După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 7 mai 2015

✉ Scrisoare misionară: Familia Dubei, Africa de Sud

"Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvinteze, să facă să lumineze peste noi Faţa Lui, ca să se cunoască pe pământ calea Ta, şi printre toate neamurile mântuirea Ta!" Psalmul 67:1-2

Numai prin harul și binecuvântarea Domnului putem face cunoscut Cuvântul Lui printre toate neamurile. Depindem în totalitate de El și-I dăm Lui tot meritul pentru orice progres. Încrederea noastră pentru succesul acestei lucrări vine din cunoștința că este misiunea Lui!

La sfârșitul lui martie comitetul Parteneriatului Biblic San ( Bushman ) a avut întâlniri de strategie pentru cele nouă proiecte de traducere orală a Scripturii începute acum doi ani. O problemă discutată a fost inițiativa locală scăzută sau dependența mare de consultanții din afară care încetinea progresul. Decizia luată a fost să renunțăm la atelierele mari ocazionale și munca de voluntariat, și să plătim câțiva oameni mai capabili care să se întâlnească săptămânal și să lucreze pe plan local atât cât pot fără ajutor din afară. Rugați-vă pentru aceste schimbări și pentru rezultate mai bune.

Comitetul a decis de asemenea să înceapă traducerea orală a Scripturii în alte limbi San, și mi s-a cerut să ajut la începerea a două proiecte noi, pe lângă  cele două pe care le ajut deja. Așa că în aprilie 20-27 am ținut un atelier cu vorbitorii !Xoon din vestul Botswanei unde am prezentat programul Scripturilor Orale. Limba !Xoon este una din cele mai complexe din lume având 85 de combinații de clicuri. E fascinant să-i auzi vorbind sau cântând, dar e aproape imposibil de reprodus acele clicuri. Mare este Creatorul nostru!

Echipa națională de TaeKwon-do Stolas Leukas din Republica Moldova la Biserica Providența Oradea


Iosif Borca la Biserica Poarta Cerului Timișoara


Cătălin Ciuculescu la Biserica Maranata Timișoara

Duminică 10 mai, atât la programul de dimineață de la ora 10 la 12, cât și la cel de după masă, de la ora 18 la 20, la Biserica Baptistă Maranata din Timișoara va fi prezent Cătălin Ciuculescu
Vă invităm alături de noi și vă încurajăm să aduceți un prieten cu dumneavoastră.
Sursa: AICI

Ionel Tuțac - Schimbarea în care cred!

Când l-am întâlnit prima oară pe Iosif era un copil cu priviri speriate. Crescut într-un centru de plasament, privat de dragostea și căldura unui cămin, Iosif a început să descopere iubirea lui Cristos în Biserica Baptistă ”Harul” Lugoj. Acolo a început viața lui adevărată. Intr-o zi a hotărât sa se boteze, iar peste câțiva ani i-am fost alături când s-a căsătorit cu Timeea, o tânara crescută tot intr-un centru de plasament. Astăzi Iosif are doi copii și lucrează la Scoala ”Harul”, multiplicând harul care i-a fost dat.

Povestea lui este povestea fiecăruia dintre noi – am fost adoptați în familia lui Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Cineva s-a gândit la noi, s-a rugat și a investit în noi, înainte de a fi noi dispuși să fim sau să dăruim ceva.

Să investești în oameni – timp, dragoste, efort, pe tine însuți, este rețeta lui Dumnezeu de a schimba destine. Acesta este motivul principal pentru care am pornit Școala și Grădinița ”Harul”. Dar să clădești o școală și o grădiniță pare un vis imposibil de realizat într-un oraș mic, cu resurse limitate.
Povestea noastră de succes este un efort al credinței și poate deveni povestea ta.

Totul a început în 1998, când am organizat la Biserica Baptistă ”Harul” o zi de simpatie pentru Israel. Se implineau 50 de ani de la înființarea statului Israel modern. I-am invitat pe evreii din oras - o comunitate mică și bătrână, la biserică. Am cântat cântece evreiești, le-am dat o masă, iar ei ne-au spus că în urma cu mulți ani comunitatea evreiască era puternică în oraș. Au recunoscut că avem unele lucruri în comun. Atunci ne-au vorbit și despre ruinele școlii evreiești, o clădire aflată în paragină în spatele sinagogii.

Am cumparat în 2001 ruinele fostei școli evreiești și în același an am început gradinița creștină. Bineînțeles că nu am avut banii ca să construim clădirea cu două etaje pe care o avem astăzi. Însă o lucrare creștină nu începe cu bani în primul rând, ci cu viziune și rugăciune. Dumnezeu ne-a scos în cale parteneri și oameni dedicați cu ajutorul cărora am pus piatră pe piatră până când visul a prins contur. Unul dintre cei care au investit în acest proiect a fost Gearl Spicer – un pastor care a venit în România după trei de ani de insistențe. Inițial mă socotea crazy pentru îndrăzneala și perseverența mea. Astăzi este deja ”unul de-al nostru”, un om care crede în șansa copiilor defavorizați, cu care lucrăm.

