Domnul şi doamna s-au întors din vacanţă şi, în sfârşit, maşinăria greoaie şi ineficientă a statului român s-a pornit în apărarea familiei Bodnariu. La data de 12 ianuarie, domnul preşedinte a scris câteva rânduri pe Facebook, Guvernul a anunţat că „România va avea un rol activ de acum încolo” (în sfârşit!), iar ambasadorul României la Oslo a fost primit la ministerul norvegian al Copilului, după vreo două luni în care a fost ţinut la uşă.Este bine pentru familia Bodnariu, care trece printr-o situaţie atât de dramatică şi care are nevoie de orice sprijin care i se oferă. Este bine că statul român arată, măcar acum, că este preocupat de fiecare dintre cetăţenii săi. Dar este foarte rău că a trecut atât de mult timp până când preşedintele şi oamenii săi s-au trezit. Prima reacţie a unui politician român a fost la 7 decembrie 2015. O senatoare din Suceava, cunoscută publicului mai degrabă pentru pasiunea pentru coafor, l-a interpelat pe ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, cerând sprijin pentru familia Bodnariu. Doamna senator Steliana Miron a intervenit la 7 decembrie, preşedintele României, care are la dispoziţie un aparat uriaş de informare și de analiză, la 12 ianuarie. Nu este nimic de adăugat, acestea sunt faptele.
De ce sunt atât de implicat şi de pasionat de drama familiei Bodnariu? În primul rând, pentru că greu pot să concep o dramă mai mare decât aceea de a-ţi fi luaţi copiii. În al doilea rând, pentru că toată viaţa mea am crezut în libertate. În anii 70, am avut două tentative de a fugi din România şi abia la a treia încercare am reuşit să trec graniţa. Am făcut închisoare politică. De ce? Pentru că nu doream să trăiesc în statul comunist absolutist. Sunt deci consecvent principiilor mele de o viaţă când pun libertatea individuală deasupra statului. Mulţi oameni mi-au scris: dacă locuieşti în Norvegia trebuie să respecţi legile ţării. Dragi prieteni, dacă am fi respectat orbeşte acest principiu, azi România era condusă de Nicolae Ceauşescu. Orice cetăţean are dreptul să se opună, să cârtească, împotriva unor legi nedrepte. Da, Norvegia este o democraţie, dar asta nu înseamnă că acolo nu există legi strâmbe, aplicate de funcţionari sau de judecători obtuzi. La 1849, filosoful american Henry David Thoureau a scris un minunat eseu, „Rezistenţa la o guvernare civilă (Nesupunerea civică)”, în care explică de ce şi cum se poate opune individul unei guvernări, fie ea şi aleasă democratic, de către o majoritate a alegătorilor. De la Mahatma Gandhi la Martin Luther King, nenumăraţi protestatari i-au urmat ideile și au găsit căi de a face o opoziție pașnică la legi și situații nedrepte.
Continuarea pe www.contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.