Mîine seară la Iris ne vom întîlni din nou. Vom citi capitolul 9 din Evanghelia după Ioan și vom încerca să ne identificăm propriile orbiri în lumina Cuvîntului.
Sînt iritat deopotrivă de argumentările cinice ale necredincioșilor, care invocă argumente precum inchiziția și Giordano Bruno, precum sînt la fel de iritat de filmulețe absolut idioate cu false dovezi științifice ale celor ce pretind că apără credința. Sînt enervat de încercările de manipulare ale ateilor, la fel de dezamăgit de încercările de manipulare ale apologeților de cartier. Retorică și de o parte și de alta. Ignoranță și lene intelectuală și de o parte și de alta, un dialog al surzilor cu pornire și dintr-o parte și din cealaltă, un dialog al orbilor.
Am campat fiecare în propriile paradigme și niciun argument, fie acesta informat sau rațional, nu ne vor scoate de acolo. Și unii și alții folosim informații la a treia mînă, schelete de uriași photoșopizate pentru a demonstra că Geneza este adevărată și cranii datate cu carbon, suspect de asemănătoare cu un craniu modern, pentru a demonstra că am evoluat dintr-un alt mamifer.
Credința nu se naște prin articole și filmulețe, nici prin ridiculizări reciproce, nici prin ironii acide unii față de alții. Găsesc ignoranți și leneși și vicleni și în turma Domnului și în afara acesteia.
Cine ne va vindeca oare de propriile noastre orbiri?
Cine vede crede că vede. Fiecare dintre noi avem propriile orbiri, chiar dacă vedem cu ochii fizici, chiar dacă pretindem că vedem din punct de vedere spiritual.
Necredința este precum orbirea din naștere. Nu poți imagina credința, necredincios fiind, așa cum orbul din naștere nu poate imagina culoarea cerului, verdele ierbii, albul porumbelului, transparența apei. Orbul din naștere este într-o lume a sunetului și a pipăitului.
Credința este deopotrivă ca o vindecare de mușcătură de șarpe, ca o sete stinsă, dar este, de asemenea, precum lumina orbitoare care ne pătrunde pentru prima oară retina.
Isus, Lumina Lumii, este Lumina prin care putem vedea Lumina sau lumina care ne orbește încît nu mai putem vedea nicio altă lumină.
Același a fost lumină pentru orb, Același a fost pricină de orbire pentru farisei, cei care credeau că sînt în lumină, dar erau de fapt adevărații orbi.
Orbul spiritual nu știe că este orb. Revelația pe care tocmai o caută, aceea îl poate orbi. Legea prin care caută să se elibereze, tocmai aceea îl poate împiedica, iluminarea pe care o nădăjduiește, tocmai aceea îl întunecă.
Lumina Domnului fie ne orbește retina, lăsîndu-ne în continuare orbi, precum pe slăbănogul, care a fost în preajma Luminii, dar n-a văzut, ca FArisesii, care căutau lumina, dar nu vedeau că Lumina îi lumina, ca Nicodim, care dorea lumina, dar nu era gata să se arunce în lumină.
De ce cred? Pentru că așa cum spunea C. S. Lewis, Cred în Dumnezeu așa cum cred în soare, nu pentru că îl pot vedea, ci din pricină că nu pot vedea nimic altceva fără lumina soarelui.
De ce cred? Pentru că fără credința în Isus Cristos nu pot înțelege nimic altceva, viața în sine nu are sens, moartea nu are sens, handicapul, din naștere sau căpătat, suferința nu are sens, durerea nu are sens, îmbătrînirea nu are sens, pierderea nu are sens. Lumina care vine de dincolo de acest veac, din dreapta Tronului lui Dumnezeu îmi dă nădejde, răbdare și dragoste, puterea de a supraviețui spre pierderea vieții pentru a cîștiga adevărata viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.