Iosif Ţon: Bunătate, Adevăr și Dreptate (33)

Capitolul 15.1: Bunătatea în Noul legământ

Scopul nostru este să stabilim care este adevăratul creştinism şi care este esenţa adevăratului creştinism. În capitolul precedent ne-am uitat la ceea ce spune pe această temă Apostolul Ioan, numit şi Ioan Teologul şi am văzut că pentru el esenţa creştinismului este părtăşia cu Dumnezeu, acea relație intimă de comuniune, comunicare şi parteneriat în lucrare cu Dumnezeu.

Mai există un concept prin care Sfânta Scriptură definește relaţia noastră cu Dumnezeu: Legământul.

Când Dumnezeu Şi-a ales un popor pe care voia să-l facă special, pentru ca apoi prin el să formeze şi să binecuvânteze toate celelalte popoare, El a definit relaţia Lui cu acest popor prin legământul pe care l-a încheiat cu ei la Muntele Sinai.

 Prin profetul Ieremia anunță că acest legământ a fost călcat de popor şi că El va încheia cândva în viitor un Nou legământ. În seara dinainte de a merge la răstignire, în cadrul Cinei Pascale, Domnul Isus ia în mâini un pahar cu vin şi spume solemn:

„Acest pahar este Legământul cel nou în sângele Meu care se varsă pentru voi” (Luca 22:20).

Putem deci să spunem că unul dintre  elementele definitorii ale creştinismului este Legământul cel nou, anunțat de Dumnezeu prin profeții Isaia şi Ieremia şi încheiat de Fiul lui Dumnezeu prin sângele Său vărsat pentru omenire pe crucea de la Calvar.

Să facem deci o analiză a Noului legământ, ca să ajungem  să înțelegem semnificațiile lui.

Mai întâi, să avem sub ochii noștri textul scris de Ieremia:

„Iată vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un Legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din tara Egiptului, Legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul.

„Ci iată Legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.

„Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele său, sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ieremia 31:31-34).

Textul acesta este repetat în întregime în Noul Testament, în Epistola către Evrei. Vom reda aici partea lui principală (versetele 33-34), în care apar câteva modificări şi este bine să avem şi textul acesta sub ochii noștri:

„voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.

„Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul lui şi pe fratele lui, zicând: „Cunoaște pe Domnul!”  Căci toţi Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de fărădelegile lor” (Evrei 8: 10-12).

Profeția lui Ieremia a fost scrisă pe la anul 600 înainte de Cristos, înainte ca poporul iudeu să fi fost dus în robia babiloniană. Am văzut că Ieremia a fost al cincilea dintre profeții care au căutat să facă o reformare religioasă în Israel prin revenirea la învăţăturile lui David despre cunoaşterea lui Dumnezeu ca bunătate şi despre transformarea omului după chipul bunătății lui Dumnezeu.

Un element ciudat în textul lui Ieremia este fraza aceasta:

„Şi nu vom mai învăţa fiecare pe vecinul lui şi pe fratele lui, zicând: „Cunoaște pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaște[…]”

Apelul la a-L cunoaște pe Dumnezeu l-a făcut profetul Osea. El a pornit de la constatarea că „nu este adevăr, nu este bunătate, nu este cunoaștere de Dumnezeu în țară” (Osea 4:1)  şi a făcut apelul: „Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul!” (Osea 6:3).

Cam cu douăzeci de ani înainte să-şi înceapă Osea lucrarea de profet, venise în zona în care trăia el un profet din sud, pe nume Amos, care a vorbit despre cortul lui David, unde se cântau psalmi despre bunătatea lui Dumnezeu şi erau chemați oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu ca bunătate şi să devină buni cu bunătatea lui Dumnezeu. Osea a ascultat această chemare şi a arătat față de soția lui necredincioasă, nerecunoscătoare şi adulteră, o bunătate într-adevăr ca a lui Dumnezeu. Pe baza propriei lui experiențe a început el să cheme poporul să-L cunoască pe acest Dumnezeu care spune „Bunătate voiesc, nu jertfe şi cunoaștere de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot” (Osea 6:8).

Este foarte semnificativ că Osea face şi această profeție:

„După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătății Lui, în vremurile de pe urmă” (Osea 3:5).

Cu siguranță că atunci când Osea a scris că „în vremurile de pe urmă” copiii lui Israel vor căuta pe împăratul lor David şi vor tresări la vederea bunătății lui Dumnezeu, el avea în gând pe acel David care prin psalmii lui se străduia să descrie bunătatea lui Dumnezeu şi să cheme poporul la această bunătate.

Acestea toate însemnau exact ce voia să exprime Amos, când a spus că trebuie ridicat cortul lui David din ruina în care fusese lăsat să cadă.

Toată această chemare la a cunoaște  bunătatea lui Dumnezeu şi la a deveni buni cu bunătatea lui Dumnezeu, a fost reluată cu mult mai multă putere de contemporanul mai tânăr al lui Osea, profetul Isaia de la Ierusalim. El a avut curajul să scrie că prin cunoaşterea lui Dumnezeu oamenii vor deveni buni, nu numai unii dintre ei, ci toţi oamenii, în aşa fel încât „nu se va mai face nici un rău pe tot pământul” (Isaia 11:9).

Ieremia este de acord cu aceşti profeți care au trăit cu o sută de ani înaintea lui. El însă face un pas mai departe şi spune că visul acesta de transformare a întregii omeniri se va împlini prin Legământul cel nou!

Iată unde se află cea mai mare enigmă a istoriei. Noi trăim la două mii de ani după încheierea Noului Legământ. A ajuns oare omenirea, prin Noul legământ, într-o stare de cunoaștere a lui Dumnezeu încât să nu mai fie necesar să spui cuiva: „Cunoaște pe Domnul!”?

Este evident că nu s-a întâmplat aşa ceva. Atunci unde-i problema? A greșit Cuvântul lui Dumnezeu? În mod categoric, Cuvântul lui Dumnezeu a spus adevărul: Prin Noul legământ se va ajunge la țelul cu care a fost el conceput:       Să-I producă lui Dumnezeu „un popor care să fie al Lui”, adică un popor care seamănă cu Dumnezeul lui!

Apostolul Pavel preia această dorință a lui Dumnezeu şi i-o atribuie lui Isus:

„El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curețe un popor care să fie al Lui, plin de pasiune pentru fapte bune” (Tit 2:14).

Expresia „fapte bune” trebuie înțeleasă mult mai larg decât niște fapte bune în sens de acte de milostenie. „Fapte bune” aici înseamnă o viață întreagă caracterizată prin bunătate. Este voia lui Dumnezeu să aibă oameni care să fie buni cum El este bun, şi această voie a lui Dumnezeu este detaliată în Predica de pe munte şi în cea de pe câmpie. Isus a trăit pentru a ne da învăţătura aceasta şi a murit ca să o facă posibilă!

Atunci, de ce nu se întâmplă aşa? Aceasta este enigma celor două mii de ani de istorie a creştinismului.

Am arătat cele trei dezastre care au avut loc la începuturile creştinismului: introducerea preoților ca mijlocitori între om şi Dumnezeu, marginalizarea învăţăturii lui Isus şi introducerea teoriei că omul este prea corupt ca să mai poată fi transformat.

O adevărată Reformă a creştinismului înseamnă înainte de toate repararea acestor trei lucruri care au denaturat creştinismul. Acesta este aspectul negativ, sau reparatoriu al Reformei necesare. Aspectul pozitiv este o înțelegere profundă şi corectă a Noului legământ. Când îl vom înțelege şi îl vom aplica în viețile noastre, vom declanșa mersul înainte al creştinismului ca să-i producă lui Dumnezeu un popor cu adevărat al Lui, care Îl cunoaște şi este bun cu bunătatea lui Dumnezeu.

Să căutăm, deci, să pătrundem în profunzime in semnificațiile  Noului legământ.

Noul legământ are doar două părți.

Prima parte este cuprinsă în aceste cuvinte:  „voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor: Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (Evrei 8: 10);

 iar partea a doua este alcătuită din afirmația că toţi oamenii Îl vor cunoaște pe Dumnezeu, cu explicația: „Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” (Evrei 8:12).

Să ne ocupăm de prima parte: „voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor.”

Despre ce „legi” este vorba şi ce înseamnă scrierea lor în minte şi în inimă? Să ne uităm mai întâi la câteva afirmații făcute de Isaia.

„Popoarele se vor duce cu grămada la el (la Sion) şi vor zice: „Veniți să ne suim la Muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui. Căci din Sion va ieși legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului, „El va fi Judecătorul națiunilor. El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, şi din sulițele lor cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul” (Isaia 2:3-4).

La punctul acesta facem o singură observație: Aici nu se vorbește de legea care a venit de la Sinai, ci, evident, de o altă lege, care vine din cortul lui David, de pe muntele Sionului. Despre ce lege este vorba?

Isaia  clarifică afirmațiile acestea când vorbește despre „Robul Domnului”, pe care îl numește şi „Brațul Domnului”. Să ne gândim că brațul unui om este o extensie a acelui om în afară, în timp ce el nu este separat, ci legat organic de omul acela. Tot astfel, „Brațul Domnului” este Domnul ieșit în afară, în timp ce El rămâne organic unit cu Domnul. Iată prima Lui descriere în Isaia:

„Iată, Robul Meu, pe care–L sprijinesc, Alesul Meu în care-Şi găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti națiunilor judecata[…] El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ şi insulele își vor pune speranța în legea Lui” (Isaia 42;1-4. Sublinierile noastre, I.Ţ.).

Dumnezeu Tatăl, la botezul lui Isus, Îi spune acestuia:

„Tu ești Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea” (Luca 3:22). Prin aceste cuvinte, Tatăl Îi spune Fiului Său care este identitatea Lui: El este Robul despre care vorbește Isaia, Robul care prin suferință  şi moarte va rezolva problema păcatelor omenirii.

Acest Rob al Domnului va așeza dreptatea pe pământ, adică va crea acea societate dreaptă în care toţi oamenii să-şi găsească adevărata împlinire. Cum se va face acest lucru? Răspunsul ne este dat tot aici: Toţi oamenii, chiar şi cei de pe cele mai îndepărtate insule presărate în oceanele lumii „își vor pune speranța în legea Lui”, adică își vor clădi existența pe învăţătura Lui. Să ne aducem aminte că „torah”, tradus de noi prin „legea,” înseamnă de fapt „învăţătura”.

Dar în textul acesta din Isaia 42 mai găsim o afirmație extraordinar de importantă. Dumnezeu însuşi îi vorbește Robului: „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune legământ al poporului, ca să fii lumina națiunilor, să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric  ” (Isaia 42:6-7. Sublinierea noastră, I.Ţ.)

Să ne aducem aminte că la Sinai s-a dat legea (torah) şi, pe baza acestei învăţături a fost încheiat legământul. Acum descoperim că Robul Domnului aduce o nouă învăţătură şi ne-am aștepta să ni se spună că El va încheia un nou legământ. În loc de aceasta ni se spune că El însuşi este „Legământul”!

Să mai adăugăm faptul că în Isaia 51 vorbește însuşi Robul Domnului şi spune:       „Ia aminte la Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieși Legea şi voi pune Legea Mea lumină popoarelor” (Isaia 51:4).

După ce Robul Domnului își face lucrarea prin care „a purtat păcatele multora şi s-a rugat pentru cei vinovați” (Isaia 53:12), Robul Domnului se adresează întâi lui Israel (Isaia 54) apoi tuturor națiunilor:

„Luați aminte şi veniți la Mine, ascultați şi sufletul vostru va trăi; căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc bunătățile (hesed-urile) Mele față de David. Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap şi stăpânitor al popoarelor” (Isaia 55:3-4).

După aceasta, El definește conținutul chemării pe care o adresează întregii omeniri:

„Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de  gândurile lui şi să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând” (Isaia 55:6).

