Capitolul 9.1: Isus vorbește ca Dumnezeu:
„Dar Eu va spun”
Partea a doua a Predicii de pe munte, care urmează după câteva remarci despre modul în care împlinește El legea și proorocii – la care va trebui să revenim mai târziu – este introdusă prin aceste cuvinte:
”Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu va întrece dreptatea cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 5:20).
Urmează o secțiune a predicii introdusă prin șase afirmații pe același calapod: ”Ați auzit că s-a zis celor din vechime[...], dar eu vă spun[...]”. Sunt șase porunci din legea lui Moise, câteva dintre ele luate chiar dintre cele zece porunci. ”Dar Eu vă spun” indică autoritatea divină cu care vorbește Domnul Isus: El nu dă sfaturi, ci dă porunci, și pe acestea le bazează pe propria Lui autoritate.
Nu vom analiza aceste porunci pe larg, ci vom sublinia doar ce întrezărim noi că urmărește Domnul Isus prin ele.
Prima poruncă, înțeleasă corect, ne dă cheia la toate celelalte. Iată-o puțin parafrazată:
”Să învățați să vă controlați mânia când ceilalți fac ceva ce vouă nu vă place. Să nu le spuneți cuvinte jignitoare, care le-ar răni demnitatea. Iar dacă v-ați pierdut controlul și le-ați spus cuvinte prin care i-ați insultat, grăbiți-vă să reparați ce a-ți stricat și să obțineți iertarea celui lezat. Căci, prin insultarea semenului vostru sunteți aruncați într-o închisoare teribilă: din această închisoare nu mai aveți acces nici la Dumnezeu nici la semenul vostru. Ieșirea din închisoarea acesta va lua mult timp și vă va cere să plătiți un preț foarte mare” (cf.Matei 5:21-26).
Să luăm acum porunca referitoare la adulter. Să ținem cont că, la fel ca în prima poruncă, vorbirea lui Isus este metaforică și ni se cere un efort ca să intrăm în miezul ei. Isus urmărește în primul rând să consolideze căsătoria și să ne facă să evităm infidelitățile în căsnicie. În același timp, urmărește să ne disciplinăm gândirea și să avem o gândire curată (care este același lucru cu ”inimă curată”). Totul pornește de la ochiul nostru. Dacă ochiul nostru este bun, tot trupul este în lumină, dacă ochiul nostru este rău, totul în noi este întuneric (Matei 6:22-23). Problema este cum ne uităm la o persoană de sex opus: o privim ca pe un instrument de plăcere, un obiect pe care să-l folosim pentru satisfacția noastră? Dacă privim în felul acesta, intrăm într-o închisoare din care cu greu vom mai putea ieși: închisoarea dorințelor sexuale nestăpânite, închisoarea adicției la pornografie, închisoarea unui lăuntru întunecat de pofte nestăpânite. În loc să ajungem în închisoarea aceasta, să luăm măsuri drastice de la început, să ne disciplinăm modul în care privim (și cum gândim la ce privim), să excludem filmele și video-urile care propagă sex fără limite. Indiferent cât ne va durea abținerea de la priviri lascive și excluderea vederii filmelor sexy, durerea aceasta merită suportată, ca preț pentru a ne dezvolta o gândire curată și o viață eliberată de patimi. Să evităm cu orice preț intrarea în închisoare, iar dacă am intrat, să nu precupețim nimic pentru a ieși la libertate, la demnitate și la puritate.
