Capitolul 2.3: Sfințenia – o formă a bunătății
Moise văzuse puterea lui Dumnezeu la lucru în minunile pe care le-a făcut în Egipt, prin modul în care Și-a eliberat poporul din sclavie și l-a trecut prin mare ca pe uscat și prin toate celelalte minuni pe care le-a făcut în pustie. Dar Moise a fost copleșit de revelația fundamentală că Acest Dumnezeu este ”plin de bunătate și de adevăr”. Al doilea element fundamental al revelației primite de Moise a fost că Acest Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui și că, deși caracterul omului a fost pervertit prin răutate, Dumnezeu încă urmărește să-Și formeze oameni asemenea Lui, buni și adevărați, și să umple cu acest fel de oameni tot pământul. Acestea au rămas pentru Moise adevărurile fundamentale pe care a vrut să ni le transmită nu numai în prima lui carte, ci și în celelalte patru. Vom urmări în continuare modul în care ne transmite Moise aceste revelații.
Vom sări peste cartea Exodul deoarece i-am văzut deja principalele elemente. În următorul volum, Leviticul, Moise dă instrucțiuni detaliate leviților (preoților) despre modul în care trebuie să-și îndeplinească slujba. În inima cărții, însă, Moise plasează învățătura despre sfințenie. Uvertura la acest subiect central în gândirea lui Moise ne este dată deja în cap.11, unde citim că Dumnezeu , vorbind despre animale curate și animale necurate, inserează această explicație:
”Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceți necurați prin toate aceste reptile care se târăsc pe pământ. Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru și să fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt” (Lev.11:44-45).
Dar, ce înseamnă să fii sfânt așa cum este Dumnezeu sfânt? Cu siguranță că a fi sfânt nu se reduce la a mânca sau a nu mânca din carnea unor animale?!
Moise reia subiectul acesta și-l dezvoltă pe larg în capitolul 19. Aici, Dumnezeu îi spune pe larg lui Moise ce înseamnă sfințenia.
”Domnul i-a vorbit lui Moise și i-a zis: Vorbește întregii adunări a lui Israel și spune-le: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru” (Lev.10:1-2).
Urmează o serie lungă de instrucțiuni care definesc sfințenia. Când ne uităm cu atenție la aceste instrucțiuni vedem că, deși unele dintre ele se referă la modul de închinare, marea lor majoritate se referă la relațiile interumane, la modul în care oamenii trebuie să se trateze unii pe alții. Teologii numesc capitolul acesta ”codul sfințeniei”, dar eu cred că putem să-l numim ”codul bunătății”. Vom prescurta aceste instrucțiuni și le vom înșira mai jos, pe puncte:
1. Fiecare dintre voi să cinstească pe mamă-sa și pe tatăl său.
2. Să respectați ziua de odihnă.
3. Să nu vă închinați la idoli. 4. Când secerați holdele țării, să lăsați un colț nesecerat și să nu adunați spicele căzute după secerători, ci să le lăsați să fie ale săracilor. Același lucru să-l faceți cu via și cu livada.
5. Să nu furați.
6. Să nu vă mințiți unii pe alții.
5. Să nu furați.
6. Să nu vă mințiți unii pe alții.
7. Să nu asuprești și să nu nedreptățești pe aproapele tău.
8. Să dai celui angajat cu ziua plata lui imediat la terminarea lucrului.
9. Să nu vorbești de rău pe un surd.
10. Să nu pui în calea unui orb ceva de care să se împiedice și să cadă.
11. Să fiți drepți la judecată.
12. Să nu bârfiți pe nimeni.
13. Să nu urăști pe aproapele tău în inima ta.
14. Să nu te răzbuni și să nu ții necaz pe cei din poporul tău.
15. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
16. Să nu vă duceți la ghicitori și la cei ce cheamă duhurile morților.
17. Să te scoli înaintea perilor albi (să respecți pe oamenii în vârstă).
18. Străinul care se refugiază la voi să fie tratat cu dragoste.
19. Să nu folosiți unități de măsură false.
20. Să păziți toate poruncile Mele.
Citindu-le chiar și în fugă, ne dăm seama că elementul principal în toate este dreptatea, corectitudinea, dragostea, cu un singur cuvânt, bunătatea.
Să ne uităm puțin în urmă și să ne amintim că atunci când Moise cere să vadă slava lui Dumnezeu, Dumnezeu îi răspunde că va face să treacă pe dinaintea lui bunătatea Lui. Prin urmare, slava lui Dumnezeu este bunătatea. Acum vedem că sfințenia lui Dumnezeu este bunătatea.
