joi, 28 august 2014

Dr. Alexandru Nădăban – Imperiul contra-atacă…

Nota Redacţiei: Alexandru Nădăban a predat timp de 10 ani la Universitatea Emanuel din Oradea Istoria Bisericii, Eclesiologie, Erezii moderne, Istoria culturii şi civilizaţiei. A mai predat la Facultatea de Teologie Didactică Betania Arad (partea Univ “Aurel Vlaicu” Arad) Istoria creştinismului, Eclesiologie, Teologia Noului Testament, Erezii moderne.

Vezi şi articolul "După două zeci de ani…" 

Deși de cele mai multe ori se comite greșeala de a crede că Împărăția lui Dumnezeu se războiește din greu cu cea a lui Satan, realitatea este cu totul alta. Satan este înfrînt. ca urmare putem discuta despre război degajați, pentru că victoria este asigurată. Dar cu toate acestea nu este vorba de un simplu marș victorios în care tropăim prin lume cu arma-n bandulieră, ci este un alt fel de război, poate mai apropiat de cele actuale, cu amenințări asimetrice. Iată de ce este vorba:

Greșeala frecventă făcută de comandanții militari de pretutindeni, risipirea sau împrăștierea resurselor, s-a re-editat și în cazul celor cu studii în străinătate. În învățămîntul teologic românesc absolvenții veniți din străinătate ce au beneficiat de studii serioase în așezăminte cu tradiție, nu au constituit o forță. Nu cred că a existat un program de integrare a celor veniți din străinătate, mai ales cei din SUA.

În același timp dispensarea de cadre deja formate arată că în ciuda viziunii biserică-fortăreață aceasta nu putea depăși beneficiile acestei asocieri: militaro-ecleziaste dincolo de timpul și etosul caracteristic Evului Mediu (alianțe, autoritate, lider unic, trădări, arderi pe rug, etc).  Fără să fie exhaustivă, lista celor ce au fost eliminați dintr-un motiv sau altul de la IBEO-UBEO, este atît ilustrativă, cît și educativă: aceștia pot oricînd să deschidă o altă școală teologică la fel de bună, dacă nu cumva mai bună ca cea/cele existentă/existente:

- Adi Ban (TEDS, Chicago)
– Adi Vidu (PhD Nottingham)
– Călin Pop (TEDS)
– Daniel Farcaș (Sorbona)
– Dănuț Mănăstireanu (LST)
– Dorin Axente (LST)
– Emil Bartoș (University of Wales, Oxford University)
– Gheorghe Ille (King’s College, London)
– Iosif Țon (Leuven)
– Iulian Teodorescu
– James McGrath (Durham)
– John Wilkes
– Ken Tucker (?)
– Marius Pop
– Mircea Mitrofan (LST)
– Ovidiu Hanc
– Paulian Petric
– Radu Gheorghiță (Ph.D.-Cambridge)
– Richard Mauney (?)
– Silviu Tatu (Oxford)
– Simona Sabou (LST)
– Sorin Sabou (LST)
– Susan Strocheim (?)

Mă gîndesc că ilustrația bisericii fortăreață-academie din anul 1990 a fost folosită în scop propagandistic. Era simplu să o trîmbițezi, mai greu era după ce ai ajuns la conducere, să o pui în practică și să ai rezultate. Din 1994 s-a mizat pe necesitatea momentului cu gîndul la un viitor sigur: acreditarea. Drept urmare s-au neglijat resursele umane, s-a pus accentul pe un profit imediat în detrimentul unei politici pe termen lung ce ar fi permis ca după o acumulare cantitativă să existe un salt calitativ. (Dinadins am ales acești termeni marxiști avînd în vedere că teza de doctorat al lui Paul Negruț abundă în teze și antiteze.) Ocazia a fost pierdută. S-a pierdut o generație. Care sunt costurile pe termen scurt? Dar cele pe termen lung?

În al doilea rînd, impactul unei generații de teologi români a fost sabotată de războiul ideologic fratricid purtat cu bani străini între principalii actori ai scenei baptiste din România. Pe de o parte Bucureștiul cu ITB, de cealaltă parte Oradea cu IBEO-UBEO și ambițiile, dorința achitării unor polițe din trecut și deviațiile doctrinare și/sau de practică ale celor două centre.

La același nivel, dar de aceiași intensitate și cu un efect la fel de devastator l-a avut războiul, mai mult sau mai puțin deschis purtat de Iosif Țon și Paul Negruț. Cu unele sub-conflicte ce au marcat epurări mai mult sau mai puțin sistematice. Fac abstracție de greșelile pastorale comise sistematic ce aveau scopul de a-i ține pe studenți în staulul propriu.

Ceea ce nu au reușit nici măcar autoritățile comuniste, au realizat ambițiile unor lideri sau mai bine zis politicieni ce au lăsat la o parte immitatio Christi pentru o slavă deșartă sau pentru un pumn de dolari. Nici obtuzitatea, nici așa-zisa credință și practică locală nu pot fi invocate ca scuze pentru pierderea unui obiectiv atît de important ce ar fi marcat poate definitiv țara noastră poate pentru următorii 200 de ani.


