Capitolul 4.11: Lauda bunătății
Să facem acum pasul ultim în înțelegerea mecanismelor plăcerii supreme. Când vedem ceva frumos, sau când gustăm ceva superb, în mod spontan ne exprimăm plăcerea prin laudă: ”Ce frumos! Ce măreț! Ce extraordinar! ” și descoperim în noi, sau ne formăm de la alții, un bagaj bogat de superlative. Constatăm de fapt că nu putem să tăcem când ne bucurăm: trebuie să ne exprimăm bucuria. Și dacă suntem singuri când trăim acea frumusețe, abia așteptăm să o împărtășim cu cineva. Uneori simțim că explodăm dacă nu împărtășim ce-am trăit!
Și încă ceva. Când exprimăm ce simțim, când punem în cuvinte admirația noastră, simțim că plăcerea noastră crește! Scriitorul englez C.S.Lewis, care a analizat fenomenul acesta în cartea Reflections on Psalms , spune că atunci când te întâlnești cu frumusețea supremă și îți exerciți capacitatea de a o lăuda prin termeni adecvați și atotcuprinzători, ajungi să trăiești fericirea supremă!
Înțelegând toate acestea, să ne ducem iarăși la cortul lui David și să citim Psalmul 100:
”Strigați de bucurie către Domnul,
toți locuitorii pământului.
Slujiți Domnului cu bucurie,
veniți cu veselie înaintea Lui.
Să știți că Domnul este Dumnezeu:
El ne-a făcut, ai Lui suntem:
noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui.
Intrați cu laude pe porțile Lui,
intrați cu cântări în curțile Lui!
Căci Domnul este bun (tob): bunătatea (hesed) Lui ține în veci
și adevărul Lui din generație în generație.”
În Psalmul 50, după ce Dumnezeu spune că Lui nu-I este foame și nu ne cere nouă să-I dăm de mâncare, El spune ce ne cere: ”Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulțumiri (adică, laude pentru ceea ce ne-a făcut)[...]Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela mă glorifică” (Ps.50:14 și 23). De ce dorește Dumnezeu laudele noastre? Este El o Ființă atât de plină de Sine încât așteaptă ca toată omenirea să alcătuiască un cor care să-I aducă Lui laude?
Din tot ce am arătat până acum reiese clar ce urmărește Dumnezeu: El vrea să ne deschidă ochii la bunătatea, la frumusețea, la măreția, la gloria Lui și să ne dezvolte capacitatea de a-L admira și de a ne exprima admirația prin laude, tocmai pentru ca bucuria și delectarea noastră să ne ridice la apogeul fericirii! Fericirea care se găsește numai în Dumnezeu!
Să facem acum pasul final: Când admiri ceva sublim, toată ființa ta se deschide pentru acea frumusețe și tu te lași inundat de ea. Totul în tine se umple de sublimul acela; te saturi, te împlinești prin ceea ce admiri. Punctul culminant este acesta: Ceea ce admiri, aceea devii!
Scopul lui Dumnezeu a fost tot timpul acesta: Să te facă după chipul și asemănarea Lui! Să te facă plin de bunătatea lui, de frumusețea Lui, de gloria Lui, de sublimul Lui!
Calea spre scopul acesta final al lui Dumnezeu este să-L cunoști așa cum este, să te uimești de frumusețea Lui, să pui în cuvinte de laudă admirația ta, să te dăruiești acestei frumuseți și să devii ceea ce vezi și ceea ce lauzi!
David a pornit la drum cu dorința de a-i învăța pe oameni să abandoneze răutatea, să înceteze să mai fie răi, să se îndrăgostească de bunătate și să devină oameni buni.
Tot ce se întâmpla la cortul lui David era conceput ca să realizeze scopul acesta!
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.