Slava și sfințenia sunt trăsături esențiale ale lui Dumnezeu. Și Dumnezeu i se revelează lui Moise ca fiind bunătate și adevăr. Slava și sfințenia lui Dumnezeu stau în bunătatea și în adevărul Lui!
Cartea Numeri se ocupă de alte instrucțiuni cultice, și ne relatează călătoriile evreilor prin pustie, timp de 38 de ani. Noi vom trece peste acestea și ne vom ocupa de ultima carte a lui Moise:
Deuteronomul.
Moise era aproape la sfârșitul călătoriei lui pe pământ. Dumnezeu îi spusese că el nu va intra în Canaan. Urma deci ca el să se despartă de poporul pe care l-a scos din Egipt și pe care l-a condus și l-a educat 40 de ani în pustie. La cel mai superficial nivel, cartea Deuteronom conține trei discursuri de rămas bun a lui Moise. S-a remarcat că este cel mai lung ”rămas bun” din istorie!
Prin natura ei, cartea aceasta este deosebită de celelalte. Este foarte mult o carte de teologie și este cea mai teologică carte din Vechiul Testament. Nu trebuie să ne mire, deci, faptul că o găsim citată în Noul Testament de aproape 90 de ori! Isus o citează aproape tot atât de mult cât citează pe Isaia și cartea Psalmilor. În confruntarea Lui cu Satan în pustie (Matei 4 și Luca 4), Isus îi răspunde lui Satan de trei ori prin citate din Deuteronomul.
Moise și-a adus poporul până pe câmpia de lângă Iordan, în țara Moab (actualmente Iordania). Aici se desfășoară acțiunea din carte. La început, Moise ține un discurs în care face istoricul celor patruzeci de ani, de la ieșirea din Egipt, până la locul acesta. Să ținem cont că toți bărbații și femeile care aveau mai mult de douăzeci de ani când au ieșit din Egipt au murit în pustie, cu excepția a doi oameni: Iosua și Caleb. Prin urmare, în fața lui era o nouă generație de oameni. Scopul lui Moise era să le explice acestora semnificația evenimentelor care au făcut ca ei să nu intre în Canaan la doi ani după ce au ieșit din Egipt, după ce au încheiat legământul cu Dumnezeu la Sinai și după ce au ajuns la granița cu Canaanul. După această explicație, intenția lui Moise era să facă din nou, cu această generație, legământul pe care l-au făcut la Sinai.
Cum interpretează Moise ceea ce s-a întâmplat la granița cu Canaanul cu 38 de ani în urmă?
Mai întâi, să ne aducem aminte cum a explicat Moise ce s-a întâmplat în grădina Eden, în Geneza 3. Ne amintim că șarpele a început prin a distruge încrederea primilor oameni în bunătatea și în bunele intenții ale lui Dumnezeu, spunându-le în esență: Dumnezeu vrea să vă țină în ignoranță; El nu vrea să gândiți pentru voi înșivă; și nu-i adevărat ce v-a spus El că veți muri dacă veți mânca din fructul pomului cunoașterii binelui și răului.
Acum, Moise le spune acestor tineri că atunci când s-au întors iscoadele din Canaan și au adus dovezi că țara este foarte bună, unele iscoade au răspândit panică, fiindcă, au spus ei, oamenii de acolo sunt mai mari și mai tari decât noi. Ascultați ce le spune Moise:
”Dar voi n-ați voit să vă suiți în ea și v-ați răzvrătit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru. Ați cârtit în corturile voastre și ați zis: ”Pentru că ne urăște, de aceea ne-a scos Domnul din țara Egiptului, ca să ne dea în mâinile Amoriților și să ne nimicească. Unde să ne suim? Frații noștri ne-au muiat inima, zicând: Poporul acesta este un popor mai mare și mai înalt la statură decât noi; cetățile sunt mari și înalte până la cer; ba încă am văzut acolo și copii ai lui Anac.” Eu v-am zis:”Nu vă spăimântați și nu vă fie frică de ei. Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, va lupta El însuși pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut sub ochii voștri pentru voi în Egipt. Apoi în pustie ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta. Cu toate acestea, voi n-ați avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru...” (Deut.1:25-32).
Observați cât de asemănătoare este întâmplarea aceasta cu ceea ce s-a întâmplat în Grădina Eden: Ei îi atribuie lui Dumnezeu intenții rele față de ei și oricâte argumente le aduce Moise, ei nu pot să aibă încredere în Dumnezeu.
