Nota Redacţiei: Alexandru Nădăban a predat timp de 10 ani la Universitatea Emanuel din Oradea Istoria Bisericii, Eclesiologie, Erezii moderne, Istoria culturii şi civilizaţiei. A mai predat la Facultatea de Teologie Didactică Betania Arad (partea Univ “Aurel Vlaicu” Arad) Istoria creştinismului, Eclesiologie, Teologia Noului Testament, Erezii moderne.
Vezi şi articolul "După două zeci de ani…"
Deși de cele mai
multe ori se comite greșeala de a crede că Împărăția lui Dumnezeu se războiește
din greu cu cea a lui Satan, realitatea este cu totul alta. Satan este înfrînt.
ca urmare putem discuta despre război degajați, pentru că victoria este asigurată. Dar cu toate acestea nu este vorba de un simplu marș victorios în
care tropăim prin lume cu arma-n bandulieră, ci este un alt fel de război,
poate mai apropiat de cele actuale, cu amenințări asimetrice. Iată de ce este
vorba:
Greșeala frecventă
făcută de comandanții militari de pretutindeni, risipirea sau împrăștierea
resurselor, s-a re-editat și în cazul celor cu studii în străinătate. În
învățămîntul teologic românesc absolvenții veniți din străinătate ce au
beneficiat de studii serioase în așezăminte cu tradiție, nu au
constituit o forță. Nu cred că a existat un program de integrare a celor veniți
din străinătate, mai ales cei din SUA.
În același timp
dispensarea de cadre deja formate arată că în ciuda viziunii
biserică-fortăreață aceasta nu putea depăși beneficiile
acestei asocieri: militaro-ecleziaste dincolo de timpul și etosul caracteristic
Evului Mediu (alianțe, autoritate, lider unic, trădări, arderi pe rug,
etc). Fără să fie exhaustivă, lista celor ce au fost eliminați dintr-un
motiv sau altul de la IBEO-UBEO, este atît ilustrativă, cît și educativă: aceștia pot
oricînd să deschidă o altă școală teologică la fel de bună, dacă nu cumva mai
bună ca cea/cele existentă/existente:
- Adi Ban (TEDS,
Chicago)
– Adi Vidu (PhD Nottingham)
– Călin Pop (TEDS)
– Daniel Farcaș (Sorbona)
– Dănuț Mănăstireanu (LST)
– Dorin Axente (LST)
– Emil Bartoș (University of Wales, Oxford University)
– Gheorghe Ille (King’s College, London)
– Iosif Țon (Leuven)
– Iulian Teodorescu
– James McGrath (Durham)
– John Wilkes
– Ken Tucker (?)
– Marius Pop
– Mircea Mitrofan (LST)
– Ovidiu Hanc
– Paulian Petric
– Radu Gheorghiță (Ph.D.-Cambridge)
– Richard Mauney (?)
– Silviu Tatu (Oxford)
– Simona Sabou (LST)
– Sorin Sabou (LST)
– Susan Strocheim (?)
Mă gîndesc că
ilustrația bisericii fortăreață-academie din anul 1990 a fost folosită în scop
propagandistic. Era simplu să o trîmbițezi, mai greu era după ce ai ajuns la
conducere, să o pui în practică și să ai rezultate. Din 1994 s-a mizat pe
necesitatea momentului cu gîndul la un viitor sigur:
acreditarea. Drept urmare s-au neglijat resursele umane, s-a pus accentul pe un
profit imediat în detrimentul unei politici pe termen lung ce ar fi permis ca
după o acumulare cantitativă să existe un salt calitativ. (Dinadins am ales
acești termeni marxiști avînd în vedere că teza de doctorat al lui Paul Negruț
abundă în teze și antiteze.) Ocazia a fost pierdută. S-a pierdut o generație.
Care sunt costurile pe termen scurt? Dar cele pe termen lung?
În al doilea rînd,
impactul unei generații de teologi români a fost
sabotată de războiul ideologic fratricid purtat cu bani străini între
principalii actori ai scenei baptiste din România. Pe de o parte Bucureștiul cu
ITB, de cealaltă parte Oradea cu IBEO-UBEO și ambițiile, dorința achitării unor
polițe din trecut și deviațiile doctrinare și/sau de practică ale celor două
centre.
La același nivel,
dar de aceiași intensitate și cu un efect la fel de devastator l-a avut
războiul, mai mult sau mai puțin deschis purtat de Iosif Țon și Paul Negruț. Cu
unele sub-conflicte ce au marcat epurări mai mult sau mai puțin sistematice.
Fac abstracție de greșelile pastorale comise sistematic ce aveau scopul de a-i
ține pe studenți în staulul propriu.
Ceea ce nu au reușit
nici măcar autoritățile comuniste, au realizat ambițiile unor lideri
sau mai bine zis politicieni ce au lăsat la o parte immitatio Christi pentru o slavă deșartă sau pentru un pumn de dolari. Nici obtuzitatea,
nici așa-zisa credință și practică locală nu pot fi invocate ca scuze pentru
pierderea unui obiectiv atît de important ce ar fi marcat poate definitiv țara noastră
poate pentru următorii 200 de ani.
