...
Am fost la al zecelea Forum al Creștinilor LGBT din Europa de Est, ce a avut loc la București, pentru că eram curios câtă iubire creștină găsește cineva care caută răspunsuri în casa Domnului.
Eu nu sunt credincios. Dar oamenii ăștia, care sunt mai creștini decât mulți pupători de moaște de pe aici, mi-au dat o lecție de ce înseamnă cu adevărat credința.
Tatjana, 31 de ani, Rusia, lesbiană
VICE: Cum le-ai explica altor creștini, ca și creștină, că poți să fii creștină și lesbiană?
Tatjana: Îmi amintesc că am purtat discuția asta cu o fata din biserică, odată. Mi-a spus: „Știi ce, am venit aici, și m-am simțit acasă. Am simțit că nu mai am nimic de căutat. Sunt aici, sunt cu Dumnezeu, iar asta e casa mea - cu frații și surorile mele".
Ceea ce mi-a descris e ceea ce am simțit și eu când m-am îndrăgostit de o femeie. Pentru mine, ăla a fost apogeul unei călătorii lungi, foarte lungi și dureroase.
Toți pe lumea asta, am avut câte o experiență dureroasă, care s-a sfârșit atunci când am realizat ceva semnificativ despre noi. Știi momentul ăla când spui, gata, am găsit ce căutam. E dincolo de cuvinte. Nimic nu poate distruge asta. Nimic nu poate schimba asta.
E Dumnezeu homofob?
Homosexualitatea există nu numai în rândul oamenilor, ci și în rândul animalelor. Dar homofobia există doar între oameni. Dumnezeu nu poate să fie homofob - cum nu poate să fie nici antisemit, sau sexist, sau ce vrei tu. Dumnezeu nu poate să urască pe nimeni. Când merg la biserică, mă simt acasă. În fața Lui, mă simt acceptată, așa cum sunt.
Cum reacționează prietenii tăi gay când le zici că ești creștină?
Pentru mulți, credința e ceva pentru oamenii needucați care au nevoie să se agațe de iluzii pentru că nu pot să înțeleagă altfel lumea. Așa că mulți sunt puțin derutați când le spun că sunt credincioasă. Dar, tocmai noi, care știm cum e să fim discriminați, nu ar trebui să discriminăm la rândul nostru.
Axel, 49 de ani, Germania, gay
VICE: Ești un popă gay. Cum ai ajuns să faci treaba asta?
Axel: Eram încă în facultate, studiam să devin pastor. Voiam să fiu cel mai mare teolog de la Karl Barth încoace. Dar mi-a fost destul de clar că s-ar putea să nu am un loc în Biserică, dacă sunt sincer și deschis despre orientarea mea sexuală.
Atunci am auzit despre Biserica Metropolitană. „Cât de dubios", m-am gândit atunci. Am vrut însă să încerc, așa, să văd ce iese. M-am mutat în Marea Britanie și am mai studiat acolo încă doi ani. Apoi, am fost hirotonit și în 2000 am primit o parohie în Stuttgart. De 17 ani încoace, sunt „pastorul ăla gay din Stuttgart". Habar n-am dacă o să vedem o schimbare în Biserică. Dar cred că întrebarea e ce facem noi - și aici e răspunderea mea, să-i ajut pe cei de lângă mine. Dacă îmi iese, atunci sunt împăcat și cred că m-am descurcat binișor.
Poți să fii creștin și gay?
Sigur că poți. Întrebarea e cum îți trăiești existența creștină. Fiecare are drumul lui în viață. Dar toți avem aceleași întrebări - de unde venim, de ce suferim, încotro ne îndreptăm, ce e iubirea, cum să avem o viață împlinită. Sexualitatea e un dar de la Dumnezeu. Nu există niciun motiv pentru care să nu te bucuri de asta, în mod responsabil.
Ești la curent cu inițiativa Coaliției pentru Familie din România?
E vorba despre cine are puterea și dreptul să dicteze ce e bine și ce nu. Nu e vorba despre familie. Biserica simte că își pierde puterea, într-o lume din ce în ce mai seculară. De asta le e frică. Vezi același lucru peste tot în Europa, nu numai în România.
Mai multe interviuri puteți citi pe www.vice.com (va informăm că acest site apară interesele comunității gay din România!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.