Să ne uităm la problema jurămintelor. Fariseii dezvoltaseră o teorie deosebit de vicleană și de perversă: Să facem deosebire între jurăminte; pe unele să le considerăm obligatorii, iar pe altele nu. Astfel, dacă jurăm pe templul din Ierusalim, după acest jurământ putem să spunem o minciună; dar dacă jurăm pe aurul din templu, atunci suntem obligați să spunem adevărul. Tot astfel, dacă jurăm pe altar, putem să spunem minciuna; dar dacă jurăm pe jertfa de pe altar, suntem obligați să spunem adevărul (vezi Matei 23:15-22). Să observăm ce situație au creat fariseii: intenția lor era să poată înșela, să poată să se lege prin jurăminte, dar să aibă jurăminte în spatele cărora să-și ascundă necinstea. În felul acesta, minciuna și înșelăciunea erau acceptate ca admisibile, ba chiar necesare pentru câștig!
Atitudinea aceasta a intrat și în creștinism, prin aceia care spun că este imposibil să nu minți, că în anumite situații și pentru anumite cauze este admisibil să minți. Isus se referă și la situația aceasta ca la o închisoare: închisoarea corupției morale, închisoarea separării de Dumnezeu.
Porunca prin care Isus interzice răzbunarea intră în aceeași categorie.
La fel și porunca pozitivă: Iubiți-vă dușmanii, faceți-le bine celor ce vă fac rău, binecuvântați pe cei ce vă prigonesc și vă blestemă.
Categoria la care ne referim este viața în comunitatea umană.
Pe Dumnezeu Îl interesează fiecare individ: El dorește să-și formeze oameni după chipul și asemănarea Lui. Dar El dorește mult mau mult: El își dorește un popor care să trăiască după îndrumările Lui. El formulează această viziune la Sinai, când le propune celor eliberați din robia egipteană să intre în Legământ cu El și să trăiască după instrucțiunile stipulate în textul legământului:
”Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Îmi veți fi o Împărăția de preoți și un neam sfânt” (Exod 19:5-6).
Am văzut deja că Domnul Isus ne dă învățăturile Lui folosind autoritatea Lui divină. Trebuie să subliniem că El urmărește exact același scop pe care l-a văzut la Dumnezeu Tatăl:
”El S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curețe un popor care să fie al Lui, plin de pasiune pentru fapte bune (sau, acte de bunătate)” (Tit 2:14).
Intenția aceasta a lui Isus s-a concretizat prin anunțul că El va zidi Biserica Lui, pe care împărăția răului nu o va putea birui (Matei 16:18).
Cuvântul grecesc folosit aici este ”ecclesia”, care înseamnă ”cei chemați afară”, adică cei chemați să iasă din împărăția celui rău și să constituie o nouă comunitate, care să trăiască după învățăturile Lui.
Cheia legării laolaltă a acestei comunități și a fericirii în această comunitate este bunătatea. Să ne uităm acum la textul central în care Domnul Isus tratează această lucrul acesta, atât în Predica de pe munte, cât și în cea de pe câmpie.
”Ați auzit că s-a zis: ”Să iubești pe aproapele tău și să iubești pe vrăjmașul tău”. Dar Eu vă spun: ”Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți[...]. Voi fiți dar desăvârșiți, așa cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Mat.5:43-48).
Este de mare ajutor pentru înțelegerea învățăturii lui Isus să studiem acest text în paralel cu cel din Predica de pe câmpie, din Luca 6. Luca era un intelectual și om de știință grec (era medic) și când a scris istoria lui Isus, el avea în vedere cititori de limbă și cultură greacă și a folosit o terminologie pe înțelesul acestora.
Luca introduce în cartea lui, în câteva locuri importante, cuvântul grecesc haris. În călătoriile lui prin lumea mediteraneană, care era presărată cu orașe grecești, plasate acolo de Alexandru Macedon și de regii vorbitori de limbă greacă de după el, Luca a putut să vadă că la intrarea în multe dintre aceste orașe era plasată câte o placă cu o inscripție în care se mulțumea donatorului bogat care le-a construit zidurile cetății, sau le-a construit un apeduct care le aducea în cetate apa din munte, sau a construit altceva de felul acesta. Cuvântul pentru actul de bunătate pe care li l-a făcut donatorul acesta era haris. Să reamintim cititorilor că limba greacă era extrem de bogată și avea uneori trei sau chiar patru termeni pentru aceeași noțiune. De exemplu, pentru ”putere” ei aveau patru cuvinte: dynamis, exousia,kratea și ischus. Pentru dragoste aveau tot patru: eros, file, stoicheiași agape. Ei bine, pentru bunătate aveau doar tot patru: chrestotetes,agathosune, kalos și haris.
Desigur, existau diferențe de nuanță între toate aceste cuvinte, dar în mod fundamental noi le putem traduce pe toate prin același cuvânt, în toate cazurile exemplelor date mai sus.
Așadar, în limba greacă avem patru cuvinte despre bunătate. În limba română avem unul singur. Lucrul acesta ne pune uneori în dificultate. De exemplu, în Luca 8:15, vorbind despre pământul bun, Isus spune că pământul bun înseamnă o kardia kale kai agathe, adică o ”inimă bună și bună”. Cum să traducem aici, deoarece noi nu avem două cuvinte pentru bunătate. Cornilescu traduce cu ”o inimă bună și curată”. Sau, în lista celor nouă trăsături de caracter care alcătuiesc ”roada Duhului,” apostolul include și acestea două: chrestotetes șiagathosune. Două cuvinte care înseamnă bunătate, dar noi nu avem decât unul. Ce ne facem? Cornilescu traduce prin ”bunătate și facere de bine”. O posibilitate ar fi să traducem prin ”bunătate și amabilitate.”
După ce ne-am familiarizat cu aceste dificultăți de traducere, să trecem la cuvântul haris, care înseamnă tot bunătate. Am văzut că se folosea ca un calificativ pentru bunătatea unui binefăcător. Noi, astăzi, am alege în acest caz ”generozitate”, sau ”mărinimie”.
Să ne ducem la Evanghelia după Ioan și să luăm de aici o lecție de traducere. Ioan își începe Evanghelia prin a ne vorbi despre Logos,”Cuvântul care era cu Dumnezeu și era Dumnezeu.” După ce ne spune mai multe lucruri despre Logosul aflat cu Dumnezeu, Ioan începe să ne vorbească despre întruparea Logos-ului: ”Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi”. Ioan vrea apoi să ne spună cum era acest Dumnezeu devenit om. Cum să-L descrie pe Dumnezeu decât prin cuvintele cu care S-a descris Dumnezeu însuși lui Moise: ”plin de bunătate și de adevăr.” Țineți cont că Ioan era evreu și știa că Dumnezeu s-a revelat prin cuvintele: plin de hesed și de emet. Dar Ioan și-a scris Evanghelia în limba greacă și a trebuit să traducă aceste două cuvinte în grecește. Al doilea a fost simplu de tradus, deoarece în greacă este un singur cuvânt pentru adevăr, aletheia, și, deci, a tradus pe emet prin aletheia. Problema era primul cuvânt, hesed, care este bunătatea aceea specială față nu numai de cei ”vrednici”, ci și față de cei care nu o merită. Ioan avea de ales întrechrestotetes, kalos, agathosune și haris. Este foarte, foarte important să vedem că Ioan a tradus cuvântul evreu pentru bunătate hesed, prin cuvântul grecesc haris.
Aici urmează fenomenul pe care vreau să-l înțelegeți. Traducătorii Noului Testament din limba greacă în limba română refuză pur și simplu să traducă cuvântul haris. Și astfel, noi citim la Ioan 1:14 că Ioan a scris ”plin de har și de adevăr”, în loc să traducă ”plin de bunătate și de adevăr.”