În 2008 a fost inaugurată prima școală creștină privată din Lugoj. Biserica Baptistă ”Harul” a făcut eforturi uriașe în acest proiect, de care astăzi beneficiază aproape 300 de copii. Peste 70% dintre ei sunt copii care provin din familii necredincioase, sunt și câțiva musulmani. Într-o ambianță plăcută, cu profesori creștini competeneți, școala acreditată de catre Ministerul Educatiei oferă o șansă copiilor să Îl întâlnească pe Dumnezeu și să beneficieze de educație la cel mai înalt nivel.

Aici lucrează Iosif. Băiatul în a cărui schimbare am crezut cu ani în urmă. Ca el sper și mă rog să fie și ceilalți 300 de copii în care ne investim zilnic.

Aceasta este schimbarea în care cred. Povestea mea poate fi și povestea ta.

Ionel Tuțac
Vezi și:


✔ Botez la Biserica Logos Ploiești


♫ Corul Continental la Biserica Betel Timișoara


Duminică, 10 Mai 2015, ora 18.00, în cadrul unui serviciu special de evanghelizare și închinare, la Biserica Betel din Timișoara, str. Ady Endre nr. 20, va cânta Corul Continental. 
Mesajul Evangheliei va fi transmis de pastorul Samy Tuțac.
Sunteți așteptați cu drag împreună cu noi!

Alianţa Familiilor din România – Comunicat de presă

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND PROIECTUL DE LEGE DE LEGALIZARE A PARTENERIATELOR CIVILE IN ROMÂNIA

7 Mai 2015: Alianţa Familiilor din România doreşte pe această cale să-şi exprime dezacordul total privind legalizarea parteneriatelor civile în România. Acest proiect de lege va destabiliza şi va atenta la integritatea morală, juridică şi civică a familiei, şi implicit a societăţii contemporane româneşti şi va pereclita viitorul tinerelor generaţii .
Alianţa Familiilor din România este o asociaţie de advocacy, colaborând şi interacţionând cu factorii de decizie de la nivel naţional şi european pentru promovarea unor legi care să protejeze familia, căsătoria şi viaţa. Prin materialele pe care le distribuim, transmitem o viziune pozitivă asupra căsătoriei şi familiei. Dorim pe această cale să ne exprimăm dezacordul total cu privire la legalizarea parteneriatelor civile în România şi rugăm toţi politicienii cu factor de decizie să respingă această iniţiativă.

Legalizarea acestui proiect de lege aduce cu sine o daună de natură juridică, morală şi civică, familiei, societăţii şi ţării noastre. Pe scurt dorim să prezentăm câteva din pericolele care se ascund confortabil sub egida nediscriminării relaţiilor între persoane de acelaşi sex şi nu numai: Parteneriatul civil subminează şi distruge noţiunea de relaţie socială legală stabilită de Codul Civil, Codul Familiei şi Constituţie, care stipulează că familia se întemeiază exclusiv pe căsătorie, conform art. 258 C.C. si art. 48 din Constituţie. Legalizarea parteneriatelor civile nu este decât pretextul legalizării căsătoriilor homosexuale în viitor. Avem aici un exemplu foarte concludent ceea ce s-a întâmplat în Franţa. Totodată studiile arată că legalizarea acestor uniuni civile demotivează cuplurile heterosexuale să se căsătorească fapt care aduce o înclinaţie negativă şi asupra drepturilor şi intereselor copiilor.

Legalizarea parteneriatelor civile caută să creeze o nişă în gândirea colectivă şi să introducă o anormalitate ca fiind normalitate. Odată creat acest precedent vom auzi de propuneri care vor dori să legalizeze poligamia, pedofilia sau a relaţiilor incestuoase.

Legalizarea parteneriatelor civile va duce la încălcarea libertăţii de conştiinţă a notarilor şi funcţionarilor publici. Refuzul unui notar poate însemna chiar sancţiuni penale.

Îndemnăm socitatea civilă românească să facă presiuni şi să lupte pentru a împiedica ca acest nonsens să fie legalizat. Îndemnăm fiecare cetăţean responsabil să contacteze şi să stabilească audienţe cu deputaţii din judeţ şi să îi îndemne să respingă acest proiect de lege. Împreună cu alte 37 de organizaţii reunite în Coaliţia pentru familie, Alianţa Familiilor din România doreşte să ofere repere sănătoase şi probate pentru viitorul unei societăţi creştine, integre, sănătoase. Detalii aditionale pot fi citite aici: 
Material furnizat de catre Alianţa Familiilor din România

Marius Cruceru - Între Scriptură și ziar cu… sculptorul Liviu Mocan

Vezi și: