Alianța Familiilor din România 🔴 România, prețuiește-ți libertatea!

Anual, de Ziua Romaniei, amintim Romaniei si  cetatenilor ei sa-si pretuiasca libertatea. Romanii au fost deprivati de libertate in marea majoritate a istoriei lor si si-au dobindit-o din nou, cu vietile a mii de oameni inocenti, doar in decembrie 1989. Libertatea e o valoare fundamentala pe care o pretuim si promovam. 

E bine sa nu uitam de ce ne-a scapat Dumnezeu si cum a fost viata sub comunism cind nu aveam libertate. Pledoaria de astazi o facem din perspectiva memoriilor recent publicate ale unei garzi de la un gulag stalinist al anilor 30.

 

Ivan Christyakov

 

Gulagurile staliniste nu erau doar pentru oamenii suspectati ori gasiti vinovati de crime politice ori crime impotriva sistemului comunist ci si pentru familiile lor. In ianuarie 1938 Stalin a deschis Lagarul Akmolinsk cunoscut sub acronimul de „Algeria”, pentru sotiile "tradatorilor patriei" si ale copiilor lor. Alti copii au fost luati de la parintii intemnitati si crescuti in orfelinate, devenind in timp, la fel ca in Romania comunista, membri loiali ai politiei secrete sovietice. Iar altii au ajuns copii ai strazii in Leningrad, Moscova si in alte mari orase sovietice. Acesta e unul din lucrurile mai putin cunoscute care le invatam din prefata cartii lui Ivan Christyakov, intitulata post-mortem de catre cercetatorii rusi ai crimelor staliniste, Jurnalul unei garzi de gulag, si publicata anul acesta in engleza cu titlul The Diary of a Gulag Prison Guard. E o carte fascinanta care merita citita de toti romanii preocupati ori interesati sa cunoasca crimele comuniste, cu toate ca, din fericire, carti si memorii ale detinutilor din gulagurile comuniste din Romania sunt si ele publicate. Ce face cartea lui Christyakov diferita, insa, este perspectiva unica din care e scrisa. Majoritatea cartilor privind gulagurile comuniste au fost scrise de detinuti, dar memoriile lui Christyakov apartin unei garzi.

 

Cartea e interesanta si pentru ca e scrisa de un om in teorie liber, dar care isi da seama pe parcursul experientelor lui ca de fapt si el e un detinut, dar al unui sistem politic in care fiecare cetatean e privit cu suspiciune de autoritati si ca un potential inamic al statului („enemy of the state”). Un dusman al statului care peste noapte poate fi arestat devenind si el unul dintre detinutii lagarului. Cartea reda observatii numeroase, inedite, detaliate si interesante privind detinutii, dar la fel de fascinante sunt si informatiile pe care le da despre sistemul politic din Uniunea Sovietica si autoritatile sovietice care administrau uriasul sistem de inchisori politice din vremea lui Stalin. Jurnalul lui Christyakov nu il mentioneaza pe Stalin de fel, dar il aminteste pe Hitler, un subiect discret de discutii intre gardieni si ofiteri. Christyakov insa a cunoscut sovietici bine cunoscuti si noua din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial. L-a cunoscut pe Generalul Voroshilov care e creditat cu invingerea Germaniei naziste, si pe Kalashnikov, sovieticul care a dat lumii faimoasa arma care ii poarta numele. Ocazional Voroshilov trecea prin localitatea in care muncea Christyakov in drum spre Orientul Indepartat unde armata sovietica purta lupte impotriva invadatorilor japonezi si a banditilor chinezi.

 

O persoana misterioasa

 

Nu stim multe despre Christyakov. Deducem din jurnalul lui ca nu era casatorit si nici nu avea copii. Nu scrie nimic despre familia lui, parinti, frati ori surori, nici nu stim daca avea simtaminte religioase. In anii dupa Revolutia Bolsevica a luptat in armata sovietica pe vremea razboiului civil iar apoi a locuit la Moscova. Era pasionat de arta, vanatoare, si colora cu acuarele. Ii placea matematica si, in general, subiectele stiintifice. Era un om educat dar nu stim unde a invatat ori ce. In timpul liber scria. Printre manuscrisele lui se afla si citeva povesti de vanatoare din timpul verii prin preajma Moscovei pe la inceputul anilor 30. Pe vremea cind isi scria memoriile era trecut, scire el, de jumatatea vietii, ceea ce da de inteles ca avea intre 35 si 40 de ani cel mult. A fost garda de gulag un an, in 1935 si 1936. Inceteaza brusc sa mai scrie pe 17 octombrie 1936. Conform arhivelor sovietice in 1937 Christyakov era in inchisoare, probabil impreuna cu ceilalti 1,5 milioane de functionari de stat si partid pe care Stalin i-a arestat in anii 1936-1937 sa-si consolideze puterea si sa-si elimine opozitia. In 1938 Christyakov a fost eliberat din inchisoare, dar numele lui apare din no, si pentru ultima data in arhive, in 1941 cind a fost ucis pe front in  Tula in primele luni ale razboiului cu Germania nazista.

