"Zilele acestea s-au scris sute zeci de texte despre Vladimir Pustan, texte pe care, pe cât mi-a stat în putinţă, m-am ferit să le citesc, ştiind cât de tare este atrasă firea de obscenitate. N-am reuşit să mă pun la adăpost de invazia articolelor de tot felul. Pe unele le-am citit în diagonală. Pe altele, le-am trecut cu vederea. Şi mai rău a fost când, în comunitate, mi-a trecut pe la urechi numele cu pricina sau când, fără să-mi dau parcă seama în ce mă bag, eu însumi am deschis o discuţie pe acelaşi subiect. S-a încercat, practic, eliminarea de pe scenă a acestui pastor chemat la evanghelizare. După ce bunul simţ a fost şters cu buretele, oameni de soi şi de tot soiul au început să-i caute prin buzunare cu o evidentă plăcere, invitându-i şi pe alţii, pe bloguri şi în reţele de socializare, să-şi dea cu părerea, fiecare după mintea sau informaţiile pe care le deţine.
A rezultat un spectacol obscen, la care eşti chemat să participi şi la finalul căruia nu mai înţelege nimeni nimic. Pare că toţi ştiu câte ceva, şi pare că nimeni nu ştie cu-adevărat nimic. Pe cât de mulţi dau la iveală informaţii, pe-atât de mulți pretind că ascund informaţii. Dar fiecare se simte dator să-şi dea cu părerea. Curg astfel râuri de comentarii, unele pline de trufia cunoaşterii dedesubturilor, altele pline de mârlănie, de o jucată greaţă, iar altele de pumni ridicaţi spre bietul păcătos (dacă o fi aşa ceva). Şi toţi cei care s-au implicat în fel şi chip, pare că şi-au uitat menirea. Au uitat că nu l-a genul acesta de judecată îi cheamă Dumnezeu.
Ce stă ascuns în buzunarele lui Vladimir Pustan, un predicator pe care l-am ascultat nu o dată cu mare drag, numai Dumnezeu ştie. Cert este că, parcă mai mult decât altădată, comunitatea evanghelică şi-a dat masca jos şi a arătat cine este. Despre Vladimir Pustan a ajuns să se vorbească oriunde, nevoia primordială fiind aceea de a scoate la iveală tot. Cum ar mai sta cei prinşi în spectacolul acesta cu gurile căscate de-ar veni cineva să le spună tot, să dea la iveală, în sfârşit, ceea ce era ascuns urechilor lor hămesite. Ce fior ar mai curge prin trupul lui Hristos, de la baza gâtului până la iuţile picioare când e vorba de zvonistică.
Acelaşi spectacol obscen îl creează, în comunitatea evanghelică, orice atac la persoană, orice arătare cu degetul, neargumentată solid, nejustificată coerent. Dacă spui ceva în contra celorlalţi, imediat eşti pus la colţ, acuzat de aroganţă, iar chibiţii acuzatorului dau fuga să vadă spectacolul şi se implică, trup şi suflet, înveninând şi mai tare spiritele. Totul se transformă într-un spectacol obscen, obiectivul fiind acela de a-l transforma pe păcătos, cu cât mai repede, cu atât mai bine, în persoană non grata, de a-i da la iveală toate dedesubturile vieţii, drept care, ca la un semn, toţi trec la o gugăleală masivă a numelui împricinatului. Decenţa, cumpătarea, bunul simţ, câştigate după o aleasă educație biblică, în spiritul Celui care a atras atenţia asupra felului în care trebuie să judecăm, sunt abolite în virtutea nevoii de a înghiţi, cu lopata, jegul mirositor din viaţa bietului păcătos.
Atacul la persoană făcut în public încalcă grav porunca lui Dumnezeu din Matei 18. Căci, după cum reiese din textul nostru, păcatul trebuie să fie devoalat întotdeauna în cel mai restrâns cerc cu putinţă. Dacă e păcat...
...Ei bine, atacul la persoană păcătuieşte prin refuzul dialogului. A refuza brutal un dialog cu fratele tău, pretinzând insistent că el are un păcat şi denunţându-l ca atare în public denotă mai degrabă o răbufnire de ură faţă de fratele tău. Şi, după cum ne spune Ioan, nu poţi pretinde că-L iubeşti pe Dumnezeu atâta timp cât îţi urăşti fratele."
