În
ultimii douăzeci şi cinci de ani, Dumnezeu a dat românilor evanghelici mulţi
compozitori muzicali autohtoni. Ei au compus şi compun cântece în stil
contemporan – fiecare compozitor având un mod personal distinct de a face
muzică. Dar până la desfiinţarea comunismului, românii evanghelici au avut şi
cunoşteau în România un singur compozitor muzical remarcabil: Nicolae
Moldoveanu. El aparţinuse altor vremuri şi plătise cu ani de închisoare pentru
curajul de a compune şi de a răspândi în România comunistă cântece cu mesaj
creştinesc! Stând în închisoare, a compus aproximativ jumătate dintre cele
peste şase sute de cântece care îi aparţin… Şi trebuie să reţinem că nu a avut
acolo nimic de scris. A compus şi a memorat totul, pentru ca abia după ieşirea
din detenţie să ofere acele cântece creştinătăţii româneşti. El este un
remarcabil model pentru toate generaţiile în ce priveşte TEXT-ul cântecelor
noastre. Nicolae Moldoveanu ştia să compună nu numai muzică (în stilul acelor
vremuri), ci şi versuri în adevăratul sens al cuvântului. Cântecele compuse de
el respectă toate condiţiile unui TEXT bine-făcut – atât din punct de vedere
teologic şi lingvistic, cât şi din punct de vedere poetic!
Spre
sfârşitul anilor 80, parcă sfidând comunismul (care era aproape de
desfiinţare), s-a format la Cluj-Napoca grupul vocal-instrumental numit
„Mesaj”. El a marcat o nouă eră în muzica evanghelicilor din România. A apărut
atunci pentru prima dată în România comunistă un album al unui asemenea grup –
înregistrat în acei ani pe „casetă” – care s-a răspândit în toată ţara între
evanghelici. Cântecele de pe acel album erau compuse într-un stil contemporan
şi aveau „mesaj”. Raportat la condiţiile acelor vremuri, erau o adevărată
performanţă! Iosif Mureşan a devenit ulterior un nume cunoscut între
evanghelici datorită primului studio de înregistrări audio din România
post-comunistă. Dar începuturile lui au fost legate de grupul „Mesaj”, căruia
i-a şi înregistrat acel prim album înainte de căderea comunismului.
Până în
1989, datorită sistemului comunist naţionalist şi opresiv, evangheicii români
erau destul de izolaţi faţă de lumea muzicală occidentală. Dar după eliberarea
de comunism, românii evanghelici „au importat” multe dintre cântecele care se
compuneau în ţările „civilizate”. Aşa a apărut „moda” cântcelor „traduse”. Ea continuă
şi astăzi.
În
euforia libertăţii pe care o experimentau românii la începutul anilor 90,
cântecele venite de peste ocean (la început pe acele discuri mari şi pe
casete), au umplut un gol în ce priveşte nevoia de cântece noi pentru o
generaţie nouă într-o Românie nouă.
Anticipând
ce urma să se întâmple cu TEXT-ul cântecelor noastre autohtone, au apărut
astfel cântece „traduse” care au început să mărească repertoriul noutăţilor.
Era relativ uşor să ai melodia, armonia şi ritmul deja făcute, fiind nevoie doar
de „traducerea” unor versuri care erau şi ele deja făcute (în engleză de cele
mai multe ori). Cei mai mulţi dintre cei care au făcut „versuri” acelor
cântece, au „copiat” cât au putut de fidel mesajul şi stilul originalului,
încercând o versificaţie care să semene a poezie românească. Dar de cele mai
multe ori nu au reuşit ce şi-au propus. A devenit evident (pentru cei care
cunosc ce înseamnă poezie) faptul că pentru poetica românească, aceste
„traduceri” nu sună bine. Şi aşa va fi mereu. Doar ce este 100% autohton – în
ce priveşte cântecul – are şanse să fie realizat bine şi ca TEXT.
Cântecele
„de import” nu ne-au adus doar problema „traducerii”, ci alte câteva aspecte pe
care le vom analiza în continuare.
1.
Cântecele traduse au un TEXT relativ SCURT (de regulă, o singură strofă,
eventual un refren şi un „Bridge”). Este moda unor generaţii care se plictisesc
relativ repede de orice – chiar şi de propriile lor realizări… A scrie o piesă
muzicală care are doar o strofă – ca şi cum s-au terminat ideile sau cuvintele
vocabularului folosit – este un fel de operă neterminată. Faptul că noi simţim
nevoia de a continua un asemenea cântec (după ce el se termină relativ
repede!), este dovada că ceva din simţul nostru muzical ne confirmă ideea
afirmată în fraza anterioară. Şi astfel, am găsit „soluţia” în reluarea
singurei strofe de mai multe ori – până ne săturăm de acea piesă muzicală… Din
fericire, se pare că noi, românii, încă ne plictisim mai greu de ceva care sună
bine în muzică! Dar „soluţia” este discutabilă.
2.
