Ianoșda. „Cinstim și lăudăm pe Dumnezeu pentru lucrarea mâinilor Lui în
viața omului, nicidecum o persoană, oricât de remarcabilă ar fi. Pentru că tot
ce suntem, tot ce moștenim, tot ce facem și tot ce lăsăm în urma noastră este
de la Dumnezeu, prin grija și dragostea Sa”, a precizat pastorul Mihai Cociubei
după rugăciunea de deschidere a serviciului divin de Duminică, 26 martie, din
Biserica creștină baptistă Ianoșda (Bihor).
Lăcașul de cult baptist a găzduit,
după săvârșirea slujbei religioase, un moment unic în istoria de peste un secol
a comunității baptiste locale. Gheorghe Petrușan, decanul de vârstă al
Bisericii baptiste din Ianoșda a primit îmbrățisări sfinte din partea fraților
și surorilor în credință care, prin rugăciuni, cântări, poezii sau îndemnuri
creștine au mulțumit Bunului Dumnezeu pentru lucrarea împlinită în cei 90 de
ani de viață dăruiți celui care, în ultimii 70 de ani a slujit cu credincioșie Evangheliei
Domnului Isus Hristos. Gheorghe Petrușan, care este cetățean român și cetățean
american, a mulțumit Creatorului divin pentru suflarea de viață și puterea
credinței împlinită în cei 90 de ani de călătorie pe pământ dar a subliniat că,
pentru el, „adevărata cetățenie pentru care am slujit Biserica, clipă de clipă,
este cetățenia cerească a Împărăției lui Dumnezeu”.
„Ghiță Petrușan este un luptător-veteran
pe frontul Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Isus Hristos, în prima linie a
luptei cele bune a credinței”, l-a caracterizat un frate din biserică,
octogenar, care a mulțumit lui Dumnezeu pentru „tinerețea care mă obligă să
continui cu destoinicie tot ceea ce Domnul Hristos a săvârșit la Golgota”.
Emoționantul moment a reunit în
rugăciuni și îndemnuri de sfântă mulțumire numeroși credincioși din Oradea,
Ianoșda, Salonta, Avram Iancu, Mădăras și Homorog. Rugăciunea lui Moise rostită
în Psalmul 90 a adus în inimile tuturor vibrația mântuirii: „Anii vieţii
noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de
ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi
durere, căci trece iute şi noi zburăm. Dar cine ia seama la tăria mâniei
Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine? Învaţă-ne
Doamne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!”.
De-a lungul
timpului, peste 600 de lucrători creştini s-au format ca oameni desăvârşiţi în
Biserica creștină baptistă din Ianoșda. Numeroşi dirijori de fanfară,
cântăreţi, misionari, predicatori, diaconi şi pastori au împlinit chemarea și
trimiterea Domnului Isus Hristos din Cuvântul lui Dumnezeu, iar mărturiile
slujirii creştine au completat istoria comunităţii de credincioși baptiști din
Cercul pastoral Salonta care cuprinde bisericile din Avram Iancu, Ghiorac,
Mărțihaz, Mădăras, Homorog, Ianoșda și din orașul Salonta, păstorite de frații
Mihai și Florin Cociubei.
Sorin PETRACHE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.