Și aici o să
amintesc o altă ilustrație, ce contrazice istoria scrisă, folosită de Paul
Negruț atunci cînd invoca importanța școlilor teologice de calitate. El spunea că în Polonia Reforma a avut un mare impact, majoritatea
nobililor fiind la un moment dat reformați. Dar regele Poloniei ce era catolic
a dat permisiunea unor iezuiți să deschidă niște școli, școli ce aveau să
devină cele mai bune din țară. N-a fost de mirare că
toți nobilii protestanți și-au trimis copiii să învețe acolo. Urmarea a fost că
foarte curînd Polonia a redevenit catolică. Reforma a dispărut de parcă n-ar fi
existat. Impactul iezuiților, acești profesori ce au studiat în străinătate era atît de des pomenit încît a creat o anumită așteptare cu privire
la viitoarea aură strălucitoare a Oradiei.
În același timp o
altă directivă misionară venită din partea lui Iosif Țon ce vedea necesitatea
și beneficiul unor profesori de limba română trimiși în județele
Covasna, Harghita, Mureș pentru lărgirea împărăției lui Dumnezeu a rămas
nefinalizată. Deși (după cele spuse de Iosif Țon) încîntați inițial de
perspectiva acoperirii cu cadre a județelor respective, cei din Ministerul
Educației și inițiatorul acestui demers (în speță IȚ) nu au mai concretizat demersul.
Intenția contează, dar la fel contează și edificarea acesteia. Lipsa unui
program de punere în practică a acestei perpective (sau viziuni), lipsa
obiectivelor clare prin care s-ar fi ajuns la acest rezultat nu
a mai existat. Sau dacă a existat, nu a mai fost urmărit, direcționat și
concretizat. Încă o ocazie pierdută cu care România nu se va mai întîlni. Nici
biserica baptistă…
Ca urmare nu am
putut sesiza nici marele impact al Oradiei, nici cel al
Bucureștiului. N-am sesizat care a fost beneficiul colectiv, doctrinar,
spiritual sau de alt fel, al războiului dus între Paul Negruț și Iosif Țon, cu
toate că înțeleg incapacitatea ambilor de a lăsa la o parte orice i-ar fi
despărțit. În loc de o mare reușită s-au făcut părtași la un eșec ce poate fi explicat și
înghițit dacă este prezentat într-un ambalaj mai bun de înghițit. Atenția și
resursele au fost direcționate spre alte obiective. Să le spunem tactice.
Strategic Biserica Baptistă a ieșit din joc.
Încă o dată se
confirmă o observație mai veche, aceea că o investiție care nu îl costă nimic
pe cel ce beneficiază de ea este neglijată și pierdută cu seninătate sau din
rea voință. Poate de aceea, în ciuda existenței de ceva timp a Alianței Evanghelice, nici aceasta nu a reușit să devină o voce în România de azi. Cum
se va întîmpla asta în România de mîine este o întrebare la care vor răspunde
generațiile viitoare. Dar responsabilitatea sau responsabilitățile generației
ce iese în curînd la pensie nu poate/pot fi
degrevată/degrevate așa simplu. Asta dacă unii dintre noi mai credem că în
final mai urmează ceva dincolo.
Concordă cu lipsa de
viziune cu privire la o alianță eficientă și multe dintre subiectele tezelor
celor ce au studiat în străinătate. Exista ocazia ca
România să fie făcută cunoscută la nivel academic, acolo unde suntem întrecuți
de alte națiuni mai mici, dar mai bine focalizate (de exemplu Ungaria).
Ponderea subiectelor românești rămîne o deficiență greu de recuperat. Aveam
șansa să fim cunoscuți în lume și prin altceva decît Hagi, Nadia, Țiriac și
Năstase, Ceaușescu și eventual Stăniloae.
Lipsa unor
publicații academice și nu numai, care să abordeze ceva mai mult decît strict
informații cultice, chestiuni de nivelul cetihezei și anunțuri de mica publicitate este simptomatică în peisajul autohton. Ca un
făcut, disjuncția dintre doctrină și practică, dintre cele spuse și cele
făcute, dincolo de nivelul afirmațiilor făcute de dragul pozelor în grup, al
congreselor și conferințelor nu face decît să acopere o
stare de lucru de altfel tipică și generalizată pentru societatea românească.
Poate ar fi cazul ca
Lucian Boia să mai adauge un capitol la a sa ediție revăzută și adăugită De ce este România
altfel? în care să abordeze
și chestiunea „De ce este Biserica evanghelică altfel în România?”
Aș vrea totuși să
închei cu o observație pozitivă. Speranță există. Ea există mai ales în acei
tineri teologi sau studenți și absolvenți de teologie ce nu s-au aliniat
niciunuia dintre centrele de putere și cunoștiință academică
și/sau au ales să nu-și plece genunchiul în fața unuia sau altuia dintre
liderii acestor locuri și nici nu s-au angajat în războaiele lor. Gîndirea
independentă, punerea în practică a unei teologii nemarcate de legalismul și
îngustimea dată de un loc sau altul, un lider sau altul, va reuși să creeze acel
curent de opinie liber de legea constrîngerilor omenești, pentru că este
eliberat de un Duh ce vine de sus. El poate deveni un arbitru al scenei
evanghelice din România și tot el poate schimba radical
paradigma existentă. Poate că în cele din urmă la capitolul biserici și
instituții de învățămînt evanghelice din România, România nu trebuie să fie
altfel.
Articol preluat cu permisiunea autorului; sursa: AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.