Capitolul 4.8: David și Ființa lui Dumnezeu
Să medităm puțin la experiența lui Moise. El a fost primul care a aflat că Dumnezeu este ”plin de bunătate și de adevăr.” Revelația aceasta a avut un efect profund asupra lui. În primul rând, cucerit de faptul că Dumnezeu este plin de bunătate, Moise s-a dăruit totalmente acestui Dumnezeu, rugându-L să-i fie stăpân, proprietar, punându-se astfel pe sine totalmente sub autoritatea și la dispoziția Lui. Prin actul acesta de predare totală a ființei lui acestui Dumnezeu bun, Moise s-a lăsat umplut de bunătatea lui Dumnezeu și a fost transformat după chipul acestei bunătăți. Fenomenul acesta a fost atât de profund încât, după patruzeci de zile și nopți de dialog cu Dumnezeu și de scufundare în bunătatea lui Dumnezeu (cf. Exod.34:28), când a revenit între oameni, aceștia au văzut că-i strălucește fața. Strălucirea aceasta era bunătatea lui Dumnezeu care acum iradia din el. Strălucirea aceasta era frumusețea lui Dumnezeu, era slava lui Dumnezeu.
Moise și-a dat seama că toate acestea sunt consecința faptului că a petrecut timp în prezența lui Dumnezeu, sau, după modul de a vorbi evreiesc, a stat multă vreme față în față cu Dumnezeu.
După moartea lui Moise, cineva a scris în încheierea cărții Deuteronomul: ”În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față” (Deut.34:10). Dar Dumnezeu intenționa ca experiențele pe care le avea Moise cu Dumnezeu să devină experiențele fiecărui om din Israel, de aceea i-a spus lui Moise să-l instruiască pe Aaron să binecuvinteze pe copiii lui Israel cu această binecuvântare:
”Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine și să se îndure de tine!
Domnul să-Și înalțe Fața peste tine și să-ți dea pacea” (Numeri 6:25-26).
După prima experiență de părtășie profundă și îndelungată cu Dumnezeu, Moise și-a dat seama că strălucirea feței lui, care era rezultatul acestei părtășii, tinde să se reducă în intensitate. Atunci, Moise mergea la cortul întâlnirii și se cufunda din nou în părtășia aceea profundă cu Dumnezeu. Acolo se umplea din nou de prezența lui Dumnezeu, de bunătatea Lui, de frumusețea Lui, de slava Lui, și când venea din nou între oameni, iarăși îi strălucea fața (Exod 34:29-35 și 2 Corinteni 3:7:18).
Să ne lărgim puțin orizontul. Scopul pentru care l-a creat Dumnezeu pe om a fost să aibă cu el această părtășie intimă. Prin neascultarea primei perechi umane în grădina Eden, această părtășie a fost pierdută. Dar nimic nu-L poate opri pe Dumnezeu de la împlinirea scopurilor Lui. El l-a găsit pe Moise suficient de ascultător ca să-l educe în frumusețea și dulceața acestei părtășii intime și transformatoare cu Dumnezeu. ”Fața lui Dumnezeu” este una dintre expresiile metaforice pentru a denumi părtășia cu Dumnezeu. Dar ”Fața lui Dumnezeu” înseamnă și ”Persoana” lui Dumnezeu. ”Fața” lui Dumnezeu, ”prezența” lui Dumnezeu și ”Persoana” lui Dumnezeu sunt unul și același lucru. Când cauți Fața lui Dumnezeu și o găsești, ai intrat în prezența lui Dumnezeu și te-ai lipit de Persoana lui Dumnezeu. Acolo te întâlnești cu frumusețea indescriptibilă a lui Dumnezeu. Frumusețea lui Dumnezeu este și slava lui Dumnezeu, strălucirea Lui, luminozitatea Lui. Toate acestea laolaltă, și multe altele pe care le vom mai descoperi, formează bunătatea lui Dumnezeu.
David, studiindu-l pe Moise, a ajuns să dorească să capete și el experiența lui Moise: să intre în prezența lui Dumnezeu, să se scalde în luminozitatea lui Dumnezeu, să se delecteze în slava lui Dumnezeu, să admire frumusețea lui Dumnezeu, să se îmbibe de bunătatea lui Dumnezeu.
Fiind poet, el a pus întâlnirile lui cu bunătatea lui Dumnezeu în versuri. Fiind conducător de popor, a vrut ca tot poporul lui să trăiască ce trăiește el, ca să se transforme cum se transformă el.