Pe cei ce se întorc de la păcatele lor îi așteaptă evenimentul cel mare, despre care scrie Isaia:

„Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, care se vor întoarce de la păcatele lor, zice Domnul.

„Şi iată legământul Meu cu ei, zice Domnul: Duhul Meu, care se odihnește peste tine, şi cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum până în veac, zice Domnul” (Isaia 59: 21).

O primă şi mare clarificare. Cuvintele „în Sion” ne duc direct la cortul lui David, unde accesul la Dumnezeu este deschis tuturor descendenților din Adam. Prin urmare, aici, orice promisiune făcută descendenților din Iacov este făcută întregii omeniri. Precizarea aceasta o face apostolul Pavel, care scrie că „taina lui Cristos”, care acum a fost „destăinuită,” este că „națiunile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeași promisiune în Cristos” (Efeseni 3:4-6).

Legământul acesta nou, despre care vorbește întâi Isaia, are ca primă caracteristică prezenta Duhului Sfânt în fiecare credincios, iar a doua lui caracteristică este prezenta Cuvântului lui Dumnezeu în fiecare om care se întoarce la Domnul.

Câteva lucruri esențiale reies din tot ce scrie Isaia. Prima este că Robul Domnului, sau Brațul Domnului, adică Domnul Isus Cristos, este El însuşi legământul lui Dumnezeu cu noi. El este, aşa cum ne-a învățat Ioan, Cuvântul lui Dumnezeu care acum două mii de ani S-a întrupat, iar acum vine să locuiască în fiecare dintre noi. El este şi dătătorul noii legi, a noii învăţături pe baza căreia Dumnezeu intră în Noul legământ cu noi!

Structura legământului

Să ne uităm mai cu atenție la structura legământului de la Sinai.

Inițiativa o are Dumnezeu. El începe printr-o acțiune necondiționată: prin minuni extraordinare, în scoate pe evrei de sub robia egipteană, îi trece prin Marea Roșie despicând-o în două, şi-i aduce până la Muntele Sinai. Aici, Dumnezeu le propune o asociere: Facem un tratat de asociere, prin care Eu, Dumnezeu, devin Dumnezeul vostru, iar voi deveniți poporul Meu. Eu Mă oblig să vă duc prin pustiu şi să vă dau Canaanul, tara specială în care curge lapte şi miere. La rândul vostru, voi vă obligați să trăiți după învăţăturile pe care vi le-am spus Eu şi pe care Moise le-a scris în „cartea legământului.” Poporul acceptă această asociere (alianță) şi tranzacția se încheie prin sângele unor tauri, stropit jumătate pe altar, reprezentându-L pe Dumnezeu şi jumătate peste popor. Prevederea specială, prin care începe textul tratatului, sau legământului, de asociere, este că poporul Israel nu-şi va face dumnezei ciopliți sau turnați şi nu li se va închina lor, ci va rămâne fidel Dumnezeului nevăzut, care şi-a dovedit existența şi realitatea prin minunile pe care le-a făcut deja pentru ei.

Noul legământ are aceeași structură. Poporul (toată umanitatea) se află sub robia păcatului, sub robia celui rău. Fiul lui Dumnezeu se unește cu omenirea prin întrupare şi, murind pe cruce în unire cu omenirea, face eliberarea din robie, anulând dreptul diavolului de a mai fi stăpân peste ea.

Abia ajuns la acest moment, Fiul lui Dumnezeu propune fiecărui om, bărbat sau femeie, să se unească (să se asocieze, să intre în legământ) cu El.

Am văzut că despre Noul legământ a vorbit prima dată profetul Isaia şi pentru a-l înțelege, trebuie să includem şi informațiile pe care ni le dă el.

Am văzut că Dumnezeu îl desemnează pe Robul Său, care este Isus, să fie  El însuşi Legământul, şi că legea sau învăţătura pentru Noul legământ ne-o dă Robul Domnului, adică Isus. Cu alte cuvinte, Isus este atât Legământul cât şi Legiuitorul sau Învățătorul pentru Noul legământ.

