Sâmbătă, 9 ianuarie 2016, între orele 12.00 –
14.30 voi fi în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de
abuzurile statului norvegian, exercitate prin BARNEVERNET, împotriva familiei Marius şi Ruth Bodnariu şi
a copiilor acestora: Eliana (9 ani), Naomi (7 ani), Matei (5 ani), Ioan (2 ani)
şi Ezekiel (4 luni).
Mă voi alătura, împreună cu toată familia mea
şi cu peste 200 de sibieni, celor care vor ieşi în stradă pentru a apăra
dreptul fundamental al familiei Bodnariu de fi împreună cu cei 5 copii ai lor.
Din ziua când am aflat despre tragedia acestei familii am început să mă rog
Bunului Dumnezeu pentru binele celor doi părinţi, sfâşiaţi de durere şi disperare
– nimeni nu e capabil să poată simţi drama trăită de Ruth şi Marius, când
bebeluşul de trei luni le-a fost smuls din braţe, împreună cu copiii mai mari.
Am cerut lui Dumnezeu să protejeze minţile şi sufletele vulnerabile ale celor 5
copii de efectele devastatoare ale atentatului la care au fost supuşi prin
separarea abuzivă de proprii lor părinţi.
A sosit vremea să ies în stradă ca să protestez
public, asemenea lui Mardoheu (Estera 4,1-2), faţă de abuzul, persecuţia
religioasă şi nedreptatea făcută acestei familii.
În primul rând, protestez faţă de statul
secular-ateu (Norvegia, în cazul nostru), care pretinde dreptul de proprietate
peste copiii familiei Bodnariu. Vreau să afirm răspicat că statul nu are drept
de stăpân peste copiii noştri; acest drept a fost încredinţat de Dumnezeu
părinţilor. Niciun stat de pe faţa pământului nu ştie mai bine decât părinţii
care este interesul copiilor lor. Nici o instituţie de stat nu poate pretinde
că iubeşte şi îngrijeşte pe copii mai bine decât familia naturală. Vreau să
transmit Norvegiei că răpirea copiilor familiei Bodnariu pentru motive legate de educaţia religioasă
(părinţii au fost acuzaţi că învaţă pe copii că Dumnezeu pedepseşte păcatul) şi
pe motiv că Eliana şi Naomi au cântat un cântec creştin la şcoală ne arată că
între fundamentalismul statului islamic şi fundamentalismul statului
„democratic” ateu nu este mare diferenţă. Este inadmisibil ca un stat, care se
pretinde a fi civilizat şi apărător al drepturilor omului să interogheze pe
copii cu scopul de a le smulge declaraţii care să-i incrimineze pe părinţi, şi
care să conducă la separarea copiilor de căldura căminului familiei. Trebuie să
strigăm răspicat împotriva dictaturii statului secular ateu, care în timp ce se
pretinde a fi democratic, se comportă ca un stat totalitar.
În al doilea rând, ies în stradă pentru a
protesta faţă de abuzurile comise de Barnevernet, o instituţie care ascunde
ceva putred, care în numele „interesului superior al copilului” abuzează în mod
grosolan dreptul copilului de a simţi dragostea părinţilor şi de a fi împreună
cu fraţii lui. Când au fost abuzaţi copiii familiei Bodnariu - când au fost
educaţi în spiritul credinţei creştine în sânul familiei sau acum, când au fost
furaţi de la părinţi şi separaţi unii de alţii, pentru a fi încredinţaţi unor
familii, care numai Dumnezeu ştie ce valori, stil de viaţă şi credinţe mai au?
Cine poate măsura traumele psihice, spirituale şi fizice suferite de copiii
răpiţi fără motiv temeinic, fără anchetă socială, fără a permite părinţilor să
se apere şi fără a permite copiilor să se vadă între ei? Barnevernet a dovedit
că are o agendă ascunsă şi că urmărește interese oculte când a răpit copiii
familiei Bodnariu fără o anchetă socială prealabilă, când a interogat pe Marius
Bodnariu fără a-i oferi un translator, când a ameninţat familia să nu
contacteze un avocat sau ambasada, când a făcut presiuni să nu facă public
cazul lor. Cum vei explica Barnevernet că agenţii tăi au cerut lui Ruth
Bodnariu să semneze un document prin care urma să declare că soţul ei are un
comportament abuziv cu ea şi cu copii, cu promisiunea că dacă va semna
documentul îşi va primi înapoi copiii? Este inadmisibil ca Barnevernet să
iniţieze procedurile de dare spre adopţie a copiilor familiei Bodnariu. Cu ce
drept îşi permite această instituţie să dea spre adopţie copiii altora? În
Norvegia, ţara cu aer civilizat, progresist şi democratic există un monstru,
care hrănit cu sângele copiilor noştri, testează „proiecte sociale” pentru o
nouă ordine mondială.
În al treilea rând, ies în stradă pentru a cere
statului român să-şi apere ferm cetăţenii de abuzul la care sunt supuşi de
către Norvegia, prin Barnevernet. Soţii Bodnariu, împreună cu cei cinci copii
ai lor sunt cetăţeni români. Statul român are obligaţia morală să apere drepturile
acestei familii. Apreciem eforturile diplomatice făcute până în prezent, dar
credem că sunt insuficiente. Răspunsul oferit de Guvern prin vocea ministrului
de externe reflectă neputinţă, lipsă de angajare şi de fermitate, nedemne de o
naţiune care se respectă pe sine. Voi merge în stradă, alături de câteva sute
de sibieni pentru a cere Preşedintelui Iohannis, pe care îl respectăm foarte
mult, să intervină în mod personal şi ferm, atât la nivelul relaţiilor
bilaterale cu Norvegia, cât şi pe lângă forurile europene şi internaţionale de
resort. Tăcerea îndelungată a Preşedintelui României mă dezamăgeşte profund,
această tăcere nu e de aur, ci e doar bolnăvicios gălbuie. Pentru moment, ca
cetăţean al acestei ţări, mă simt abandonat de preşedintele pe care l-am ales
cu atâta entuziasm şi speranţă.
Întunericul
gros al secularismului, dictatura „democraţiei”, spiritul „corectitudinii
politice”, neo-păgânismul, fundamentalismul statului ateu, cu urările lui de
tip „sărbători de sezon”, distrugerea familiei şi a valorilor morale creştine
se aşează tot mai greu peste Europa. Voi merge la Bucureşti sâmbătă pentru a
protesta faţă de aceste orientări şi pentru a ne apăra identitatea şi
libertăţile.
Pastor lect. univ. dr. Ioan Brie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.