 

Alte detalii despre acest om misterios nu sunt cunoscute. Si-a asternut memoriile in doua caiete cu spirala care au supravietuit si ele in chip misterios. Nimeni nu stie cum ori cine le-a pastrat. Dupa prabusirea comunismului in Rusia au fost fondate mai multe organizatii neguvernamentale si institutii pentru inventarierea si pastrarea memoriilor crimelor comuniste. Cetatenii au donat sute de mii de articole, manuscrise, scrisori, poze si alte obiecte similare dintre care unele au fost publicate, printre ele si manuscrisele lui Christyakov. In vara lui 1936 sotia unui comisar din gulagul lui Christyakov l-a observat scriind. Comisarii l-au interogat dar Chrystiakov a continuat sa scrie. Ultima pagina din jurnal are data de octombrie 17, 1936, zi in care consemnarile inceteaza brusc. Se presupune ca Chrystiakov a fost arestat a doua zi, tinut in inchisoare pina in 1938 iar apoi trimis pe front in 1941 unde moare ucis de gloante.

 

Calea ferata Baikal - Amur

 

In 1932 Partidul Comunist Sovietic a dat ordin pentru construirea unei cai ferate imense intre Lacul Baikal si Amur, riul care separa Rusia Sovietica de China. Obiectul era strategic. In anii aceia Japonia isi extindea sfera de influenta in Orientul Indepartat ocupind deja, in 1931-1932, Manchuria. Rusia nu avea infrastrucura necesara pentru a transporta trupe si munitii in cazul unui atac japonez iar comunistii sovietici au emis un ordin ca in trei ani si jumatate calea ferata sa fie terminata. Pentru munca au folosit intemnitatii, numitizek de catre autor, adica "puscariasi" ori "tilhari". Intemnitatii fusesera arestati si condamnati pntru crime impotriva Uniunii Sovietice , a statului ori a comunismului. La inceputul anilor 30 Stalin a dat un cod penal special pentru persoanele acuzate de crime impotriva comunismului si a instituit tribunale speciale, numite "Tribunale revolutionare" care aveau ca scop principal judecarea si condamnarea la ani de munca fortata a persoanelor acuzate de crime impotriva comunismului. Acuzatii si intemnitatii erau atit barbati cit si femei. Crimele erau furt din proprietatea publica, prostitutie, sabotaj, critica la adresa organelor, etc.

 

Constructia caii ferate a fost pusa sub autoritatea directa a serviciilor secrete. In toamna lui  1935 cind Christyakov isi incepe postul de garda lagarul avea 170.000 de detinuti. Numarul lor a crescut in anii urmatori ajungind la peste 200.000 in mai 1938, an in care gulagurile sovietice aveau peste 1,8 milioane de detinuti. Cei 200.000 de detinuti care lucrau la calea ferata erau raspinditi pe o distanta de peste 2000 de kilometri. Erau organizati in brigazi de munca, numite "falangi" ("phalanx") in carte, fiecare brigada avind intre 250 si 300 de detinuti. Slujba lui Christyakov era supravegherea unei brigazi. Detinutii erau numiti "soldati ai cailor ferate". Conditiile in care munceau erau extrem de ostile. Christyakov scrie ca din noiembrie pina in martie-aprilie pamintul era inghetat, gulagul lui aflinduse undeva intre paralela 48 si 49, cam unde se afla Cernautiul. In conditii normale se putea munci doar 100 de zile din an, dar detinutii erau fortati sa munceasca tot anul, intre 16 si 18 ore pe zi. Multi mureau de frig, malnutritie, malarie, reumatism, accidente de munca, raceala, tuberculoza.

 

Odata cu inceputul razboiului cu Germania in 1941 constructia caii ferate a fost sistata. Rusia sovietica era epuizata si nu mai avea resursele pentru a continua. Constructia a fost inceputa din nou in anii 70 sub Brejnev, dar cu muncitori platiti, calea ferata fiind terminata spre sfarsitul anilor 80 sub Gorbacev. In final, ea a ajuns la 4.463 de kilometri.

 

Detalii crunte

 

In marea lor majoritate, detaliile si evenimentele din jurnalul lui Christyakov sunt crunte si inumane. Ele incep pe 9 octombrie 1935 cind Christyakov isi incepe munca la lagarul din Svobodny. Isi zugraveste colegii de munca, care deja lucrau acolo de mai multi ani, asemenea unor oameni salbateci, lipsiti de maniere, mereu incaierati, beti, nespalati, nebarberiti, lipsiti de igiena, vulgari, injuraturi. Dormeau intr-un dormitor comun in care era mereu galagie si era imposibil sa dormi. Se fuma intr-una, oamenii se incaierau, iar hainele le erau nespalate. Detinutii se rafuiau si ei, garzile cautind sa-i desparta. In putinul timp liber pe care il aveau garzile jucau biliard.

