiu în alte națiuni arabe.

Când Egiptul a preluat controlul Canalului Suez de la Franța și Marea Britanie, în 1956, Israelul, temându-se de creșterea puterii vecinului său, a organizat un atac în Deșertul Sinai din Egipt. Siria, Iordania și Irakul au sărit în apărarea Egiptului, dar toate cele patru națiuni au fost înfrânte. Războiul de șase zile, după cum a devenit cunoscut, l-a câștigat Israelul nu numai în Sinai, ci și în Fâșia Gaza și în Înălțimile Golanului. A rezultat, de asemenea, o extindere a teritoriilor israeliene asupra Cisiordaniei și un Ierusalim reunit. (Orașul a fost împărțit mai devreme între evrei și arabi.)

Dacă noi, românii, ne-am bucurat de dublarea teritoriilor după primul război mondial, prin Pacea de la Paris şi graţia Reginei Maria, care a pus “Tigrul” pe labe, Israelul a luptat permanent.

Continuarea pe www.romanialibera.ro