Cum a ajuns Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, din „simbolul unui viitor mai pur, scutit de jalnica
derivă a oportunismului“ să fie „imaginea aroganţei unei instituţii“.
Este imaginea ortodoxiei la
români. La sărbătorile religioase oficiate pe
dealul Patriarhiei, credincioşii întind mâna să-i atingă sutana, sperând la
iertarea păcatelor şi la mântuirea sufletului. Are un parcurs fulminant în
ierarhia Bisericii, fiind ales, la doar 38 de ani, Arhiepiscop al Iaşilor şi
Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar la vârsta de 56 de ani, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române. Este considerat unul dintre cei mai instruiţi
prelaţi din istoria ţării – pregătirea sa academică în Franţa, Germania şi în
Elveţia, cele peste 1.000 de articole, studii şi cuvântări, alături de sute de
proiecte realizate pentru o mai bună viaţă bisericească adunate în CV-ul său ar
stârni invidie printre mulţi dintre politicienii români.
Şi
totuşi, „Jos Patriarhul Daniel!“ a fost strigătul la unison al oamenilor ieşiţi
în stradă în urmă cu câteva săptămâni. „O stradă“ care a forţat semnături
pentru demisii în lanţ. În vreme ce biografia sa este incontestabilă,
atitudinea oamenilor simpli, dar pretenţioşi, faţă de Patriarhul Daniel s-a
deformat, treptat, de la nepăsare la furie colectivă. Lunga tăcere publică în
care s-a închis Patriarhul Daniel în ultimii ani a sporit şi mai mult apariţia
numelui său în dezbaterile publice. Proiectul ambiţios al Patriarhiei –
construirea Catedralei Mântuirii Neamului – a înfierat opiniile care critică
bugetul său, mai ales că o bună parte din bani provine din buzunarele noastre.
Fragmentele despre credinţă şi păcate din manualele de religie au făcut turul
Facebook-ului, iar imaginea Patriarhului a fost din nou şifonată. Au avut de
câştigat doar site-urile de satiră care-şi calculează zilnic traficul în
funcţie de originalitatea poantelor despre Preafericitul Daniel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.