tot planul lui Dumnezeu
În discursul său de rămas bun de la presbiterii Bisericii din Efes, apostolul Pavel le spune: ”Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Faptele ap. 20:27). El se referea desigur la planul lui Dumnezeu cu omul, cu fiecare dintre noi.
În ce constă planul acesta? Care este scopul final pentru care l-a creat
Dumnezeu pe om? L-a creat numai ca să fie un burete care va soarbe fericire în
lumea de dincolo? Sau are în vedere ceva mult mai important pentru om?
Să vedem ce indicații ne dă Biblia. În cartea
Geneza ni se dau câteva informații semnificative. Astfel, când ni se spune că
Dumnezeu l-a creat pe om ”după chipul și asemănarea Sa”, ni se spune de fapt că
omul este o ființă extrem de importantă pentru Dumnezeu: El nu-Și imprimă
ființa Lui în ceva de mică valoare. Deasemenea, ni se spune că Dumnezeu i-a dat
omului autoritate să guverneze (acesta este înțelesul cuvântului ”să
stăpânească”) peste tot ce trăiește pe pământ.
Profetul David, în Psalmul opt, comentează
informația din Geneza, remarcând că omul a fost creat ”cu puțin mai jos decât
Dumnezeu”, și că Dumnezeu i-a dat omului stăpânire peste tot pământul. Este
extrem de important să vedem cum se comentează în Evrei cap. 2:6-10 ceea ce ni
se spune în Psalmul opt: ”acum încă nu vedem că omului i-ar fi supuse toate
lucrurile”, dar vedem altceva: Îl vedem pe Isus ”Fiul (?), pe care L-a făcut
moștenitor (adică stăpân și guvernator) al tuturor lucrurilor, și prin care a
făcut și veacurile (tot Universul, toate lumile), că S-a făcut om (si astfel
S-a făcut una cu toată omenirea) și a
rezolvat prin propria Sa moarte ceea ce a stricat omul (și astfel și-a pierdut
stăpânirea). Când Acest Isus, devenit ”frate” cu toți oamenii, S-a înălțat
iarăși în slava cerească, El a deschis pentru toți oamenii drumul spre acel
loc, căci ”Dumnezeu vrea să ducă pe mulți fii la slavă”.
Cuvântul cheie este cel de ”moștenitor”,
folosit despre Isus deja în (?) 1:2. În
întreg Vechiul Testament, și prin extindere În Noul Testament, cuvântul
”moștenitor” înseamnă ”împroprietărit”: așa cum au fost împroprietăriți, prin
tragere la sorți, toți israeliții, după cucerirea prin Iosua, a Canaanului (Iosua cap.14-21).
Dumnezeu are în plan să-i ”împroprietărească”
pe toți copiii Lui, adică să-i facă stăpâni peste tot ce are El. Iată cum spune
Pavel lucrul acesta: ”Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că
suntem copii ai lui Dumnezeu. Și dacă suntem copii, suntem și moștenitori,
moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Cristos” (Rom.8:16-17).
Cât de cuprinzătoare este această
împroprietărire? Răspunde tot apostplul Pavel: ”Nimeni să nu se laude cu
oamenii, căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie
Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie lucrurile
viitoare; toate sunt ale voastre și voi sunteți ai lui Cristos. Iar Cristos
este al lui Dumnezeu” (1 Cor.3:21-23).
Toate sunt ale noastre ”în principiu”, sau
”de drept”, datorită faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu. Dar ele vor
deveni ale noastre ”în fapt”, în realitate, doar datorită conlucrării noastre
cu Dumnezeu în această viață. Așa ne spune tot apostolul Pavel: ”Tot ce faceți
să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care
știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii” (Col.3: 23-24).
Să reformulăm informația de la începutul
cărții Geneza: Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea Lui cu scopul să
fim agenții Lui pe pământ, să ducem la împlinire aici pe pământ planurile Lui.
Pavel rezumă succint această poziție a noastră pe pământ când scrie că ”suntem
împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Cor.3:9 și 2 Cor.6:1).
Care este lucrarea principală pe care vrea
Dumnezeu să o facă împreună cu noi?
Vom găsi răspunsul nu în cuvinte directe, ci
prin deducție, în primul rând din învățăturile Domnului Isus, Fiul lui
Dumnezeu, care S-a unit cu noi și care, după ce Și-a îndeplinit propria Lui
lucrare ca om pe pământ, ne spune: ”Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit
și Eu pe voi” (Ioan 20:21). El a venit să aducă oamenilor lumina lui Dumnezeu
și a adus-o prin ceea ce ne-a învățat, prin ceea ce a făcut pentru noi și prin
ceea ce a fost pentru noi. Lucrul acesta din urmă l-a pus în aceste cuvinte
cheie: ”Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8:12).