 

Des, detinutii evadau, uneori in grupuri mari de 10-15 persoane. Era datoria lui Christyakov sa-i afle. Uneori ii afla uneori nu. Nu se permitea impuscarea evadatilor pentru ca statul sovietic avea nevoie de munca lor. Uneori Christyakov era pe drum zile si nopti in sir cautind evadatii. Uneori ii afla la zeci de kilometri de lagar, ascunsi in stoguri de fan, prin mlastini, in surele taranilor, iar pe unii morti. Pe unii ii afla injunghiati si abandonati pe cimp, probabil in urma incaierarilor dintre puscariasi, iar pe altii, in timpul iernii, inghetati ori sfasiati de animale. Mergea dupa ei pe jos ori pe un cal, pe care o numea "gloaba" pentru ca abia se misca. Uneori mergea sa afle evadatii cu inca un coleg sau doi. Pe drum cautau si vanat. Mincarea in gulag era proasta si putina, fiind limitata la paine, bors, cartofi si din cind in cind ceva carne. Trecind prin sate cumparau carne si lapte de la tarani, dar mancarea favorita era piinea si smintina. Nu au reusit sa vaneze nimic. Pe ici si colo vedeau capre salbatice dar ele fugeau inainte ca garzile sa le poata ochi. Prin satele pe unde ajungea, Christyakov dormea din cind in cind si in casele oamenilor, pe care le descrie ca fiind simple si sarace. Ici si colo vedea icoane si Biblii in casele oamenilor, fiind surprins ca inca nu fusesera confiscate de comunisti. Interesante sunt si detaliile pe care le da despre bordeiele taranilor chinezi si satrele de tzigani peste care da din loc in loc. Ici si colo, dadea peste cabane de vanatoare ori pescuit ale bastinasilor siberieni care pe timpul iernii erau abandonate. Marsurile dupa evadati erau lungi, uneori de chiar 40 de kilometri, pe care ii facea pe jos.

 

Vremea era in permanenta rea si friguroasa. Inca din octombrie incepea sa inghete iar prin ianuarie temperatura ajungea pina la minus 45 de grade. Prin martie-aprilie zapada incepea sa se topeasca si devenea noroi. In mai si iunie, ploua noroiul luind loc zapezii. In iulie si august era cald iar la inceputul lui septembrie incepea toamna si racoarea cind oamenii incepeau iarasi sa fie deprimati. Ploile de toamna erau marunte si interminabile iar detinutii lucrau in ploaie,  ninsoare si noroi. Dormitoarele nu erau incalzite. Detinutii furau lemnul alocat pentru  tronsoane ca sa incalzeasca dormitoarele. La fel si garzile. Sobele erau primitive, iar garzile stateau la rind sa ajunga linga soba. Soba incalzea o parte a trupului dar cealalta raminea rece. Peretii dormitoarelor erau gauriti si frigul intra inlauntru. Garzile dormeau imbracate si se acopereau cu mai multe paturi. Dar si asa le era frig. Vara se spalau o data pe saptamina iar iarna o data pe luna. Nu era apa calda. Hainele le spalau rar pentru ca nu aveau sapun ori apa calda. Nici unde sa le usuce. Paltoanele erau rupte, apoi carpite iar apoi din nou rupte si lasate asa. Paltoanele noi nu mai ajungeau cu toate ca Moscova le promitea. Cizmele se rupeau dar cizme noi nu erau. Picioarele garzilor erau mereu ude si toti se temeau de reumatism si raceala.

 

Saptaminal garzile participau la ore de educatie politica. Christyakov, fiind mai educat ca ceilalti, era pus sa tina orele de educatie politica. O face fara, scrie el, sa creada in ce zice. Garzile nu erau interesate nici ele, dar nici nu comentau de teama sa nu fie arestati. Din cind in cind Christyakov tine si ore de ateism, explicind garzilor teoriile stiintifice despre aparitia vietii si a universului.

 

De la o vreme Christyakov cade in depresie. Mediul il deprimeaza. Atit cel uman cit si natura. I s-a spus ca dupa un an va fi lasat la vatra. Din vara lui 1936 asteapta semnale din partea oficialitatilor ca se apropie de demobilizare. Dar asteptarea lui e zadarnica. In vara lui 1936 primeste de la Minister din Moscova un pachet si intra in panica. Pachetul are mere, portocale si 250 de ruble. Ce sa insemne asta se intreaba el? Nu doarme de neliniste. Pachetul, isi zice el, inseamna ca cineva il urmareste, crezind ca face treaba buna, ceea ce pentru el e un semnal nu tocmai bun. Inseamna ca va fi tinut in post mai mult de un an. Se gandeste sa faca o crima, sa fie dat in instanta si condamnat de un tribunal revolutionar la citiva ani de puscarie. Asa, isi zice el, cel putin stii ca dupa dupa citiva ani vei fi om liber.

 

E curios ca, in timp ce el aminteste sarbatorile comuniste, cum ar fi 1 mai si 25 octombrie, Christiakov nu mentioneaza de fel Craciunul, Pastele ori vreo sarbatoare crestina.

 

AFR va recomanda o recenzie in engleza a cartii lui Christyakov: www.spectator.co.uk

Material furnizat de catre Alianța Familiilor din România