M-am născut într-un oraș de peste 70,000 de locuitori iar majoritatea vacanțelor mi le-am petrecut la bunica de la țară într-un sătuc cu puțin peste 100 de persoane. Am ajuns să ador viața de la sat, iar când a venit timpul alegerii liceului, m-am gândit că ar fi bine să mă fac popă sau pădurar, știind că astfel îmi voi asigura un trai mai bun. Am ales până la urmă silvicultura și a trebuit să plec la câteva sute de kilometri de casă să studiez într-un mic orășel de munte...
În timpul liceului, datorită mărturiei vii a unei persoane, m-am întors la Dumnezeu. Se întâmpla într-o biserică neoprotestantă mică unde oamenii se știau de multe generații și observau cele mai mici detalii unii la alții, și la început am fost primit cu oarecare suspiciune. Nu am putut să nu observ că și această biserică avea o subcultură la fel că și în biserica ortodoxă din care venisem. Regulile și tradițiile erau clare, și oricine se abătea de la acestea devenea “necredincios”. Orice schimbare era percepută ca îndepărtare de la credință.
Iubesc mult această biserică, este biserica în care m-am întors la Domnul și unde am experimentat “dragostea dintâi”. însă nu pot să nu observ că focusul era și este pe proprii membri și pe păstrarea obiceiurilor. Tradiția și aparențele sunt mai prețuite decât adaptarea la vremuri și împlinirea nevoilor celor care vin la biserică. Din păcate abordarea aceasta dă același rezultat peste tot: oamenii nu se mai întorc la Dumnezeu; pleacă și cei care au crescut în biserică; apar multe conflicte; sunt probleme financiare; nu se simte prezența Duhului Sfânt, etc.
Acum 19 ani, la ceva timp după ce m-am pocăit, din dorința de a ajuta copiii străzii, împreună cu soția mea ne-am mutat în București, un oraș cu foarte puțini creștini practicanți și cu multe nevoi. Odată ajunși aici, am încercat să găsim o biserică relevantă, vie, în care să se simtă prezența Duhului Sfânt și căreia să ne alăturăm. Acesta a fost un proces în care am experimentat multe biserici, mari, mici, tradiționale, libere, etc. Am văzut și plusurile și minusurile fiecărei gen de biserică, însă Domnul a fost bun cu noi și fiecare loc a fost orchestrat de El pentru acel sezon din viața noastră.
După 7 ani în care am lucrat cu copiii străzii, am început să lucrăm cu dependenții de aurolac, droguri și alcool. Acest lucru îl facem de peste 12 ani, iar acum câțiva ani am plantat o biserică din nevoia de a asigura părtășie și Cuvânt persoanelor dependente și familiilor acestora care proveneau din mediul necreștin.
Personal, am experimentat diferența dintre bisericile de la țară și cele din oraș și nici o îndoială că sunt diferite. Însă în Biblie nu găsim sfaturi pentru biserică mică sau mare, tradițională sau liberă, de la țară sau de la oraș, însă observăm că tot ce face Dumnezeu este strategic. Locurile și contextul în care Domnul Isus a făcut minuni erau strategic alese. Efes și Corint erau orașe cu o influență enormă. Nu biserica de la oraș sau cea de la sat a fost cea mai eficientă, ci acele biserici în care s-a regăsit prezența lui Dumnezeu, iar nevoile oamenilor au fost împlinite.
E adevărat că la oraș provocările sunt mai mari, însă în aceeași măsură sunt și oportunitățile. La oraș, oamenii sunt mult mai deschiși să riște și să încerce lucruri noi. Însă biserica de oraș are responsabilitatea de a fi mult mai bine pregătită.
Biserica trebuie să fie pregătită să primescă atât pe cel care miroase a Channel, cât și pe cel care miroase a canal. Biserica nu trebuie să fie un loc în care să te simți în zona de confort. Este locul unde realizezi cât de multă nevoie de dragostea Tatălui, de Harul Domnului Isus și de părtășia Duhului Sfânt. Biserica este un spital pentru păcătoși mai degrabă decât un loc de poposire pentru neprihăniți.
