Seară de Tineret la Biserica Baptistă Emanuel Oradea cu Dan Botică

De ce așa de puțini?

Unul din profesorii mei de limba ebraică a predicat în anii 90 la o conferință, la Băile Felix. Mi-a povestit cum au participat acolo peste 400 de păstori și lucrători din biserici. Serile începeau cu un timp de închinare, iar sala realmente exploda cu rugăciunile fierbinți ale fraților de acolo. Douăzeci de mai târziu, profesorul a ținut o altă conferință cu pastorii, studenții și lucrătorii din zona Oradea. Același om, aceeași predicare puternică, același prestigiu și mărturie frumoasă. Am reușit să adunăm doar 40 de persoane.

Te-a răscolit vreodată întrebarea: „De ce suntem așa de puțini?” Sau, „din ce în ce mai puțini?” Nu neg faptul că, pe măsură ce îmbătrânim, ne încearcă același sentiment de nostalgie pe care îl surprindem la bătrânii noștrii. Acum câteva săptămâni îmi spunea cineva:„Eheeee! Voi tinerii nu ați prins vremurile lui Liviu Olah! Nici nu se urca bine la amvon și oamenii se înfiorau, iar unii deja începeau să plângă! Așa te apăsa prezența Duhului Sfânt, de….!”

Ascultând acele ofuri, s-au născut în mine două reacții. Pe de o parte, gândul că pentru el vremurile de har au apus! Acum sufletul lui însetează după Dumnezeu la fel cum tânjește un cerb după izvoarele de apă. Și el, ca psalmistul, își aduce aminte și își varsă tot focul inimii, când se gândește la mulțimile de odinioară (Ps 42:4). Pe de altă parte, gândul că eu nu voi gusta niciodată din fiorul acelor experiențe.

Într-adevăr, noi admirăm mulțimile acelea doar în poze alb negru. Poate că și noi dorim să fim cuprinși de fiorul pe care îl stârnea odinioară glasul fratelui Olah. Dar dacă părinții noștrii sorbeau împreună cu gustul sărat al lacrimilor fiecare cuvințel al fratelui Liviu, noi nu putem decât să dăm click pe Youtube și să ascultăm foșnetul unei înregistrări de slabă calitate, de acum 40 de ani. Părinții noștrii au văzut live ultima predică a lui Moise și au adulmecat alături de Iosua praful zidurilor prăbușite la Ierihon. Dar Moise și Iosua, robii Domnului, au murit. Iar noi? Trăim în vremea Judecătorilor și ne întrebăm cu Ghedeon: „unde sunt toate minunile acelea pe cari ni le istorisesc părinţii noştri?” Ei mărturisesc ce au auzit, văzut, privit și ce au pipăit cu mâinile lor. Noi pășim sfioși, vizitatori într-un muzeu de antichități spirituale. Și fără să conștientizăm riscul la care ne expunem, ne calmăm cugetul cu pelerinajul spiritual al evanghelizărilor. O dată, de două ori pe an. Ne revitalizăm cu o cură intensă de vitamine sau un tratament la Băile Felix făcătoare de minuni. După care reapare invariabil simptomul de plictiseală și lamentarea: De ce suntem din ce în ce mai puțini? Unde sunt minunile acelea de odinioară?

Ce trist! Să ne frământe aceste gânduri și nu tragedia că Dumnezeu primește de la noi doar o mică parte din timpul pe care îl sacrificăm pe altarul rețelelor de socializare! Pe zi ce trece devin din ce în ce mai convins de adevărul pe care l-a proorocit Domnul Isus. Și anume, că în vremurile din urmă dragostea celor mai mulți se va răci. Ceea ce nu sunt gata să fac, însă, este să mă consider bolnav de „gripă” spirituală. Și asta nu pentru că sunt sănătos tun, sau imun la răceli. Ci pentru că știu că în mine locuiește Duhul Sfânt. Pentru simplul motiv că același Duh care a răscolit sufletul părinților noștri poate să înflăcăreze și inima mea. Și a ta. Să nu ne auto-amăgim! Nu putem comanda treziri spirituale, după cum nu-l putem clona pe fratele Liviu Olah. Sigur, poți trăi cu iluzia că 5 minute „de calitate” cu Dumnezeu pe zi va reaprinde focul pasiunii spirituale! Sau poți, dacă chiar vrei, să imiți viața de rugăciune a fratelui Liviu.

De ce suntem din ce în ce mai puțini? Oare poate lucra Dumnezeu cu „rămășițe”? Ne vom frământa cu aceasta întrebare vineri seara, la Tineret, la Biserica Creștină Baptistă Emanuel, începînd cu orele 18.00. Vă așteptăm cu drag!

Dan Botică