ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ: În familia modernă e o harababură de nedescris: Mama se confundă cu tatăl, tatăl cu mătuşa, unchiul cu nepotul, cumnatul cu sora, cuscrul cu vecina de la trei, iar bunicul, care nu mai înţelege absolut nimic, e dus direct la balamuc.

Făcură ce făcură „legebete”-ii” – încet, cu grijă, migălos – și ajunseră și aici. La Familie. Și-au vârât viermii îndoielii și în sânul cald și primitor al adunării de sânge. 

Vor să dărâme zidurile ce apără de mii de ani tribul, grupul, neamul, stirpea, vița, genealogia. Înțeleg că, după ce a trecut demult Oceanul, ca să zgândăre scoarța bunelor maniere ale bătrânului continent, faimoasa corectitudine politică – în opinia mea, cea mai piromaniacă formă a ipocriziei ascunse după masca flegmatică a oţărelii în fața discriminării – se află acum în miezul unei alte operaţii chirurgicale: secționarea unuia dintre cele mai importante module ale societăţii: familia. Asta le mai rămăsese, s-o împartă și pe dânsa. Vorbim de acea political corectness, recursul minoritarilor cu complexe și al susținătorilor lor inflamaţi, prin care au zgâlțâit din țâțâni fundamentele societății la care ajunseserăm, după mii și mii de ani de încercări și de evoluție (şi în ciuda micilor slăbiciuni, suspine, concesii, neîmpliniri sau eşecuri!). Era, totuşi, societatea ce se verificase în timp, căci avusese cel mai lung parcurs în istorie, unde, vorba unor tineri de azi, foarte ocupaţi zilnic între orele 9.00 şi 20.00, „performase”! Curat, fără zgură, fără cenuşă, fără rest.

Continuarea pe www.evz.ro