Acum, cu experiența lui de patruzeci de ani cu acest popor, Moise își dă seama că ei încă nu au încredere în Dumnezeu, deoarece nu-L cunosc cu adevărat cine este, și nu sunt convinși că El are intenții bune cu ei. De la capitolul 4 până la sfârșitul capitolului 11, Moise se ocupă numai de lucrul acesta: le aduce argument după argument că Dumnezeu este o Ființă minunată și că El este demn de încredere.
Moise adună de la început toată argumentația lui în aceste afirmații de bază:
”Care este, într-adevăr, poporul acela atât de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Și care este poporul acela așa de mare încât să aibă legi și porunci atât de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Deut.4:7-8).
Prin urmare, trebuie să-L cunoașteți pe Dumnezeu, să știți cum este El, adică ce caracter are El, și să cunoașteți natura poruncilor Lui și scopul cu care vă dă El aceste porunci.
În continuare, vom sistematiza ce spune Moise, adunând afirmațiile lui în jurul acestor două teme fundamentale.
Așadar, cine este acest Dumnezeu? Iată cum începe Moise descrierea Lui:
”Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ și cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întâmplare așa de mare și s-a auzit vreodată așa ceva?
A fost vreodată vreun popor care să fi auzit vocea lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum ai auzit-o tu, și să fi rămas viu?
A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un popor din mijlocul altui popor, prin încercări, semne, minuni și lupte, cu mână tare și braț întins și cu minuni înfricoșate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru în Egipt și sub ochii voștri?
Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoști că numai Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El. Din cer te-a făcut să auzi vocea Lui, ca să te învețe; și pe pământ te-a făcut să vezi focul Lui cel mare și ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului.
El a iubit pe părinții tăi și de aceea a ales sămânța lor după ei. El însuși te-a scos din Egipt prin puterea Lui cea mare.
El a alungat dinaintea ta popoare mai mari la număr și mai tari decât tine, ca să te ducă în țara lor și să ți-o dea în stăpânire, cum vezi astăzi.
Să știi dar în ziua aceasta și puneți în inimă că numai Domnul este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ și că nu este Dumnezeu afară de El!” (Deut. 4:32-39).
El a alungat dinaintea ta popoare mai mari la număr și mai tari decât tine, ca să te ducă în țara lor și să ți-o dea în stăpânire, cum vezi astăzi.
Să știi dar în ziua aceasta și puneți în inimă că numai Domnul este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ și că nu este Dumnezeu afară de El!” (Deut. 4:32-39).
În continuare, Moise le amintește de legământul încheiat cu ei la Horeb (Sinai) și repetă pentru ei cele zece porunci, care sunt esența tuturor poruncilor pe care li le-a dat Dumnezeu. Prima poruncă este aceea de a se închina lui Dumnezeu cu exclusivitate și de a nu se închina altor dumnezei:
”Să nu te închini înaintea lor, să nu le slujești, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la a treia, sau a patra generație a celor ce Mă urăsc; și îmi arăt bunătatea (hesed) până la a mia generație a celor ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele” (Deut.5:9-10).
Ceva mai încolo, Moise adaugă despre acest Dumnezeu: ”El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și bunătatea (hesed) până la a mia generație a celor ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui”. Și imediat repetă: ”Dacă veți asculta aceste porunci și le veți păzi și le veți împlini, Domnul, Dumnezeul tău va ține față de tine legământul și bunătatea (hesed) cu care S-a jurat părinților tăi” (Deut.6:9 și 11).
Observăm că de două ori pune Moise laolaltă două concepte: legământul și bunătatea generoasă a lui Dumnezeu. De ce face el această asociere și de ce o subliniază prin repetare?
Să ne reamintim de ceea ce s-a întâmplat imediat după ce au încheiat legământul la Sinai. Moise a urcat pe Munte și a stat acolo patruzeci de zile, și în timpul acesta poporul și-a făcut vițelul de aur și s-au închinat lui. Conform primei porunci din legământ, poporul trebuia să fie nimicit. Dar, după ce Moise a mijlocit pentru ei, Dumnezeu nu i-a nimicit și i-a spus lui Moise că nu-i nimicește fiindcă este ”bogat în bunătate și adevăr” și că, datorită acestei bunătăți ”poartă” El fărădelegea, răzvrătirea și păcatul lor (vom vedea ceva mai încolo cum și când le poartă).