Încă pe vremea tinereții, când era cioban la oi, David a învățat să trăiască în prezența lui Dumnezeu. El se lăsa călăuzit de Dumnezeu, hrănit de Dumnezeu, povățuit (învățat!) de Dumnezeu. Foarte semnificativ, David ne spune că Dumnezeu face toate aceste lucruri ”din pricina Numelui Său”, adică datorită propriei lui Ființe. Noi știm că Ființa Lui este ”plină de bunătate și de adevăr”. Fiindcă în Ființa Lui el este bunătate și adevăr și fiindcă știe că Dumnezeu este totdeauna cu El, David poate spune cu hotărâre: ”Da, fericirea și bunătatea (hesed) mă vor însoți în toate zilele vieții mele” (Psalmul 23).
David știa că toți oamenii caută fericirea și că puțini sunt cei care o află. David a ajuns să înțeleagă că oamenii nu o află, fiindcă o caută în loc greșit: o caută acolo unde nu există. El a descoperit unde se află fericirea: ea se află în bunătatea lui Dumnezeu, și numai acolo.
El clarifică lucrul acesta în Psalmul 4, făcând constatarea: ”Mulți zic: ”Cine ne va arăta fericirea?” Răspunsul lui David: Oamenii devin fericiți numai când răsare peste ei lumina Feței lui Dumnezeu! El a învățat lucrul acesta de la Moise, care a scris că cea mai mare binecuvântare pe care o dă Dumnezeu este să facă să lumineze peste noi Fața Lui. Dar ce înseamnă aceasta?
Să luăm pe rând informațiile pe care ni le dă David împrăștiate în mai mulți psalmi.
În Psalmul 27 el scrie: ”Inima îmi zice din partea Ta: ”Caută Fața Mea”. Și Fața Ta, Doamne, o caut!” (Ps.27:8). Să desfacem acest text atât de condensat. David aude ”în inima lui” vocea lui Dumnezeu care îi spune: ”Vino la întâlnire cu Mine!” Cu alte cuvinte, Dumnezeu dorește o întâlnire cu noi. El abia așteaptă să-I căutăm Prezența, Persoana, Numele, adică să-I căutăm Ființa Lui.
Ce se întâmplă când Îi căutăm astfel Fața? David ne-o spune imediat: ”Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie” (Ps.34:5): Fața Lui este luminoasă, adică El îți este binevoitor, te privește cald, cu bunătate, cu dragoste, și când vezi și înțelegi lucrul acesta totul în tine se luminează, toată ființa ta se umple de bucurie. Același lucru l-a spus în Psalmul 4: La întrebarea oamenilor despre fericire, eu răspund că în loc să caut fericirea în sine, eu îl caut pe Domnul, care este izvorul fericirii, sursa bucuriei și exclam: ”Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea decât au ei când li se înmulțește rodul grâului și al vinului” (Ps.4:6-7). Să vedem aici un alt lucru esențial: Oamenii cred că fericirea o capeți când obții anumite lucruri; David spune că fericirea o găsești când intri în Prezența lui Dumnezeu, căci fericirea este Însuși Dumnezeu!
Aceasta o spune David direct: ”Eu zic Domnului: ”Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!” (Ps.16:2).
David a învățat să-L caute pe Dumnezeu, să stabilească legătura directă, intimă cu El. Și a învățat să practice rămânerea în această intimitate: ”Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei” (16:8). Ce găsește el acolo? ”Înaintea Feței Tale (în Prezența ta, în intimitatea cu Tine) sunt bucurii inexprimabile, imposibil de pus în cuvinte și la dreapta Ta (altă expresie pentru apropiere intimă) sunt desfătări din altă lume” (”veșnic” are sensul acesta: dintr-un alt veac, dintr-o altă sferă de existență) (Ps. 16:11). Încă un element major: Când înveți să trăiești aceste lucruri în Prezența lui Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu ți-a arătat ”cărarea vieții”, adică ai găsit adevărata viață, viața din Dumnezeu.
Un alt text pe această temă: ”Domnul să-Ți fie desfătarea și El îți dă tot ce-ți dorește inima” (Ps.37:4).
Un adolescent a explicat acest verset prietenului său: ”Eu îmi doresc o motocicletă; dacă îmi fac din Domnul desfătarea mea, El îmi dă motocicleta, numai că nu știu cum să-mi fac din El desfătarea.” Băiatul acesta dorea din toată inima lui o motocicletă și Îl căuta pe Dumnezeu numai ca să capete motocicleta. Un exemplu clar al faptului că pentru mulți oameni Dumnezeu este doar unul care este acolo să le dea lor lucrurile dorite. Și dacă El nu li le dă, Îi întorc spatele, sau, pur și simplu, spun că El nu există. Ce vrea David să ne spună în textul acesta?
