Florin Ianovici - Nouă ce ne rămâne?

1 Corinteni 13:13 – “Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

Am intrat în 2014. Ne uităm în jurul nostru şi ne dăm seama că speranţele legate de lucrurile pământeşti ale vieţii noastre trebuie micşorate, ca ele să facă loc nădejdii privind acumulările spirituale, sufleteşti, din Dumnezeu.

Trăim în epoca în care trăim, cu bune şi cu rele. Din păcate, odată cu un plus de confort şi de libertate a intrat în vieţile noastre un plus de durere, de griji, de temeri, de lacrimi, de nesiguranţă.

Bătrânii se tem că oricât de modeşti şi de economi ar fi, tot nu le ajunge pensia pentru căldură, medicamente şi ceva de mâncare. Se tem că ar putea să devină poveri pentru copiii lor, să nu se îmbolnăvească mai tare decât sunt.

Adulţii se tem pentru locurile de muncă, pentru copiii lor, pentru viitorul acestora, se tem că tentaţiile acestui veac i-ar putea despărţi de Dumnezeu, că ar putea să renunţe la bunul cel mai de preţ, mântuirea, pentru nişte fleacuri frumos ambalate, sau nici măcar atât. Siguranţa zilei de mâine nu a existat niciodată, dar acum incertitudinea e mai mare ca altă dată.

Tinerii nu ştiu ce viitor le mai poate oferi o ţară în care a avea unde să munceşti este o realizare, în care a avea o casă e un lux şi în care a-ţi da copilul la grădiniţă presupune o investiţie financiară serioasă.

De parcă acestea nu ar fi de ajuns, în mod absurd şi periculos, adolescenţii şi cei a căror grijă o poartă alţii, nu ei înşişi, de cele mai multe ori „se simt bine”, iar scopul vieţii lor este „să se simtă şi mai bine”. Vor învăţa mai încolo, vor munci mai încolo, se vor pocăi mai încolo. Şi cu cât aleargă mai mult să se simtă bine, cu atât sunt mai nemulţumiţi şi mai nervoşi. Părinţii se uită spre ei cu durere şi îngrijorare. Vin înaintea lui Dumnezeu cu posturi şi rugăciuni, cerându-i să schimbe EL ceea ce ei nu mai pot schimba.

Nu ştim dacă în anul în care am intrat se va mai cutremura pământul la Izvoarele, nu ştim ce se va întâmpla cu oamenii din Pungeşti, nu ştim nici ce se va întâmpla cu zăcămintele de la Roşia Montană. Nu ştim nici măcar dacă vor fi bani de salarii, de pensii, dacă vor fi inundaţii sau secetă, dacă pământul va rămâne neclătinat sau nu.

Şi nouă ce ne mai rămâne?

Nouă ne rămâne credinţa în Dumnezeu, nădejdea în Dumnezeu şi dragostea din Dumnezeu. Nouă ne rămân rugăciunile, posturile, ajutorarea aproapelui şi vestirea Evangheliei. Nouă ne rămâne încrederea că Dumnezeu ne va purta de grijă, „că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.

Nouă ne rămâne Dumnezeu pentru că alegem să rămânem cu EL.

Vă doresc un an în care să biruiţi răul prin bine, să râdeţi cu cei ce râd şi să plângeţi cu cei ce plâng, să bateţi şi să vi se deschidă, să cereţi şi să căpătaţi.

Să fim cu toţii fii ai Tatălui din ceruri.

Florin Ianovici