Cântecele traduse au un TEXT REPETITIV. Nu doar scurt, ci şi repetitiv. Foarte
multe dintre cântecele din această categorie se aseamănă nepermis de mult între
ele în ce priveşte mesajul lor. Deşi Biblia – ca principală sursă de inspiraţie
– conţine multe concepte şi idei care pot fi exprimate în TEXT-ul cântecelor
noastre (dacă o cunoaştem!), iar formele poetice de exprimare sunt diverse,
sărăcia şi scurtimea specifice textului acestor cântece conduc la repetarea
nepermis de mare şi de frecventă a ideilor.
3.
Cântecele traduse au un TEXT de multe ori BANAL. Ştim că orice text bine-făcut
al unui cântec trebuie să aibă un conţinut ideatic distinct şi semnificativ. Cu
alte cuvinte, textul unui cântec trebuie să se diferenţieze de oricare altul şi
să aibă „greutate” prin conţinut şi prin modul în care se face comunicarea
ideilor lui. Totuşi, o mare parte dintre cântecele „importate” nu respectă
aceste reguli. Copiindu-i pe alţii, unii dintre noi am făcut acestor cântece
„versuri” care sunt banale, superficiale şi mediocre în forma lor de exprimare.
(Pentru exemplificare, recomandăm compararea lor cu oricare dintre TEXT-ele
cântecelor compuse de Nicoale Moldoveanu!).
4.
Cântecele traduse au un TEXT care conţin uneori şi ERORI DOCTRINARE (erezii).
Vrând să păstreze ideile din limba de origine, „traducătorii” noştri au copiat
şi au exprimat în limba română (cu fidelitate!) şi idei nerealiste. Un exemplu
în acest sens, sunt următoarele versuri:
Trăim
vremi de har ca Ilie,
Cuvântul divin proclamând,
Trăim iar în vremea lui Moise, profetul,
Neprihănire primind.
Deşi zi de zi încercări vin,
E foame, întuneric, război,
Rămânem un glas care strigă-n pustie:
"Pregătiţi calea Domnului Sfânt!"
Acest
cântec este deja eliminat din repertoriul mai multor biserici – datorită ideilor
greşite care apar în TEXT-ul lui. Este evident că nu trăim nici în vremea lui
Ilie, nici în vremea lui Moise şi nici măcar în aceea a lui Ioan Botezătorul
care striga în deşert „Pregătiţi calea Domnului”. Acelea au fost perioade
istorice unice şi irepetabile. Ce se afirmă în aceste versuri sunt doar
dorinţele unora (mai mult sau mai puţin realiste), nu neapărat adevărul.
Desigur, nimeni nu mai face acum (ca Ilie) să nu plouă pe o anumită zonă de pe
pământ trei ani şi şase luni, nimeni nu mai face minuni cu un toiag ca Moise
(inclusiv drum prin Marea Roşie), nimeni nu mai este chemat să pregătească
apariţia în lume a Fiului lui Dumnezeu ca Ioan Botezătorul – pentru că acest
lucru a fost atunci, în primul secol; şi nu se repetă… Dar concepţia unor cântăreţi
care au fost îndoctrinaţi cu unele idei triumfaliste, face ca asemenea versuri
să apară şi apoi să fie răspândite şi traduse în multe locuri de pe planetă…
Este totuşi uimitor cât de mulţi oameni cântă astăzi fără să gândească serios
la mesajul cântecelor lor!
Oare ce
este de făcut cu aceste cântece? Desigur, ne plac în ce priveşte partea
muzicală. Şi tocmai datorită acestui aspect au ajuns să fie „importate”. Dar
TEXT-ul lor le trag uneori destul de mult în jos! O soluţie ar fi aceea a
abandonării lor. O altă soluţie ar fi corectarea TEXT-ului de către cei care
cunosc nu doar lingvistică şi poetică, ci şi o teologie biblică sănătoasă.
Un fapt
remarcat cu privire la aceste cântece este acela că TEXT-ul lor nu are „autor”
(traducător) român cunoscut. Am precizat la început faptul că Nicolae
Moldoveanu a fost arestat şi condamnat de comunişti la mulţi ani de închisoare
pentru că a compus cântece pe care le semna. Este posibil ca „traducătorii”
cântecelor compuse de alţii să fi avut la începutul anilor 90 o reţinere în ce
priveşte semnarea „operelor” lor, de frică să nu revină comunismul în România.
O altă posibilă explicaţie a anonimatului acestor texte este modestia celor
care le-au făcut („le-au tradus”)… Dar oricare ar fi motivul pentru care nu
cunoaştem autorul versurilor cântecelor traduse, s-ar impune corectarea lor în
ce priveşte cele patru aspecte prezentate mai sus – dacă am vrea să le cântăm
în continuare. Este soluţia de preferat celeilalte.
Legea
Drepturilor de autor este edificatoare în acest sens. Ea spune, printre altele,
astfel:
„Când o
operă a fost adusă la cunoştinţa publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim
care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de
persoana fizică sau juridică ce o face publică.
Constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au
fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume:
traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele
muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau
ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.