Benjamin Cocar s-a născut în comuna Leşcovita din judeţul Caraş Severin, în anul 1955, în ziua a 23-a a lunii Septembrie. S-a ivit pe scena timpului ca fiu al Anei şi al lui Cornel Cocar. Tatăl lui la acea vreme era seminarist la Seminarul din Bucureşti. A avut un singur frate născut cu doi ani mai devreme, Buni.
A avut parte de o copilărie lipsită de mari griji, dar şi de vreun răsfăţ deosebit. Casa pastorului Cornel Cocar a fost o casă de oameni simpli, modeşti dar totodata a fost o casă unde se predica Evanghelia, bunica lui Beni fiind prima credincioasă neoprotestantă din sat şi o mare caştigătoare de suflete. În casa lor se învăta Scriptura şi se canta mult (parinţii lui Beni fiind extrem de dotaţi în acest domeniu).
Copiii lor nu i-au moştenit pe părinţi în această privinţă, în schimb ei au prins drag de Biblie. Biblia era internetul lor. Beni a dezvoltat o specială dragoste pentru Cuvant şi a devorat Scriptura. În adolescentă mi-amintesc, a citit întreaga Biblie într-o singură lună, deşi mergea şi la şcoală în acea vreme.
Liceul l-a isprăvit în Bucureşti la "Iulia Hasdeu" iar la varsta de 24 de ani a absolvit şi Seminarul Teologic Baptist. În Aprilie 1979, s-a căsătorit cu Daniela într-un serviciu simplu şi intim, o reflecţie a personalitătii lui. În următorul an a fost şi ordinat ca pastor la Biserica Baptistă din Medias. A slujit alături de pastorul Ioan Stef, care prin căsătoria lui Beni cu fiica acestuia, Daniela, i-a devenit şi mentor. Slujirea lor în Mediaş a fost una de excepţie în acea vreme.
Beni a avut o imensă dragoste pentru Hristos şi o mare pasiune pentru mantuirea sufeletelor. "Atenşia" de care s-a bucurat din partea autoritaţilor vremii nu l-au infricat , ba chiar i-au intărit convingerea că trebuie sa meargă înainte. Şi a mers. Nenumăraţi oameni au fost binecuvantaţi acolo. Mulţi L-au întalnit pe Domnul Isus prin Beni şi prin Stef. Acestora Domnul le-a devenit Mantuitor, Păstor şi Medic.
Domnul a binecuvantat nu numai Biserica din Mediaş, ci şi familia Beni şi Dana Cocar. Una dintre aceste binecuvantari poartă numele Remalian. Acest copil a fost bucuria părintilor şi a bunicilor lui de cand a venit el pe lume, în anul 1980.
În anul 1986 familiile Stef şi Cocar au emigrat in America, au călătorit pe acelaş avion cu Buni şi familia lui, şi s-au asezat în Detroit, statul Michigan. Acolo au slujit în Biserica Baptistă din Troy pana in 2001, cand s-au mutat în Atlanta unde Remalian a început un program de doctorat la Universitatea Emory. Beni îmi spunea atunci: "noi nu ne despărţim niciodată".
Beni a fost ani indelungaţi profesor pe la diferite seminarii în Detroit la Tyndale College,si în Atlanta la Luther Rice Seminary. În aceste locuri, Benjamin a fost un instrument folosit de Dumnezeu pentru formarea multor tineri ca slujitori. Această slujire a fost în inima lui în mod permanent.
Pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru casa lui, Beni a ars ca o lumanare. Nimic n-a fost prea mult, nici o jertfă prea mare. Îmi spunea la începutul slujirii în Medias: sloganul meu este: Mediaşul pentru Hristos.
Acest foc nu s-a stins în el decat în clipa cand şi-a isprăvit alergarea. Veşnicia a propovăduit-o şi o dorea ca orice creştin, dar gandul despartirii de familie l-a mistuit în tot timpul convalescenţei. A fost strans din două părti şi n-a ştiut ce să aleagă, pană la urmă n-a ales el, ci Cel ce a spus: "Pe cei ce răman, Eu ii voi ţinea".
Beni a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu şi este regretat de toti cei care l-au cunoscut. Şi-a respectat parinţii, şi-a iubit soţia, pentru Dana ar fi făcut totul, şi a făcut tot ce i s-a ingăduit. Pentru Remalian la fel, totul, şi după ce Remalian s-a căsătorit cu Carmen Feier, Carmen a devenit şi fiica lui. Despre Aletheia, nepoata lui n-ar mai trebui menţionat nimic, destul să zicem că Beni a fost de-a dreptul fericit că ea a poposit în casa lor.
În final a fost randul lui Beni să poposească acolo unde ştiam de la început că va merge, în casa de Sus.
De ce aşa de vreme? Am vrea să ştim, dar pană vom şti, ne mulţumim cu faptul că ştie El.
A Domnului să fie toată Slava pentru o viaţă trăită frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.