Să vedem lucrurile acestea din câteva elemente pe ni le dă Evanghelistul Matei. El ne spune că  evreii erau uimiți de învăţătura Lui, deoarece „El îi învăţa ca unul care avea putere (exousia = autoritate), nu cum îi învățau cărturarii lor” (Matei 7:29).

Evreii făceau următoarea distincție. Profeții au vorbit cu autoritate, fiindcă au putut să spună că ei vorbesc din partea lui Dumnezeu! Aceasta datorită faptului că atunci când își începeau discursul ei ziceau: „Aşa zice Domnul”! Cărturarii nu aveau nimic de transmis de la Dumnezeu. Ei doar explicau ce au spus profeții, spunându-le cum cred ei că trebuie să înțeleagă Scripturile.

Ei bine, șocul lor mare a fost când Isus cita ceva din ceea ce a spus Moise cu introducerea „aşa zice Domnul”, şi apoi zicea: „dar Eu vă spun”! Aceasta însemna că ceea ce spunea El mergea dincolo de ceea ce a spus Moise din partea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Isus vorbea cu autoritate mai mare decât cea a profeților: El vorbea cu însăși autoritatea lui Dumnezeu!

Isus însuşi explică iudeilor: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu[…] Veniți la Mine[…]” (Matei 11:27 şi 28).

În Evanghelia după Ioan, Isus îi explică lui Filip, unul dintre ucenicii Lui: „Nu crezi că Eu sunt în Tatăl Meu şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care le spun Eu nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 14:10).

Tot aici, în Ioan, ca o concluzie la încheierea legământului, Isus spune:

„Să nu vi se tulbure inima. Aveți credinţă în Dumnezeu şi aveți credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi aşa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc o locuință, şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti o locuință, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt eu să fiți şi voi” (Ioan 14:1-4).

Promisiunea aceasta este echivalentul în Noul legământ a promisiunii făcute în legământul de la Sinai că li se va da țara Canaan. În Noul legământ, Isus ne promite că ne va da întregul Cosmos, ca să conducem treburile universului împreună cu El!

Încă o paralelă: În Vechiul legământ, Dumnezeu cerea să fie iubit şi ascultat (vezi Deut. 6:5-6). În Noul legământ, Isus cere aceste lucruri pentru Sine Însuşi:                          „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile (cuvintele, învăţăturile) Mele” (Ioan 14;15).

Să recapitulăm. Isus din Nazaret este Dumnezeu întrupat, care după ce S-a făcut una cu noi, a murit pe Cruce pentru noi şi ne-a eliberat din sclavia celui rău. Apostolul Pavel, uimit de o asemenea iubire, ne arată rațiunea lui de a fi, rațiunea lui de a trăi: „Şi viaţa pe care o trăiesc, o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine” (Gal.2:20).

Am arătat deja că poarta de trecere din împărăția celui rău, în Împărăția bunătății lui Dumnezeu, este crucea lui Cristos. Dar Pavel mai găsește încă două semnificații în crucea lui Cristos. Una dintre acestea este că crucea Lui este manifestarea supremă a iubirii lui Dumnezeu. Când privesc crucea şi înțeleg cât de mult m-a iubit Isus, sunt captivat, sunt cucerit şi sunt luat prizonier de bună voie al acestei iubiri.

A doua ne este dată tot în Galateni: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită față de mine şi eu față de lume” (Gal.6:14).

Prin moartea Lui în locul meu pe cruce, Domnul Isus m-a scos din lumea păcatului. Acum, dacă un gând nebun mă cheamă înapoi spre păcat, spre lume, constat că în fața mea se înalță crucea Domnului meu, care îmi zice: După ce am plătit atât de mult pentru eliberarea ta, vrei să te mai întorci acolo? Şi astfel constat că cea mai solidă barieră pentru mine în calea păcatului este crucea Domnului meu!