La noi la biserică poți vedea un milionar lângă cineva care locuiește pe stradă. Pregătirea se face prin predicarea Cuvântului și mai ales împlinirea lui. Ce facem după ce se termină serviciul de biserică are cu adevărat impact. Am observat că atunci când se crează cadrul potrivit, oamenii interacționează unii cu ceilalți chiar și atunci când provin din medii diferite. Rezultatul final pe care ni-l dorim este că să ajutăm cât mai multe persoane în nevoie, iar prisosul unuia să împlinească nevoia celuilalt.
Biserica trebuie să fie pregătită pentru persoanele cu dependențe. Numai în București este estimat un număr aproximativ de 100,000 de dependenți. Aceștia au nevoie de mai mult decât o rugăciune sau un sfat. Trebuie să avem mai mult focus pe ucenicizare decât pe evenimente. Este nevoie și de centre de ucenicizare (ceea ce lumea numește reabilitare la creștini ar trebui să fie ucenicizare) pentru cei în “lanțuri”. Sau măcar ar trebui să știm unde să îi direcționăm. Mulți au venit la biserica noastră datorită faptului că au avut un dependent în familie. Când au văzut schimbarea profundă din propriul copil au hotărât să vină și ei la biserică. Mulți au rămas în biserică dedicându-și viața Domnului.
Biserica trebuie să fie un loc primitor în care oamenii să se simtă acceptați. Cei care locuiesc în orașe mari pot fi ușor percepuți ca aroganți, însă adevărul este că întâlnești mai multe persoane care se simt singure în orașe decât la țară. Orașul e o junglă care te obligă să dai impresia de puternic. Însă biserica trebuie să fie un loc unde poți să devii vulnerabil fără să te simți judecat. Trebuie să creăm cadrul pentru formarea unei comunități autentice. Liderii bisericii dau tonul. Avem suficiente grupuri de “dare de socoteală” la care spunem celorlalți ce vor să audă. E nevoie de comunități reale în care poți să fii real. Astfel rugăciunile vor fi reale și ajutorul va fi potrivit.
Biserica trebuie să ofere condiții optime pentru desfășurarea serviciilor. Orășenii au multe opțiuni. Dacă cineva alege să vină la biserică, nu o face pentru că ar căuta un anumit confort, însă neglijența față de oameni se plătește. Vreau însă să subliniez că o biserică este relevantă nu datorită investițiilor și metodelor moderne ci pentru că cei care intră acolo experimentează prezența lui Dumnezeu.
Biserica trebuie să investească cel mai mult în oameni. Nu schimbarea sistemului de sunet ar trebui să fie prioritatea atunci când acesta încă funcționează bine, ci mai degrabă investiția într-o persoană. Să ajutăm un student să își plătească taxele școlare; un tânăr să își ia permis de conducere și astfel să își găsească mai ușor de lucru; să ajutăm pe cineva să se perfecționeze; să ajutăm o familie tânără să se pună pe picioare; un bătrân să își plătească tratamentul, etc. Este nevoie să investim în tinerii care lucrează pentru companii multinaționale, în așa fel încât orice creștin să știe că “munca mea este lucrarea mea”.
Biserica trebuie să fie pregătită când cei în care a investit vor pleca să slujească la alte biserici! În oraș apar mai multe oportunități de slujire la alte biserici. Unii din cei în care am investit vor primi “oferte”. Când investim în oameni, trebuie să o facem pentru beneficiul împărăției lui Dumnezeu și nu pentru beneficiul bisericii “noastre”. Cu binecuvântare vin la noi, cu binecuvântare să meargă de la noi.
Cu mai mulți ani în urmă, am citit ceva care m-a pus pe gânduri: “clasa politică reflectă starea societății. Starea societății reflectă starea bisericii.” Dacă biserica nu strălucește într-un oraș întunecat, atunci întunericul acelui oraș va fi mare.
Creștinismul nu e o filozofie ci dragoste exprimată în acțiune (roade). Dacă tot ce putem măsura sunt serviciile de duminică și din timpul săptămânii, atunci de fapt nu putem măsura nimic.
Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 5.5 - Creștinul și societatea (septembrie-octombrie 2015). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.