După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

sâmbătă, 28 iunie 2014

Scrisoare misionară: Silvia Costache, India

Pace dragi frați și surori,

  Încă de la începutul săptămânii tot încerc să trimit acest mail, însă au fost preobleme cu conexiunea la internet datorită ploilor. Sper să funcționeze de data aceasta!

  Aș dori să vă spun câteva cuvinte despre cum merge lucrarea din Balukop, grădinița musulmană și Manedara comunitatea hindu.


   Picnic cu cei din  BALUKOP
  Ca în fiecare an… și de data aceasta echipa a pregătit un picnic pentru copiii din gradinița din Balukop. Anul acesta au venit mulți,  părinții unora dintre copiii și, printre ei,  s-au aflat și mame care, deși sunt de multă vreme în acest orășel, nu au fost niciodată să viziteze Dello, un loc frumos, cu verdeață și alte câteva simple facilități.
  Copiii s-au bucurat de iarba verde și fiecare a mers călare pe căluți (aici este foarte ieftin comparitiv cu prețurile din Romania). Pentru toți copiii a fost prima oară când s-au suit pe un căluț și își vor aminti cu siguranță de această experiență. În plus, am reușit să‑i bucurăm cu cântece și jocuri, deși nu atât de multe cum ne-am fi dorit. Văzându-i cum aleargă și cum se întrec care să se dea în leagăn, am realizat din nou cât de mult înseamnă pentru ei și cât de mult stau închiși în comunitatea lor, unde  tinerii consumă gaja (un drog foarte comun în India) și alcool, iar copiii stau mai tot timpul murdari. Însă noi ne dorim să fie cu adevărat un mediu curat pentru ei, atât spiritual cât și fizic. Vedem că acești oameni ne-au acceptat în inima lor, iar copiii se bucură ori de câte ori ne ducem în comunitatea lor.


 Este nevoie de multe schimbări în această comunitate, însă continuăm să investim în ei datoarită dragostei Domnului ISUS.

  MANEDARA - Comunitatea hindu 

 După multe rugăciuni și osteneli din partea dumneavoastră și a noastră, încep să apară roade. Săptămâna aceasta am vizitat una dintre familiile din comunitate. Am împărtășit Evanghelia cu babi (așa sunt numite femeile căsătorite de aici) și ne-am rugat pentru ea. Cu ceva timp în urmă, Babi a avut parte de atacuri demonice, după care și-a revenit. Acum a avut probleme cu brațul drept, însă manifestările au fost de așa natură, că fetele din echipă cred că și de data aceasta, babi s-a confruntat cu opresiune demonică, deși sub alta formă.
  
  Într-una dintre vizite, fetele din echipa noastră au împărtășit deschis Evanghelia și Domnul o cercetează  pe babi; însăși ea a spus că nu se mai închină la idoli. Slavă Domnului! Este o mare biruința și un mare pas. Rugați-vă să persevereze în aceasta și, în plus, să se închine cu toată inima doar lui ISUS. Familia ei încă se închină la idoli,  însă  această femeie are libertatea – din partea soțului ei – să nu se închine la idoli. Ne dorim să vedem că vine la ISUS atât ea, cât și familia ei, însă din nou este aceeași teamă de comunitate și teamă pentru viitorul copiilor: „dacă devenim creștini cine o să o ia pe fata noastra în căsătorie?”... Însă bieții de ei, nu realizează că Hristos schimbă situații și oameni și dă ce are mai bun pentru copiii Lui. Așadar,  rugați-vă ca acești oameni să iasă de sub astfel de frici și  minciuni ale celui rău, să vină la lumina lui Hristos  și să se bucure veșnic cu El, în ceruri.
   Cred că vă mai amintiți de Anusha, fata care vrea să se boteze. Sper că are aceeași dorință; deși nu am mai întâlnit-o de multă vreme, fetele din echipă au văzut-o și a cerut rugăciune. Rugați-vă să poată face legământ cu Domnul prin botezul în apă.
 

   Motive de mulțumire 

 1. Mulțumim Domnului pentru picnic și, în plus, ne bucurăm că nu s-a întâmplat nici un accident, deși au fost ceva emoții destul de serioase la leagăn, copiii fiind supravegheați. Domnul și-a pus îngerii Lui protectori peste copii și peste noi.

  2. Dăm slavă Domnului că lucrează în inima celor din  coumunitatea hindu și o femeie a renunța la idolatrie.

 3. Ne bucurăm de Anusha și de dorința de a se boteza. Mulțumesc Domnului pentru voi și susținerea dumneavoastră în rugaciune, în plan financiar și sufletesc.


  Motive de rugăciune

  În  Balukop
  1. Rugați-vă pentru tinerii care consumă droguri  să fie  eliberați de această adicție, și să vină la Hristos,  printre ei sunt și tați tineri care sunt cunoscuți ca fiind creștini. 
  2. Înțelepciune,  creativitate  si dragoste pentru învățătorii de grădiniță. .


   Manedara comunitatea Hindu
 1. Rugați-vă pentru doamna care a renunțat la închinarea la idoli să-și predea viața în întregime în mâna Domnului atât ea, cât și familia ei.

  2. Rugați-vă pentru Anusha să ia botezul în apă cât mai curând și fără piedici.

 În final, vă mulțumesc din toată inima pentru dragostea dumneavoastră, pentru e‑maluri‑le de încurajare prin care Domnul îmi vorbește de multe ori și, nu în ultimul rând, pentru sacrificiile financiare… Domnul să le răsplătească pe toate cu măsuri bine clătinate și îndesate!
 

Cu prețuire, Silvia!


 Silvia este membră a Bisericii Izbânda din Bucureşti şi s-a dedicat lucrării de misiune din India încă din 2007. După mai multe stagii pe termen scurt de lucrare şi pregătire, Silvia îşi doreşte să ajungă să împărtăşească Evanghelia celor dintre triburile în care nu a ajuns cunoştinţa de Dumnezeu.

E-mail: grace_silvy@yahoo.com
Pentru cei care doriţi să contribuiţi şi financiar la lucrarea pe care o desfăşoară Silvia puteţi folosi următoarele conturi:

Banca BRD  
RONRO98BRDE410SV70924254100 , EURRO45BRDE410SV92432154100

Vezi şi celelalte scrisori misionare în pagina:

Puls misionar român

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.