Capitolul 9.2: Conceptul de ”comunitate în comunitate”
După șaptezeci de ani în exil în Babilon, evreilor li s-a permis de către regele Cirus să se întoarcă în țara lor și să o reconstruiască, exact așa cum a profețit Ieremia. Reîntoarcerea a avut loc în anul 538 înainte de Cristos. Un număr mare de deportați au revenit în țară și au început munca grea de reconstrucție.
Dar nu toți evreii s-au întors. Mulți au preferat să rămână în Babilon. Alții s-au așezat în diferite alte orașe și în alte țări. De regulă, orice popor împrăștiat astfel se ”topește” în poporul gazdă, se asimilează și dispare ca entitate separată.
Excepție au făcut și fac evreii. De ce? Care a fost secretul rămânerii lor ca popor distinct? Răspunsul se leagă de acțiunile lui Ezra (scris și Esdra), carea trăit cândva între anii 500 î.Cr. și 420 î.Cr. El a fost înainte de toate un mare savant; a adunat toate cărțile sfinte ale poporului său și a alcătuit Sfânta Scriptură ebraică (ceea ce noi numim Vechiul Testament). Apoi, el a fost un mare om politic: a urcat în ierarhia conducerii din Babilon și la un moment dat a ocupat un post pe care noi l-am numi Secretar de stat pentru problemele evreiești. Când era în această poziție, el a fost trimis la Ierusalim cu autoritatea de a reglementa viața religioasă a evreilor. El a lucrat mână în mână cu un alt evreu, Neemia, care de asemenea a ajuns ministru în Babilon și de asemenea a fost trimis la Ierusalim să ajute la rezolvarea problemelor statului evreu.
Ezra a fost un mare strateg. De numele lui se leagă câteva idei și acțiuni extraordinare. În primul rând, a conceput și formulat ideea că oriunde, în orice țară și în orice oraș s-ar afla zece sau mai mulți bărbați evrei, ei să constituie o adunare (în limba greacă ”synagoga”) și să-și facă un locaș de adunare unde să se adune în fiecare sâmbătă ca să studieze Scripturile. Desigur, pentru aceasta trebuia asigurat ca Scripturile să fie copiate cu exactitate și răspândite la toate sinagogile. Tot pentru aceasta trebuia să fie formați experți în cunoașterea și explicarea Scripturilor, și astfel au apărut rabinii.
Prin aceste acțiuni, evreii s-au constituit în comunități distincte în cadrul comunităților (orașelor) în care trăiau și în felul acesta și-au păstrat identitatea.
Fiindcă mulți evrei din această împrăștiere (în grecește ”diaspora”), nu mai știau bine ebraica și fiindcă limba curentă pretutindeni era limba greacă, pe la anul 250 î. Cr. La Alexandria, în Egipt, s-a luat inițiativa de a se traduce Sfânta Scriptură în limba greacă. Fiindcă la această operă de traducere au participat șaptezeci de savanți evrei, această traducere a căpătat numele de ”Septuaginta” (șaptezeci de bărbați).
Pe la anual 200 î.Cr. a apărut la Ierusalim un mare învățător, numit de adepții lui ”Învățătorul dreptății”. În cele din urmă, acesta s-a separat de Templul de la Ierusalim și a creat o mișcare separată, cea a ”eseneilor”. Se pare că centrul lor s-a stabilit la Qumran, lângă Marea Moartă, acolo unde prin 1945-1950 au fost descoperite manuscrisele lor, ascunse în niște peșteri.
Îi amintesc aici fiindcă ei, după separarea de religia oficială de la Ierusalim, și-au creat comunitățile lor separate și și-au făcut sinagogi separate.
După toate probabilitățile, ucenicii lui Ioan Botezătorul și-au format și ei asemenea comunități și sinagogi.
Prin urmare, când și-a început Domnul Isus lucrarea, idea de comunitate separată în cadrul unei comunități mai largi era deja ceva curent, ceva obișnuit.
Se pare că peste tot, în toate orașele și satele în care predica, se formau asemenea comunități de ”ucenici ai lui Isus”.
Cu acestea zise, să ne întoarcem la Predica de pe munte.
Instrucțiuni pentru viața în comunitate
Dacă ne uităm cu atenție la învățăturile pe care le dă Isus în Matei 6 și 7 și în partea a doua a Predicii de pe câmpie (Luca 6:37-49), nu ne este greu să vedem că ele sunt instrucțiuni pentru viața în comunitate.
Învățăturile împotriva fățărniciei, împotriva etalării propriei ”sfințenii” (dărnicie de ochii lumii, rugăciuni lungi pentru a ne arăta propria evlavie, și atitudine care să arate că postim), sunt evident referitoare la modul în care ne manifestăm viața noastră spirituală nu pentru Dumnezeu, ci pentru a ne lăuda înaintea oamenilor.
Dar și mai evidente sunt instrucțiunile referitoare la ”criticarea” sau ”judecarea” celorlalți din comunitate (paiul sau așchiuța din ochiul celuilalt, când tu ai o bârnă în al tău). Atitudinile pe care le condamnă Isus aici sunt manifestări ale răutății. De aceea, la sfârșitul acestor instrucțiuni Isus aduce în discuție în mod direct problema răutății și a bunătății prin constatarea că
”Orice pom bun face fructe bune, dar orice pom rău face fructe rele. Pomul bun nu poate face fructe rele, nici pomul rău nu poate face fructe bune” (Mat.7:16-20 și Luca 6:43-45. Italicele ne aparțin, I.Ț.).
