Mai multe detalii: AICI
marți, 24 februarie 2015
† Apel la rugăciune pentru Samuel Burciu!
Samuel
Burciu este misionar în Uganda împreună cu soția sa.
Pe
câmpul de misiune s-a îmbolnăvit foarte grav de malarie.
În momentul de față
medicii nu îi mai oferă șanse de scăpare.
Singura
intervenție o poate face Dumnezeu.
Haideți să strigăm la Tata pentru
Samuel!
Chris - "Quo Vadis Musica?"
În
ultimii douăzeci şi cinci de ani, Dumnezeu a dat românilor evanghelici mulţi
compozitori muzicali autohtoni. Ei au compus şi compun cântece în stil
contemporan – fiecare compozitor având un mod personal distinct de a face
muzică. Dar până la desfiinţarea comunismului, românii evanghelici au avut şi
cunoşteau în România un singur compozitor muzical remarcabil: Nicolae
Moldoveanu. El aparţinuse altor vremuri şi plătise cu ani de închisoare pentru
curajul de a compune şi de a răspândi în România comunistă cântece cu mesaj
creştinesc! Stând în închisoare, a compus aproximativ jumătate dintre cele
peste şase sute de cântece care îi aparţin… Şi trebuie să reţinem că nu a avut
acolo nimic de scris. A compus şi a memorat totul, pentru ca abia după ieşirea
din detenţie să ofere acele cântece creştinătăţii româneşti. El este un
remarcabil model pentru toate generaţiile în ce priveşte TEXT-ul cântecelor
noastre. Nicolae Moldoveanu ştia să compună nu numai muzică (în stilul acelor
vremuri), ci şi versuri în adevăratul sens al cuvântului. Cântecele compuse de
el respectă toate condiţiile unui TEXT bine-făcut – atât din punct de vedere
teologic şi lingvistic, cât şi din punct de vedere poetic!
Spre
sfârşitul anilor 80, parcă sfidând comunismul (care era aproape de
desfiinţare), s-a format la Cluj-Napoca grupul vocal-instrumental numit
„Mesaj”. El a marcat o nouă eră în muzica evanghelicilor din România. A apărut
atunci pentru prima dată în România comunistă un album al unui asemenea grup –
înregistrat în acei ani pe „casetă” – care s-a răspândit în toată ţara între
evanghelici. Cântecele de pe acel album erau compuse într-un stil contemporan
şi aveau „mesaj”. Raportat la condiţiile acelor vremuri, erau o adevărată
performanţă! Iosif Mureşan a devenit ulterior un nume cunoscut între
evanghelici datorită primului studio de înregistrări audio din România
post-comunistă. Dar începuturile lui au fost legate de grupul „Mesaj”, căruia
i-a şi înregistrat acel prim album înainte de căderea comunismului.
Până în
1989, datorită sistemului comunist naţionalist şi opresiv, evangheicii români
erau destul de izolaţi faţă de lumea muzicală occidentală. Dar după eliberarea
de comunism, românii evanghelici „au importat” multe dintre cântecele care se
compuneau în ţările „civilizate”. Aşa a apărut „moda” cântcelor „traduse”. Ea continuă
şi astăzi.
În
euforia libertăţii pe care o experimentau românii la începutul anilor 90,
cântecele venite de peste ocean (la început pe acele discuri mari şi pe
casete), au umplut un gol în ce priveşte nevoia de cântece noi pentru o
generaţie nouă într-o Românie nouă.
Anticipând
ce urma să se întâmple cu TEXT-ul cântecelor noastre autohtone, au apărut
astfel cântece „traduse” care au început să mărească repertoriul noutăţilor.
Era relativ uşor să ai melodia, armonia şi ritmul deja făcute, fiind nevoie doar
de „traducerea” unor versuri care erau şi ele deja făcute (în engleză de cele
mai multe ori). Cei mai mulţi dintre cei care au făcut „versuri” acelor
cântece, au „copiat” cât au putut de fidel mesajul şi stilul originalului,
încercând o versificaţie care să semene a poezie românească. Dar de cele mai
multe ori nu au reuşit ce şi-au propus. A devenit evident (pentru cei care
cunosc ce înseamnă poezie) faptul că pentru poetica românească, aceste
„traduceri” nu sună bine. Şi aşa va fi mereu. Doar ce este 100% autohton – în
ce priveşte cântecul – are şanse să fie realizat bine şi ca TEXT.
Cântecele
„de import” nu ne-au adus doar problema „traducerii”, ci alte câteva aspecte pe
care le vom analiza în continuare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)