După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 30 octombrie 2016

Adevărul.ro: INTERVIU Pastorul care l-a somat pe Iohannis să intervină în favoarea familiei tradiţionale: „Oricum am întoarce-o, homosexualitatea este un păcat”


Preşedintele Alianţei Evanghelice din România, pastorul baptist Viorel Iuga, cel care a transmis un mesaj public prin care i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să se exprime „pro creştinism”, a acordat un interviu ziarului „Adevărul”, în care a explicat ce l-a determinat să îi scrie preşedintelui, dar a explicat şi cum trebuie, în opinia sa, să se raporteze un creştin la homosexuali şi homosexualitate.

ADEVĂRUL: Mesajul prin care îi cereţi preşedintelui Klaus Iohannis să se exprime „pro – creştinism” a provocat o dezbatere intensă, care a dus inclusiv la o reacţie a domnului Iohannis. Ce v-a determinat să transmiteţi acest mesaj?

VIOREL IUGA: Eu nu i-am cerut domnului preşedinte să se pronunţe pro creştinism, ci pro familie. Motivaţia cererii a venit din dragostea de Dumnezezu, de familie şi de ţară. Toţi ştim că familia a fost creată, binecuvântată şi folosită de Dumnezeu. Toţi ştim că fără familie nu avem niciun viitor. Creştinii ştiu, sau ar trebui să ştie, că binecuvântarea lui Dumnezeu, care este vitală pentru viaţa veşnică, dar şi pentru vremelnicie, este condiţionată de împlinirea voii Sale explicate în Sfintele Scripturi. În vremurile acestea, când se luptă aşa de mult împotriva creştinismului şi în mod particular a familiei tradiţionale, ar fi fost frumos ca preşedintele, care este creştin, să se pronunţe pro familie.

A fost un mesaj venit în urma unor demersuri anterioare în care v-aţi lovit de un refuz al preşedintelui sau a fost o reacţie la cald?

Puţin din amândouă. Noi am văzut atitudinea domniei sale în mai multe ocazii. Una a fost cea cu familia Bodnariu. Mulţi români, de toate vârstele şi confesiunile religioase cereau insistent implicarea în eliberarea copiilor şi domnia sa nu spunea nimic. A făcut-o în final, tot după o intervenţie mai directă. Eu ştiu că este greu să fii acolo sus şi să te pronunţi, dar nici nu poţi să nu spui nimic. Când sunt cazuri aşa de importante, preşedintele trebuie să fie activ şi să reafirme măcar că va face tot ce ţine de domnia pentru rezolvarea pozitivă şi normală a situaţiilor. Acum, am văzut tăcerea în procesul demersului pentru un referendum în procesul de modificare a constituţiei şi am vorbit.

Citeste mai mult: adev.ro/ofv75f

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.