Prin harul Domnului, și ca răspuns al rugăciunilor voastre, cu toții am ajuns cu bine la Ulaanbaatar pe 7 mai, puțin peste ora 12.00 p.m. ora României (aici 5 a.m.). Cum era de așteptat am avut parte și de peripeții. Pe scurt: încă de la ieșirea din țară fratele Costică a avut dureri mari de măsele care nu cedau ușor; am stat 16 ore la granița cu Rusia și după alte 16 ore de mers, mașina nu mai intra în viteză și avea nevoie de reparații. De aceea am petrecut o noapte la Penza, un orășel din Rusia, unde am reușit (cu ajutorul fratelui Marius Giura, misionar în zona Bureația) să luăm legătura cu biserica locală. Prin frații aceștia am gustat din nou bunătatea Domnului, ei având grijă să repare mașina cât și pe fratele Costică , pe care l-au dus la medic pentru o incizie care era necesară. A doua zi frații ne-au încredințat în brațul Domnului și noi ne-am reluat călătoria, conducând aproape continuu (și făcând pană chiar în fața vulcanizării - Domnu-i bun! Rusia e imensă și distanțele dintre localități sunt considerabile!)
Ajunși la U.B. (cum spun mongolii vorbitori de engleză capitalei lor), ne-am odihnit, ne-am bucurat apoi cu frații la adunare și am “pus la cale” planul de lucru. Pe lângă instalația electrică pe care trebuie să o facem + gard + finisarea clădirii, etc., trebuie să facem și de pază noaptea, pentru că în această localitate (Ulziit) oamenii nu sunt tocmai “de bună credință”.
Avem nevoie din nou de rugăciunile voastre. Timpul e scurt și vrem să fim eficienți. Rugați-vă în primul rând pentru suportul financiar de care avem nevoie, ca să putem termina instalația electrică, de tencuit și interioarele, pentru că vrem să folosim această clădire pentru taberele din vara aceasta . Apoi rugați-vă să păzească Domnul tot ce e aici (protejându-ne și pe noi cât stăm de pază), ca totul să decurgă normal și să ne facem treaba în liniște, fiind un exemplu bun pentru toți aceia care ne văd.
Mulțumim că ne sunteți alături!
Domnul să vă binecuvânteze!
Slujind Domnului împreună cu voi,
Emil Lețu, Elisei Popa, Răzvan Toma,
Costică Dragu și Daniel Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.