Când este vorba de noi, Isus începe prin a ne
descrie trăsăturile de caracter pe care ne poruncește El să le formăm în noi,
în ceea ce noi numim ”fericirile”. Apoi, dacă noi suntem acest fel de oameni,
El declară solemn și monumental:
”Voi sunteți lumina lumii!... Tot așa să
lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre
bune (felul vostru de viață caracterizat prin bunătate!), ca ei să slăvească pe
Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14 și 16). Felul nostru de viață îi
face pe oameni să-L cunoască și să-L recunoască pe Dumnezeu în noi și să-I dea
slavă, să-L laude, să i se dăruiască Lui!
Lucrarea principală pe care vrea să o facă
Dumnezeu în lume este să Se facă pe Sine cunoscut tuturor oamenilor. În trecut,
El S-a făcut cunoscut vorbind oamenilor prin profeți. Apoi, S-a făcut cunoscut
prin Fiul Său. (Ioan 17?)
Iar acum, Fiul ne spune că Dumnezeu continuă
prin noi ceea ce a început prin Fiul și, deci, așa cum El a fost lumina lumii,
așa trebuie să fim și noi lumina lumii pentru ca oamenii să-L cunoască pe
Dumnezeu prin noi!
Dar lucrarea Fiului de a-L face cunoscut pe
Dumnezeu nu s-a redus la ceea ce era El în Sine și la modul Lui de a trăi în
lume, ci L-a făcut cunoscut și prin învățătura Lui.
Această metodă de a-L face cunoscut pe
Dumnezeu prin învățătura lui Isus ne este clar și explicit încredințată nouă,
tuturor ucenicilor Lui: ”Duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile,
scufundându-i în (făcându-le cunoscute) Persoana Tatălui, a Fiului și a Duhului
Sfânt și învățându-i să trăiască așa cum v-am învățat Eu pe voi să trăiți”
(Matei 28:19-20 traducere liberă).
Planul lui Dumnezeu este să aducă toată
omenirea înapoi la părtășie cu Sine. El ”vrea ca toți oamenii să fie mântuiți
și să vină la cunoașterea adevărului” (1 Tim.2:4. Vezi și 2 Petru 3:9). Dar
pentru a realiza acest deziderat, Dumnezeu se face dependent de noi! Gândul
este înspăimântător, dar sunt și alte texte din Scriptură care ne arată că
Dumnezeu Își caută oameni prin care să facă anumite lucrări și, dacă nu-i
găsește, lucrarea aceea nu se face (vezi, de ex. Ezechiel 22:30, Isaia 59:16,
etc.). În final, chiar și zdrobirea capului lui satan Dumnezeu o va face sub
picioarele noastre, adică prin lucrarea Lui prin noi (Rom.16:20).
Să formulăm lucrul acesta prin alte cuvinte.
Dumnezeu este un Tată care vrea să-Și
facă lucrările prin fiii Lui. El așteaptă nu numai ca fiii Lui să dezvolte în
ei caracterul Lui (fii care seamănă cu Tatăl lor), ci așteaptă ca fiii Lui să
fie interesați în ce face Tatăl lor și să devină pasionați să colaboreze cu
Tatăl lor la împlinirea planurilor Lui!
După ce am înțeles că Dumnezeu vrea să-Și
ducă la îndeplinire planurile Lui aici pe pământ prin fiii Săi, este momentul
să ne lărgim și mai mult orizontul: Dumnezeu vrea ca și lucrările Lui din lumea
de dincolo să le facă tot prin fiii Săi.
Să ne uităm cu atenție la Fiul Etern al lui
Dumnezeu, așa cum ne este El descris, mai întâi, în Epistola către Evrei. Aici
ni se spune El că Dumnezeu ”L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor” (1:2).
Dar să fim foarte atenți la motivele pentru care Tatăl i-a dat această poziție.
Astfel, ni se spune că ”pe Isus Îl vedem încununat cu slavă și cu cinste din
pricina morții pe care a suferit-o” (2:9). Și apoi se explică faptul că
Dumnezeu, care voia să ducă pe mulți fii la slavă, a trebuit ”să desăvârșească
prin suferințe pe Căpetenia mântuirii lor” (2:10).
Ni se spune apoi că suntem ”frați sfinți”,
care avem parte de aceeași chemare cerească ca a Lui, dar să observăm că El ”a
fost credincios Celui care L-a rânduit” și ”este credincios ca Fiul peste toată
casa lui Dumnezeu” (3:1-6). Mai mult, Cristos ”măcar că era Fiu, a învățat să
asculte, prin lucrurile pe care le-a suferit. Și după ce a fost făcut
desăvârșit, S-a făcut, pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri
veșnice” (5:8-9). Apostolul finalizează toate aceste informații despre Isus și
despre noi în această chemare rezumativă:
”Să ne uităm țintă la Căpitanul și
Desăvârșitorul credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I
era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta
scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (12:2).