Ceea ce le spune Moise prin asocierea legământ-bunătate este că dacă n-ar exista decât legământul, care definește doar obligațiile celor două părți și pedepsele pentru încălcarea lor, noi n-am avea nici o șansă. Dar ce minunat Dumnezeu avem noi: El ne arată care ne sunt obligațiile, dar dincolo de acestea El este bunătate generoasă, bunătatea unuia cu inimă mare!
Al doilea mod în care Moise caută să întărească încrederea poporului în Dumnezeu este prin discuția extinsă despre legile pe care li le-a dat Dumnezeu. Reamintesc afirmația de bază prin care Moise începe această discuție:
”Care este poporul acela așa de mare încât să aibă legi și porunci așa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Deut.4:8).
Există, și au existat de-a lungul istoriei, țări în care legile favorizau un anumit fragment din societate și acordau protecție acestora în detrimentul restului populației. Cei favorizați abuzau de puterea lor și asupreau și nedreptățeau pe ceilalți. Rezultatul era o societate nedreaptă și nefericită.
Cu cât sunt legile unei țări mai drepte, cu atât societatea aceea este mai prosperă și mai plină de fericire generală.
Legile drepte și respectarea acelor legi de către toți cetățenii însemna nu numai libertate economică și prosperitate, ci și apărare pentru cei neajutorați, pentru cei defavorizați, cum sunt văduvele, orfanii, bolnavii, handicapații. Moise, ca legiuitor, le garantează israeliților că au cel mai bun cod de legi și că acesta le vine din grija și din bunătatea lui Iehova. Dar garanția prosperității, a păcii sociale și a fericirii tuturor vine numai din respectarea cu convingere a legilor acestora. De aceea Moise le dă îndemnul:
”Păzește dar legile și poruncile Lui, pe care ți le dau azi, ca să fii fericit, tu și copii tăi după tine și să ai zile multe în țara pe care ți-o Domnul, Dumnezeul tău pe vecie” (Deut. 4:40).
Moise mai repetă de încă opt ori afirmații despre legătura dintre ascultarea de poruncile lui Dumnezeu și fericire. Redau mai jos câteva dintre ele:
”O, de ar rămâne ei cu aceeași inimă, ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor!” (Deut.5:29).
”Să urmați în totul calea pe care v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați, ca să trăiți și să fiți fericiți și să aveți zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire” (Deut.5:33).
”Să faci ce este plăcut și bine înaintea Domnului, ca să fii fericit...” (Deut.6:18).
Celelalte sunt în Deut. 5: 16; 6:3; 6:24; 10:12 și 13; 12:28.
Două observații importante pe marginea acestor afirmații. Prima, Dumnezeu a conceput aceste porunci ca ascultarea de ele să producă atât un individ fericit cât și o societate fericită. A doua, dând porunci care produc fericirea, Dumnezeu arată că este bine intenționat față de oameni în general și le vrea fericirea.
Cum să nu ai încredere într-un astfel de Dumnezeu?! Dar felul acesta de a fi al lui Dumnezeu ne obligă la mai mult: Ne face să ne placă de El, ne face să-L iubim! Și exact lucrul acesta îl urmărește Dumnezeu și îl așteaptă de la noi. Cu aceasta venim la punctul culminant al acestei părți din Deuteronom. Este ceea ce evreii numesc ”Șema, Israel!”, cuvinte care introduc mărturisirea de credință fundamentală a lui Israel:
”Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta” (Deut.6:4-6).
Când Isus a fost întrebat care este cea mai mare poruncă dată de Dumnezeu, El citează porunca aceasta și adaugă că una tot atât de mare este ”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, din Levitic 19:18. Esența întregii Legi, țelul întregii Legi se cuprinde în aceste două porunci, adaugă el!
Moise mai adaugă un element fundamental la această pledoarie a lui pentru Dumnezeu. El le spune israeliților că n-au avut nimic special ca Dumnezeu să fie atras de ei: nu erau nici un popor mare, nu erau mai buni ca alții, nu aveau nimic deosebit care să-i recomande. Pur și simplu, Dumnezeu a decis să-i aleagă pe ei ca să fie ai lui: ”pentru că Domnul vă iubește” (7:8).
Concluzia lui Moise la toată această descriere a lui Dumnezeu este aceasta: ”Să iubești, dar, pe Domnul Dumnezeul tău, și să păzești totdeauna învățăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui și poruncile Lui ” (Deut.11:1).
De la capitolul 12 până la 26 inclusiv, Moise repetă și sistematizează legile pe care le-a înșirat în cărțile anterioare.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.