Isus face apoi o declarație cu sens general, care a stârnit de-al lungul secolelor enorm de multe controverse:
”Nu ori și cine Îmi zice ”Doamne, Doamne” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ”Doamne, Doamne, n-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: ”Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege” (Matei 7:21-23).
Ca să ajungem la o înțelegere corectă a acestor texte, trebuie să mai adăugăm aici câteva afirmați ale lui Isus.
Prima este aceasta, tot din Predica de pe munte, făcută chiar înainte de a vorbi despre proorocii mincinoși:
”Deci, dacă voi care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer!” (Mat.7:11). Cu altă ocazie, Isus zice: ”va da Duhul Sfânt celor ce i-l cer” (Luca 11:13).
A doua informație este aceasta:
”Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți pomul rău și rodul lui rău; căci pomul se cunoaște după rodul lui.” (Matei 12:33).
Să sistematizăm puțin aceste afirmații ale Domnului Isus.
El se adresează unor oameni despre care zice: ”sunteți răi”. Apoi le spune: ”faceți pomul bun”. Prin urmare, unor oameni răi le poruncește să se facă buni! Adică, stă în puterea lor să rămână răi sau să devină buni. Tocmai fiindcă stă în puterea lor să nu rămână răi, ci să se facă buni, ei vor fi răspunzători ”la judecată de orice cuvânt nefolositor pe care-l veți fi rostit” (Matei 12:36).
Dar cum se pot face buni niște oameni care sunt răi? Răspunsul este acesta:
Este adevărat că voi sunteți răi, dar Tatăl vostru este bun, și dacă-i cereți Duhul Sfânt, ca prin puterea Lui să vă faceți buni, Dumnezeu vă va împlini cu siguranță această cerere!
Apostolul Pavel, când vorbește despre lucrurile pe care vrea să le producă Duhul Sfânt în noi, pune între ele două cuvinte care înseamnă bunătate, krestotetes și agathosune, traduse de Cornilescu prin ”bunătate și facere de bine”. În alte limbi se traduc prin ”bunătate și amabilitate”. Dar trebuie să subliniem că Duhul Sfânt nu le produce singur în noi. El vine să ne asiste, să de dea călăuzirea și dragostea pentru învățătura Domnului Isus, pentru ca, în școala Lui, urmând instrucțiunile Lui, să devenim buni așa cum Tatăl nostru cel ceresc este bun.
Să ne întoarcem la Matei 7:21-23. El ne vorbește despre niște oameni care ”în ziua aceea”, în ziua judecății, se vor lăuda că au scos demoni în Numele Lui, au prorocit în Numele Lui și au făcut multe minuni în Numele Lui. Isus le va răspunde că ei nu și-au schimbat caracterul și comportamentul, ci au trăit în păcate (”fărădelege”) și din cauza aceea El nu i-a cunoscut, adică ei n-au stabilit niciodată o unire și o părtășie cu El. ”Nu v-am cunoscut” înseamnă: N-am avut nimic de a face împreună; noi am fost străini unii de alții.
Dar, e posibil atunci ca ei să fi scos demoni, să fi prorocit și să fi făcut minuni cu adevărat în Numele lui Isus? Se pot da două răspunsuri: 1. Dacă Domnul Isus spune că este așa, trebuie să credem că este așa! Și 2. Trebuie să credem că puterea Numelui lui Isus, folosit de unii care nu au viața schimbată, acționează – până la un punct – și într-un asemenea caz!
Să mai stăruim puțin la Matei 7:21. Trebuie să înțelegem gramatica acestui text, care spune așa:
”Nu ori și cine Îmi zice ”Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” În prima propoziție, timpul e la viitor: ”va intra”. Timpul în a doua propoziție e la prezent: ”cel ce face”. În fericirea întâi și a opta, Împărăția cerurilor este promisă pentru acum: ”este”! În Matei 6:10 vedem că Împărăția Tatălui nostru care este în ceruri vine acolo unde se face voia Lui așa cum se face în ceruri.
Puse toate acestea laolaltă ne fac să înțelegem că cel care renunță ca în el să se mai facă voia celui rău și acceptă ca în el să se facă voia lui Dumnezeu intră acum în Împărăția Lui.
Aceasta înseamnă că cei care n-au viața schimbată, cei care mai trăiesc în ”fărădelege” (păcat) sunt încă în afara Împărăției cerurilor/Împărăției lui Dumnezeu.
Dar oare se poate să trăim aici pe pământ o viață curată? În încheierea predicii, Domnul Isus afirmă categoric: ”Cine aude aceste cuvinte ale Mele și le face[...] și-a zidit casa pe stâncă” (Matei 7:24; Luca 6:47). Prin urmare, el nu ne lasă în nici un dubiu: Învățătura Lui poate fi ”făcută”, poate fi trăită.
Ca să înțelegem cum poate fi trăită învățătura lui Isus, trebuie să ne ducem la învățătura lui despre libertate.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.