La Providence College, un student a pus la afișierul din cămin materialul din poză. (Mire și mireasă în fața altarului, cu o cruce în fundal. Mire și mireasă care se sărută, cu textul: “Căsătoria tradițională: Dumnezeu o consacră, natura o dezvăluie, știința o afirmă.” Un bărbat, o femeie, un băiat și o fetiță, ținându-se de mâini, cu textul: “Căsătoria trebuie reafirmată, nu reformată.” Papa Francisc binecuvântând un copil: “Trebuie să reafirmăm dreptul copiilor de a crește într-o familie cu un tată și o mamă.” Titlu mare: “Căsătoria, așa cum a creat-o Dumnezeu: un bărbat, o femeie.”)
Pentru o universitate catolică, nimic neobișnuit. Și totuși...
Afișul a fost mai întâi rupt. Un număr de colegi au vociferat amenințător în fața camerei studentului, până când personalul de securitate a trebuit să-l mute pentru propria-i siguranță. În zilele următoare, grupuri și mai mari și gălăgioase au făcut același lucru.
După ce a primit aprobare, studentul a repus materialul la afișier. A fost rupt din nou. L-a repus a treia oară, a fost rupt a treia oară.
O caricatură cu studentul fiind violat anal a fost afișată în cămin și postată în mediile sociale.
Un grup de profesori catolici au cerut universității să pună capăt hărțuielilor, și să reafirme că conceptul creștin al căsătoriei nu este hate speech. Reacția conducerii nu s-a referit însă deloc la hărțuieli. “Nu trebuie să ne demonizăm unii pe alții și să ne divizăm comunitatea.” Materialul afișat este “doar parte a învățăturii bisericii”. Este citat papa Francisc: “Biserica trebuie să-și ceară iertare nu numai persoanei gay pe care a ofensat-o, ci și de la sărac și de la femeia exploatată”.
Acum studenții cer președintelui universității să-l condamne pe student, astfel încât asemenea materiale sa nu mai fie afișate niciodată.
Un grup de activiști gay va organiza un marș împotriva homofobiei și transfobiei, cu aprobarea universității.
Toate acestea, într-o universitate romano-catolică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.