Cu alte cuvinte, Isus a ajuns la bucuria
care-i era pusă înainte, adică la a sta alături de Tatăl său pe tronul
universului, fiindcă i-a fost credincios Tatălui Său în toate lucrurile, a
acceptat să sufere crucea și a trecut biruitor prin toate celelalte suferințe
și a fost desăvârșit prin ele. Dar toate acestea ne sunt date ca exemplu
deoarece bucuria de a stăpâni cu Dumnezeu și cu Cristos peste toate lucrurile
depinde de credincioșia noastră peste lucrurile care ne-au fost încredințate
nouă și depinde de desăvârșirea pe care au produs-o în noi suferințele pentru
cauza lui Dumnezeu în viața aceasta!
Tot astfel, în Filipeni 2, ni se spune să
dezvoltăm în noi gândirea pe care o avea Cristos, care L-a ascultat pe Tatăl
Său, S-a dezbrăcat de gloria cerească, S-a făcut om și a acceptat ca, nu Lui să
I se slujească, ci El să slujească, să-i vadă pe toți oamenii ca fiind mai sus
ca El, adică atât de valoroși încât merită ca El să moară pe cruce pentru ei.
Și acum citiți cu atenție: ”De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și
I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus
să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ,
și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos
este Domnul” (Filipeni 2:3-11).
Domnul Isus însuși ne dă toate aceste
învățături sub formă de pilde, în special în pilda talanților (Matei 25:14-30),
pilda ispravnicului necredincios (Luca 16:1-13) și pilda polilor (Luca
19:11-28).
Extrăgând informațiile pe care ni le dă
Domnul Isus în aceste pilde, ajungem la următorul tablou general.
Dumnezeu ne-a dat înzestrări (unele unice și
speciale pentru fiecare dintre noi) și ne-a încredințat atribuții și lucrări,
unele comune tuturor, iar altele specifice fiecăruia dintre noi. Modul în care
ne împlinim aceste atribuții și lucrări pe care ni le-a încredințat are un
efect imediat, prin faptul că ne formează caracterul și are consecințe enorm de
importante pentru fiecare dintre noi în viața de dincolo: de ele depinde ce
însărcinări, ce lucrări și ce poziții ne încredințează El acolo!
Cu alte cuvinte, credincioșia pe care am
demonstrat-o aici și caracterul pe care ni l-am format aici (prin credincioșia
sau necredincioșia în lucrările încredințate nouă aici) merge cu noi dincolo.
Să fim foarte atenți: Caracterul pe care ni l-am format aici este singurul
lucru pa care îl ducem cu noi în viața de dincolo!
Acestea le deducem din ceea ce ne spune
Domnul Isus: ”Cine a fost credincios în cele mai mici lucruri va fi credincios
și în cele mari.” Și El adaugă că pe baza credincioșiei de aici ne va da
dincolo poziții de mai mare sau de mai mică răspundere!
Foarte mulți teologi au decis să nu ia în
serios aceste învățături ale Domnului. O fac pe propria lor răspundere și pe
propria lor cheltuială!
Să ne gândim din nou că Dumnezeu este un Tată
care Își face fii cu scopuri dumnezeiesc de mari: El vrea să aibă fii care
seamănă cu Tatăl lor și care sunt interesați în ce face Tatăl lor și care sunt
pasionați să participe la lucrările Tatălui lor, și aici și dincolo! El vrea
fii care să aibă caracter ca al Lui! El vrea fii pe care se poate baza, așa cum
S-a bazat pe Fiul mai mare, care I-a fost credincios în toate cele încredințate
Lui și de aceea L-a și pus la dreapta Lui, și I-a încredințat guvernarea
întregii istorii umane și guvernarea întregului cosmos!
Avem parte de aceeași chemare ca a Lui și tot
ce S-a aplicat în viața Lui se aplică și în viețile noastre!
Acesta este planul lui Dumnezeu cu omul! Noi
trebuie să-l cunoaștem ca să ne încadrăm în el și ca să ne calificăm pentru a-l
împlini în viețile noastre.
Să revenim o clipă la învățătura de bază a
Domnului Isus despre cele două împărății. Fiindcă noi suntem fii ai
Împăratului, scopul nostru trebuie să fie acela de a extinde Împărăția lui
Dumnezeu, împărăția bunătății și de a face să se micșoreze și în final să
dispară împărăția răutății de pe planeta pământ. Iată motivația pentru a fi
buni și pentru a fi agenții bunătății pe această planetă!
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.