Și aici o să amintesc o altă ilustrație, ce contrazice istoria scrisă, folosită de Paul Negruț atunci cînd invoca importanța școlilor teologice de calitate. El spunea că în Polonia Reforma a avut un mare impact, majoritatea nobililor fiind la un moment dat reformați. Dar regele Poloniei ce era catolic a dat permisiunea unor iezuiți să deschidă niște școli, școli ce aveau să devină cele mai bune din țară. N-a fost de mirare că toți nobilii protestanți și-au trimis copiii să învețe acolo. Urmarea a fost că foarte curînd Polonia a redevenit catolică. Reforma a dispărut de parcă n-ar fi existat. Impactul iezuiților, acești profesori ce au studiat în străinătate era atît de des pomenit încît a creat o anumită așteptare cu privire la viitoarea aură strălucitoare a Oradiei.

În același timp o altă directivă misionară venită din partea lui Iosif Țon ce vedea necesitatea și beneficiul unor profesori de limba română trimiși în județele Covasna, Harghita, Mureș pentru lărgirea împărăției lui Dumnezeu a rămas nefinalizată. Deși (după cele spuse de Iosif Țon) încîntați inițial de perspectiva acoperirii cu cadre a județelor respective, cei din Ministerul Educației și inițiatorul acestui demers (în speță IȚ) nu au mai concretizat demersul. Intenția contează, dar la fel contează și edificarea acesteia. Lipsa unui program de punere în practică a acestei perpective (sau viziuni), lipsa obiectivelor clare prin care s-ar fi ajuns la acest rezultat nu a mai existat. Sau dacă a existat, nu a mai fost urmărit, direcționat și concretizat. Încă o ocazie pierdută cu care România nu se va mai întîlni. Nici biserica baptistă…

Ca urmare nu am putut sesiza nici marele impact al Oradiei, nici cel al Bucureștiului. N-am sesizat care a fost beneficiul colectiv, doctrinar, spiritual sau de alt fel, al războiului dus între Paul Negruț și Iosif Țon, cu toate că înțeleg incapacitatea ambilor de a lăsa la o parte orice i-ar fi despărțit. În loc de o mare reușită s-au făcut părtași la un eșec ce poate fi explicat și înghițit dacă este prezentat într-un ambalaj mai bun de înghițit. Atenția și resursele au fost direcționate spre alte obiective. Să le spunem tactice. Strategic Biserica Baptistă a ieșit din joc.

Încă o dată se confirmă o observație mai veche, aceea că o investiție care nu îl costă nimic pe cel ce beneficiază de ea este neglijată și pierdută cu seninătate sau din rea voință. Poate de aceea, în ciuda existenței de ceva timp a Alianței Evanghelice, nici aceasta nu a reușit să devină o voce în România de azi. Cum se va întîmpla asta în România de mîine este o întrebare la care vor răspunde generațiile viitoare. Dar responsabilitatea sau responsabilitățile generației ce iese în curînd la pensie nu poate/pot fi degrevată/degrevate așa simplu. Asta dacă unii dintre noi mai credem că în final mai urmează ceva dincolo.

Concordă cu lipsa de viziune cu privire la o alianță eficientă și multe dintre subiectele tezelor celor ce au studiat în străinătate. Exista ocazia ca România să fie făcută cunoscută la nivel academic, acolo unde suntem întrecuți de alte națiuni mai mici, dar mai bine focalizate (de exemplu Ungaria). Ponderea subiectelor românești rămîne o deficiență greu de recuperat. Aveam șansa să fim cunoscuți în lume și prin altceva decît Hagi, Nadia, Țiriac și Năstase, Ceaușescu și eventual Stăniloae.

Lipsa unor publicații academice și nu numai, care să abordeze ceva mai mult decît strict informații cultice, chestiuni de nivelul cetihezei și anunțuri de mica publicitate este simptomatică în peisajul autohton. Ca un făcut, disjuncția dintre doctrină și practică, dintre cele spuse și cele făcute, dincolo de nivelul afirmațiilor făcute de dragul pozelor în grup, al congreselor și conferințelor nu face decît să acopere o stare de lucru de altfel tipică și generalizată pentru societatea românească.

Poate ar fi cazul ca Lucian Boia să mai adauge un capitol la a sa ediție revăzută și adăugită De ce este România altfel? în care să abordeze și chestiunea „De ce este Biserica evanghelică altfel în România?”


Aș vrea totuși să închei cu o observație pozitivă. Speranță există. Ea există mai ales în acei tineri teologi sau studenți și absolvenți de teologie ce nu s-au aliniat niciunuia dintre centrele de putere și cunoștiință academică și/sau au ales să nu-și plece genunchiul în fața unuia sau altuia dintre liderii acestor locuri și nici nu s-au angajat în războaiele lor. Gîndirea independentă, punerea în practică a unei teologii nemarcate de legalismul și îngustimea dată de un loc sau altul, un lider sau altul, va reuși să creeze acel curent de opinie liber de legea constrîngerilor omenești, pentru că este eliberat de un Duh ce vine de sus. El poate deveni un arbitru al scenei evanghelice din România și tot el poate schimba radical paradigma existentă. Poate că în cele din urmă la capitolul biserici și instituții de învățămînt evanghelice din România, România nu trebuie să fie altfel.


Articol preluat cu permisiunea autorului; sursa: AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.