joi, 15 iunie 2017

Teodor Baconschi — Coaliția bunului simț

Spațiul public pare tot mai inflamat pe tema unui eventual referendum consacrat definiției constituționale a familiei. Consultarea prin referendum e sigur constituțională! La fel de sigur e că trei milioane de cetățeni români au cerut ca legea fundamentală să definească familia drept uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie. Cineva – care eventual a lipsit din țară în ultimii 30 de ani – s-ar putea mira că firescul trebuie apărat prin formulări auto-evidente. Iată însă că peisajul nostru s-a schimbat: prin integrarea în UE, ne-am integrat și în agenda socioculturală, morală, politică a Occidentului, cu bune și rele. Aș vrea să-mi expun aici punctul de vedere: cred că familia ca loc al uniunii bărbat-femeie și al binecuvântării nașterii de prunci reprezintă un corp intermediar care protejează persoană umană față de ingerințele (posibil abuzive ori exagerat paternaliste) ale corpurilor superioare, de tipul statului. A face din familie un concept elastic, o realitate cu geometrie aleatorie, se cheamă a infirma atât o tradiție iudeo-creștină multimilenară, cât și a lăsa persoana umană mai slabă în revendicarea unei vieți libere.

     Noi, ca națiune, scădem demografic (inclusiv prin milioane de avorturi). Populația a îmbătrânit și mulți tineri pleacă la muncă în alte țări, care le oferă joburi și cariere mai bune decât ce găsesc acasă: nu mulți, în schimb, se mai întorc. Hai să spunem că asta-i și o șansă: în definitiv, dacă suntem în Uniunea Europeană, vorbim despre o singură piață a muncii, iar mobilitatea profesională, în căutarea unor șanse sporite, trebuie salutată ca un mare drept din fericire dobândit. Nu-i mai puțin adevărat că fuga creierelor (sau doar a brațelor de muncă, în felurite profesiuni și la diferite niveluri de calificare) diminuează capitalul uman pe care se poate sprijini dezvoltarea țării noastre. În aceste condiții, încurajarea familiei, susținerea ei de către statul laic (neutru confesional) reprezintă o politică publică responsabilă și necesară. Evident că fiecare e liber să decidă dacă devine sau nu părinte, o ipostază pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă în timp. Când ne punem însă întrebarea „cum vom arăta peste un secol?”, nu ne vine bine să dăm dreptate prognozelor, care arată că, în 2050, am putea număra numai 15 milioane de cetățeni, cu perspectiva de a fi tot mai puțini, mai irelevanți, mai slabi în competiția regională și geopolitică de care orice stat are parte. A-ți dori o țară puternică nu înseamnă a predica totalitarismul planificării demografice, în stil comunist. E doar o dorință legitimă, un reflex de grijă față de viitorul unei comunități care ți-a fost și ție decor existențial, cadru de expresie personală și destin. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.