Capitolul 4.7: Ce înseamnă să fii bun?
Oamenii care au trăit toată viața lor în răutate cu greu ar putea să ne spună ce-i aceea bunătate. David știa foarte bine acest lucru și de aceea a întreprins imensa lui acțiune de a educa un popor întreg în bunătate. Cartea Psalmilor este manualul de educație în bunătate, conceput de omul acesta ”după inima lui Dumnezeu.”
Psalmul 1, care nu are indicat cine îi este autorul, este considerat de cercetători ca fiind conceput ca introducere în acest manual. Tema lui este răutatea și bunătatea. Ca să vedem contrastul, trebuie să înțelegem ce înțelegea David prin ”Legea Domnului.” Termenul ebraic ”torah”, este tradus în limbile europene prin ”Legea”, dar o cunoaștere elementară a limbii ebraice îți va spune că ”torah” înseamnă ”învățătura.” Fiindcă la noi s-a tradus prin ”Legea”, în percepția noastră ”legea lui Moise” creează o imagine de strictețe, de duritate, de impunere plină de autoritate fără milă. Pentru David, ”torah” însemna cele cinci cărți ale lui Moise, Geneza, Exodul, Levitic, Numeri și Deuteronom, din care el a învățat despre bunătatea lui Dumnezeu, despre modul în care Moise a devenit cel mai bun om din lume și despre modul în care Moise l-a descris pe Iosif ca pe un om care a ilustrat cel mai bine în istorie ce înseamnă bunătatea iertătoare și generoasă a lui Dumnezeu. Din finalul acestei colecții de cinci cărți, David a aflat cum i-a confruntat Dumnezeu pe israeliți cu alegerea între răutate și bunătate, care este alegerea între viață și moarte (Deuteronom 30).
Iată de ce, David scrie în introducerea la manualul său despre bunătate că omul fericit este omul care, pe de o parte, ”nu se duce la sfatul celor răi”, iar pe de alta își găsește în cărțile de învățătură ale lui Moise substanța meditației și a delectării lui, cu alte cuvinte, omul fericit este omul care a făcut alegerea cea bună: s-a separat de răutate și a ales să se formeze în școala bunătății lui Dumnezeu.
Pentru David, izvorul fericirii și al împlinirii este intimitatea cu Dumnezeu, sau, în terminologia luată de David din cărțile lui Moise, trăirea față în față cu Dumnezeu, când Dumnezeu face să strălucească Fața Lui peste o ființă umană. De aceea, chiar de la început găsim un număr de psalmi în care ascultătorii (psalmii erau cântați la cortul lui David) erau instruiți cum trebuie să fie ei ca să poată intra ”în casa”, sau în ”cortul” Domnului, adică în părtășia cu Domnul. Cea mai largă descriere a caracterului și comportamentului pe care îl cere Dumnezeu ca să te admită în părtășia Lui este aceasta:
”Cel ce umblă în dreptate,
cel ce face voia lui Dumnezeu
și spune adevărul din inimă.
Acela nu clevetește cu limba lui,
nu face rău semenului său
și nu aruncă ocara asupra aproapelui său[...]
El nu–și ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.
El nu-și dă banii cu dobândă
și nu ia mită împotriva celui nevinovat[...]” (Psalmul 15:2-5).
În acest manual al bunătății, în special în psalmii de la început, găsim descrieri detaliate ale răutății și ale comportamentului oamenilor răi. Am dat deja câteva exemple. De aceea, aici vom trece direct la bunătate.
Ceea ce predomină în Psalmi este descrierea bunătății lui Dumnezeu, în special așa cum S-a descris Dumnezeu pe Sine în cartea lui Moise:
”plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și adevăr, care își ține bunătatea până în mii de generații și care iartă/poartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul” (Exod 34:6-7), citat de David și comentat de el pe larg în Psalmul 103.
Partea despre bunătatea și despre adevărul lui Dumnezeu în Psalmii lui David am expus-o deja în alte capitole. Aici vom arăta invitația adresată de David oamenilor să-și însușească bunătatea și adevărul lui Dumnezeu și să le manifeste în propria lor viață.
