Când e vorba de educarea copiilor se crede îndeobşte că „bătaia
e ruptă din Rai”. Eroare. Ruperea „din” Rai nu înseamnă că bătaia e sfântă.
Dimpotrivă. Bătaia e ruptă DE Rai. Adică n-are legătură cu desăvârşirea. Iată o
gravă eroare de sens care zăpăceşte până şi înţelegerea a ceea ce se întâmplă
cu copiii din Norvegia.
România pare isterizată de situaţia copiilor din Norvegia. Situaţia pare absurdă. Diferenţele de viziune legislativă şi socială dintre România şi Norvegia se amplifică mai ales atunci când erori de sens, asemeni celei din introducere, se revarsă în spaţiul public, prin opiniile exprimate. Să sintetizăm câteva.
1. Erorile românilor
România pare isterizată de situaţia copiilor din Norvegia. Situaţia pare absurdă. Diferenţele de viziune legislativă şi socială dintre România şi Norvegia se amplifică mai ales atunci când erori de sens, asemeni celei din introducere, se revarsă în spaţiul public, prin opiniile exprimate. Să sintetizăm câteva.
1. Erorile românilor
A. Fobia
faţă de cel diferit.
Unii conaţionali s-au
repezit să-i eticheteze visceral pe bieţii conaţionali norvegieni drept
„sectari”. Apoi s-a aflat că, în cazul ne-ortodocşilor Bodnariu, orientarea
religioasă nu era pusă în discuţie. După care, na, li s-a întâmplat şi
ortodocşilor, familiei Nan. Semn că mulţi trăncănesc fără o minimă documentare.
Ceea ce, în condiţiile globalizării comunicaţionale, poate deveni foarte grav.
Un zvon şi isteria-i gata. Dar, fraţilor, de ce ar conta
religia/confesiunea/naţionalitarea când vine vorba de o chestiune universală ca
relaţia părinţi-copii?
B. Legitimitatea
„pălmuţei” sau „urechelii”.
Nu poţi folosi valoarea
educativă a „arătatului nuielei” ca justificare pentru violentarea copilului.
Bătaia apare când argumentul dispare.
E drept că în Vechiul Testament băţul apare ca unealtă de disciplinare, dar în creştinism el nu mai este valabil. De ce? Pentru că la Hristos nu frica de rău este începutul înţelepciunii, ci iubirea din proprie şi liberă conştiinţă. Din păcate, sunt mulţi părinţi, care fie cedând nervos, fie închipuindu-şi că pruncii lor sunt nişte roboţei sau sclavi, uită că aceştia nu sunt adulţi, egali cu ei în discernământ şi raţiune. Astfel, intrând în capcana mâniei, îşi violentează copiii. Mai grav e că, odată cu vătămarea fizică, copii se aleg şi cu traume psihice. Şi uite-aşa, şansa educării sufleteşti a copiilor se prăbuşeşte sub lipsa de tact, răbdare şi strategie a părinţilor. Păi credeaţi că degeaba spune Biblia să ne cinstim părinţii? A fi părinte, în orişicare sens al cuvântului, e lucru pe cât de mare, pe atât de greu.
E drept că în Vechiul Testament băţul apare ca unealtă de disciplinare, dar în creştinism el nu mai este valabil. De ce? Pentru că la Hristos nu frica de rău este începutul înţelepciunii, ci iubirea din proprie şi liberă conştiinţă. Din păcate, sunt mulţi părinţi, care fie cedând nervos, fie închipuindu-şi că pruncii lor sunt nişte roboţei sau sclavi, uită că aceştia nu sunt adulţi, egali cu ei în discernământ şi raţiune. Astfel, intrând în capcana mâniei, îşi violentează copiii. Mai grav e că, odată cu vătămarea fizică, copii se aleg şi cu traume psihice. Şi uite-aşa, şansa educării sufleteşti a copiilor se prăbuşeşte sub lipsa de tact, răbdare şi strategie a părinţilor. Păi credeaţi că degeaba spune Biblia să ne cinstim părinţii? A fi părinte, în orişicare sens al cuvântului, e lucru pe cât de mare, pe atât de greu.
Citeste mai mult: adev.ro/o13ewn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.