Prin crucea Lui, Mântuitorul meu m-a eliberat din robie, m-a legat de Sine cu lanțurile iubirii şi mă oprește să nu-L mai supăr, să nu-L mai părăsesc, să nu-L mai trădez!

O altă dimensiune esențială a legământului pe care-l încheie Fiul lui Dumnezeu cu noi: El ne oferă un parteneriat în cer, în cosmos, dar până atunci, El ne cheamă la un parteneriat aici pe pământ pentru cucerirea planetei pentru Dumnezeu. El ne indică lucrul acesta încă în Predica de pe munte, când ne spune:                                                „Voi sunteți sarea pământului[…] voi sunteți lumina lumii[…] Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:13-16).

Uitați-vă cu atenție unde plasează Domnul Isus această afirmație despre noi ca fiind sarea pământului şi lumina lumii: imediat după „fericiri”, în care ne arată care sunt trăsăturile de caracter şi de comportament ale celor care fac parte din Împărăția lui Dumnezeu. Ceea ce ne spune acest plasament este că trăsăturile acestea de caracter şi de comportament nu sunt doar de interes personal: Ele fac parte din echipamentul prin care Îl reprezentăm pe Dumnezeu în lume, ca lumea să-L cunoască şi să-L slăvească!

Să subliniem cu putere lucrul acesta: ucenicii lui Isus sunt cei prin care Dumnezeu devine cunoscut în lume, prin felul lor de a fi şi prin modul lor de viață!

Să ne întoarcem acum la Noul legământ prezentat nouă prin profetul Ieremia şi citat în Epistola către Evrei:

„Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu” (Evrei 8:10).

Am arătat deja că legământul cel nou este încheiat de Domnul Isus, El însuşi este dătătorul legii Noului legământ şi El însuşi este Legământul.

Să vedem acum că poporul Noului legământ este produsul lucrării Fiului lui Dumnezeu pe cruce:

„Căci bunătatea lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat[ă], şi ne învață  să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumești şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, așteptând fericita noastră speranță şi arătarea gloriei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.     El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi  curețe un popor care să fie al Lui, plin de pasiune pentru o viață caracterizată prin bunătate” (Tit 2:11-14. Se va observa să am înlocuit „har” prin „bunătate”, fiindcă acesta este înțelesul cuvântului grecesc haris; de asemenea am parafrazat „fapte bune” prin „o viață caracterizată prin bunătate”, pentru a reda înțelesul deplin al textului, aşa cum rezultă aceasta din toată epistola  lui Pavel către Tit).

În legământul de la Sinai, Dumnezeu a arătat că scopul acestui legământ este ca prin el să producă un popor care să fie al Lui. În Noul legământ, Isus preia de la Tatăl şi această prerogativă: țelul Lui, pentru care a murit pe cruce, a fost să-Şi producă un popor care să fie al Lui, caracterizat prin bunătate.

Să încercăm acum să privim din nou învăţătura lui Pavel în ansamblul ei. Ea cuprinde două elemente esențiale, distinctive: (1) Unirea lui Cristos cu noi şi locuirea lui în noi. Expresia „în Cristos” (prescurtat: „în El” şi „prin El”) se repetă de peste o sută cincizeci de ori în epistolele lui; de asemenea, Cristos „în mine” şi „prin mine”, sunt expresii prin care Pavel își definește lucrarea; (2) Prezenţa Duhului Sfânt în fiecare credincios, în aşa fel încât le declară credincioşilor din Corint: „Voi sunteți Templul lui Dumnezeu” şi „Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (1 Cor.3:14 şi 6:19-20).

Acestea nu sunt altceva decât o dezvoltare largă a proorociei făcute de Isaia că în legământul viitor, pe care îl va încheia Dumnezeu cu poporul lui va pune în ei Duhul Lui şi Cuvântul Lui, care este Fiul Lui (Isaia 59:21).

Noul legământ, pe care l-a încheiat Domnul Isus cu noi, are putere de execuție fiindcă El locuiește în noi şi Duhul Sfânt locuiește în noi.

Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu

Vezi și ultimele noutăți în pagina 

Iosif Ţon