David se dă pe sine ca exemplu și le spune ascultătorilor săi ce face el. Declarația lui fundamentală este aceasta:
”Am necurmat (în permanență) pe Dumnezeu înaintea ochilor mei”
(Psalmul 16:8).
David a descoperit și a dezvoltat ceea ce peste aproape trei mii de ani cineva a numit ”practicarea prezenței lui Dumnezeu”. Să ai pe Dumnezeu în permanență în gândirea ta. Chiar și atunci când lucrezi altceva, să faci ca, în fundalul gândirii tale , să-L ai acolo pe Dumnezeu.
În alt psalm, David devine mai specific:
”Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei
și umblu în adevărul Tău” (Psalmul 26:3)
Cele două trăsături de caracter fundamentale ale lui Dumnezeu, bunătatea și adevărul, devin astfel nu numai elemente de admirat, ci devin trăsăturile de caracter ale psalmistului și ale celor ce învață la școala lui.
David are ca scopuri principale: (1) să-i facă pe oameni să-l cunoască pe Dumnezeu ca bunătate; și (2) să-i facă pe oameni să se desprindă de răutate și să devină buni cu bunătatea lui Dumnezeu.
Locul în care David descrie pe larg pe omul care se transformă după chipul lui Dumnezeu este Psalmul 37. Vom reda fragmentele relevante din acest Psalm (versetele sunt indicate în paranteze) și o vom face într-o traducere liberă și puțin expandată:
(3) ”Pune-ți încrederea în Dumnezeu,
trăiește o viață plină de bunătate
și umblă în adevăr.
(4) Să-L ai pe Dumnezeu înaintea ochilor tăi
și să-ți găsești bucuria și desfătarea în tot ceea ce este El,
și El va împlini toate dorințele inimii tale.
(5) Încredințează-ți viața și tot ce ai în mâna Domnului;
încrede-te în El și El va face lucrul acesta.
(6) El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina
și dreptul tău ca soarele la amiază.
(7) Învață să ai timp de tăcere înaintea Lui,
clădește-ți speranțele de viitor pe El și așteaptă-L.
(7-8) Nu te întrista când vezi că celor răi le merge bine.
Nu te mânia, nu te supăra,
și nu te aprinde în fața greșelilor altora,
căci mânia, supărarea și iuțimea doar te îmbolnăvesc pe tine însuți.
Iată cui aparține viitorul.
(11) Cei blânzi moștenesc pământul – ei au belșug de pace.
(18) Cei cinstiți au viață eternă.
(21) Cei drepți, miloși și darnici au binecuvântarea Domnului și stăpânesc țara. (23) Domnul întărește pașii omului, când îi place modul lui de viață.
Dacă se întâmplă să cadă, Domnul îl ridică iarăși.
(28) Fii bun cu bunătatea generoasă și vei dăinui pe vecie.
(29) Cei drepți vor stăpâni țara.
(34) Pune-ți speranța în Domnul și păzește calea Lui, care este bunătate și adevăr, și El te va înălța ca să stăpânești țara.
(37) uită-te bine la cel cu inima curată,
la cel în care nu este viclenie
și la făcătorul de pace,
căci al lor este viitorul.”
Cine se uită cu atenție, poate să vadă că aproape toate ”fericirile” pronunțate de Domnul Isus în Matei 5: 3-12 sunt prezente în Psalmul acesta. Astfel, Domnul Isus este ”fiul lui David” nu numai genealogic, ci și prin faptul că El a continuat și a adus la împlinire ceea ce a început David.
Rămânând în lumea Psalmilor lui David, după ce am văzut cum este descris omul bun, întrebarea care ne stăruie arzător în minte este: Dar cum să devenim buni, noi care suntem răi? Ce rețetă ne oferă David?
Răspunsul îl găsim atunci când descoperim secretul laudei lui Dumnezeu.
Este actul lăudării lui Dumnezeu un simplu act ceremonial? Este lauda lui Dumnezeu ceva ce ne cere Dumnezeu însuși numai fiindcă Lui Îi place să fie lăudat?
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.