Iată gândirea lui David: Când Îți faci din Dumnezeu Însuși, din Persoana Lui, obiectivul desfătării tale, constați dintr-o dată că tot ce și-a dorit inima ta la nivelul cel mai profund al ființei tale, cele mai profunde aspirații ale tale, și-au găsit împlinirea în Dumnezeu Însuși. Când L-ai găsit pe El, constați că nimic altceva nu mai este important, deoarece în El ai găsit împlinirea, ai găsit satisfacția supremă și totală! Dumnezeu îți dă tot ce-ți dorește inima atunci când Ți se dăruiește pe Sine!
Un alt text relevant pe această temă: ”Dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău; bunătatea și adevărul sunt înaintea Feței Tale” (Ps. 89:14). Despre dreptate și judecată vom vorbi mai târziu și atunci vom descoperi că și ele sunt elemente care te fac să strigi de bucurie. Acum când știm că ”Fața” este Prezența lui Dumnezeu, aflăm că atunci când o căutăm și o găsim, acolo înaintea Lui, constatăm că se află bunătatea și adevărul. ”Bunătatea” este tot ce este pozitiv, tot ce este împlinitor, tot ce este superb, tot ce face viața să merite să fie trăită, tot ce dorești să te îmbrățișeze și să te umple. ”Adevărul” este tot ce are realitate, tot ce are stabilitate, tot ce-ți oferă garanție de siguranță, tot ce dorești să dureze o eternitate. Toate acestea sunt o muzică din sfere divine, o trâmbiță din sferele cerești. Captând acest sens al cuvântului ”trâmbiță”, citim în continuare:
”Ferice de poporul care cunoaște această muzică plină de bucurie, sau muzică divină, poporul care umblă în lumina Feței Tale, adică trăiește tot timpul în Prezența lui Dumnezeu, căci el se bucură neîncetat de Numele Tău,de persoana Ta” (Psalmul 89:14-16, parafrazat).
Un om care a descoperit toate aceste comori divine în Prezența lui Dumnezeu (înaintea Feței Lui), în intimitate cu Dumnezeu, și care, din anumite motive este lipsit de această Prezență, o simte într-un mod fizic, palpabil, ca pe o foame și sete care se cer săturate:
”Cum dorește un cerb izvoarele de apă,
așa te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.
Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
după Dumnezeul cel viu” (Psalmul 42:1-2. Și
”Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine te caut!
Îmi însetează sufletul după tine,
îmi tânjește trupul după Tine,
într-un pământ sec, uscat și fără apă.
Așa Te privesc eu în locașul Tău cel sfânt,
ca să-Ți văd puterea și slava.
Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața[...]!” (Psalmul 63:1-3)
În Psalmul 42, separarea aceasta de Dumnezeu se vede că a fost produsă de necazuri atât de cumplite încât oamenii care îi văd situația exclamă: ”Unde este Dumnezeul Tău?” (Ps.42:3 și 10). În mijlocul acestor necazuri, David Îi cere lui Dumnezeu: ”Trimite lumina și adevărul Tău să mă călăuzească” (Ps.43:3). Reamintesc aici că adeseori psalmii sunt perechi și o întrebare pusa într-un psalm își capătă răspunsul în psalmul următor. David este încrezător că va mai putea să meargă la Cortul lui Dumnezeu, la locul de închinare, la altarul mulțumirilor, ”care este bucuria și veselia mea” (Ps.43:4).
Dar reluarea legăturii cu Dumnezeu se poate face nu numai la locul de închinare, ci și în cămăruța proprie și chiar și în pat, în timpul nopții:”Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase,
și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,
când îmi aduc aminte de Tine în așternutul meu,
și când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopții.
Căci Tu ești ajutorul meu
și sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.
Sufletul meu este lipit de Tine[...]” (Ps.63:5-8a).
De cea mai mare importanță este ultima observație a lui David: ”Sufletul meu este lipit de Tine”. Indiferent în ce situație se află, David este conștient că unirea lui cu Dumnezeu este solidă, este organică, fiindcă este dată de Adevărul lui Dumnezeu și, deci, este o unire reală și indestructibilă.
Să reținem deci elementul fundamental în concepția lui David: Pe Dumnezeu Îl cunoști prin acces direct la Fața Lui, adică la Persoana Lui, mergând în Prezența Lui. Acolo descoperi bunătatea lui Dumnezeu și Adevărul (Realitatea) lui Dumnezeu. Acolo vezi frumusețea Domnului (Ps.27:4)guști cât de bun este Domnul (Ps.34:8).
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.