Trebuie să subliniem că fenomenul acesta, lăsarea cuvântului harisnetradus, ci doar ”românizarea” lui prin ”har,” nu este de dată recentă, ci s-a întâmplat chiar de la începutul traducerilor Bibliei în limba română. De ce s-a întâmplat acest lucru? Nu cred că se poate da cu certitudine o motivare. Eu presupun că un motiv este faptul că cuvântul haris are o mulțime de înțelesuri, pe lângă cel de bunătate, și traducătorilor le-a fost greu să aleagă între toate înțelesurile. Astfel, dacă ne uităm într-un dicționar grec-român, vom constata că la harisni se dau următoarele înțelesuri: favoare, ceva plăcut, farmec, gingășie, bunăvoință, bunătate, dărnicie, dar, generozitate, mărinimie. La acestea se adaugă că mai înseamnă și mulțumire, recunoștință și de asemenea că este și o formulă de salut.
De regulă, când avem de tradus un cuvânt care are mai multe sensuri, încercăm să vedem din context care sens se potrivește în cazul acela. Oricum, ne dăm seama că este o dificultate să determini în toate cazurile care a fost înțelesul pe care voia să-l transmită autorul textului original. Mai ușor și mai simplu a fost să se ”românizeze” cuvântul din textul grecesc și să fie lasată cititorului munca grea de a decide ce înseamnă acest cuvânt.
Ceea ce vreau eu să scot în evidență este că, dacă ne uităm la multitudinea de înțelesuri a cuvântului haris, și căutăm să le contopim, nu ne este greu să vedem că esența este bunătate generoasă, care emană frumusețe și grație și care stârnește mulțumire. Iar când saluți pe cineva cu haris, vrei să le transmiți pe toate acestea.
Am văzut că și cuvântul ebraic hesed avea mai multe dintre conotațiile acestea. De aceea, când vedem că Ioan, care era evreu crescut în mediu care vorbea grecește și deci era un bun cunoscător al acestor limbi, traduce pe hesed cu haris, trebuie să acceptăm că cea mai bună traducere a lui haris în românește este bunătate.
Vă sugerez să faceți un exercițiu: să treceți prin epistolele apostolului Pavel și oriunde găsiți cuvântul ”har” să citiți în locul lui ”bunătate”. Veți vedea cu uimire cum ceea ce spune Pavel capătă sens și încă sens bogat și revelator!
Să ne întoarcem acum la predica de pe câmpie, din Luca șase. Am început prin a arăta că Luca, fiind grec, a folosit cuvinte grecești care să-i facă pe cititorii greci să înțeleagă mai bine ce voia să spună Isus.
După cuvintele Domnului Isus despre iubirea vrăjmașilor, redate ca și în predica de pe munte din Matei, Luca intercalează:
”Dacă te lovește cineva peste un obraz, întoarce-i-l și pe celălalt. Dacă îți ia cineva haina cu forța, nu-l opri să-ți ia și cămașa. Oricui îți cere, dă-i; și celui ce-ți ia cu forța ale tale, nu i le cere înapoi. Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Luca 6:32).
Apoi urmează discuția Domnului Isus despre adevărata bunătate, dar aici traducerea în limba română este complet diferită de ce scrie Luca. Iată textul:
”Dacă faceți bine celor ce vă fac bine[...]” În românește urmează: ”Ce răsplată vi se cuvine?” Luca scrie în limba greacă: puia haris tini estin.Tradus cuvânt cu cuvânt este: ”Ce fel de haris (bunătate) la voi este?” Reformulat ca să sune bine românește: ”Aceasta numiți voi bunătate?”
Întrebarea aceasta se repetă de trei ori în versetele 32,33, și 34?
Domnul Isus discută natura adevăratei bunătăți, și apoi continuă: ”Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine[...] și veți fi fiii Celui Prea Înalt. Căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. Voi fiți dar buni, cum Tatăl vostru este bun” (v.35-36).
Este clar că aici găsim o discuție despre bunătatea lui Dumnezeu, așa cum i-a fost revelată ea lui Moise, urmată de chemarea repetată și de David și acum de Domnul Isus, să fim buni așa cum Dumnezeu este bun.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.