Când vine vorba de copiii
pastorilor, stereotipurile abundă. Pe de o parte, se crede că ar trebui să fie
copii-model care trăiesc potrivit cu normele părinților săi. Pe de altă parte
însă, stereotipul dominant este că fiul/fiica pastorului se comportă ca un copil
rebel ce dorește să trăiască în acord cu propriile decizii. Cel mai recent studiu al institutului Barna a încercat să
confrunte stereotipurile cu realitatea, evidențiind rezultate
surprinzătoare.
Raportul se bazează pe un eșantion național, în urma căruia 456 pastori ce au
copii în vârstă de minim 15 ani au fost solicitați să răspundă telefonic la
întrebări referitoare la spiritualitatea propriilor copii. Doi din cinci pastori
(40%) au recunoscut că a existat o perioadă în viața copiilor lor când
elementele semnificative ale credinței lor au fost puse sub semnul îndoielii.
Acest procent nu diferă, însă, de situația celorlalți copii crescuți într-o
comunitate religioasă și care au experimentat aceleași îndoieli spirituale.
Doar 7% dintre copiii de pastor nu se mai
consideră a fi creștini. Aceasta este, însă, sub media națională, în condițiile
în care despre 9%
dintre copiii cu părinți ce frecventează o biserică se poate afirma același
lucru. Deși cifra nu pare a fi foarte îngrijorătoare, totuși, 33% din copiii
pastorilor nu mai sunt implicați activ în biserică. Pastorii consideră că pot fi
identificate o varietate de explicații. În primul rând, așteptările nerealiste
cu privire la copiii pastorilor (afirmă 28% dintre pastori) creează o stare de
presiune asupra acestora, în condițiile în care ei nu și-au asumat
responsabilitatea să trăiască, de exemplu, ca tații lor. O a doua cauză sugerată
de către pastori ar putea fi identificată în faptul că fii pastorilor sunt
expuși la aspectele negative ale vieții bisericești (18%).
În privința, acestor cauze, David Kinnaman,
director Barna Group, consideră că este important ca atât pastorii, cât și
biserica să își dezvolte așteptări realiste în privința copiilor clericilor. De
asemenea, este fundamental ca pastorii să realizeze că sunt responsabili în
primul rând față de familia lor și apoi față de biserică. În această privință,
Kinnaman pune o întrebare radicală : „sunt liderii religioși predispuși să
sacrifice mai mult timp de dragul altor persoane în loc de a fi cu proprii
copii?".
Întrebați dacă regretă anumite aspecte din
educația copiilor, doar 5% și-au exprimat regretul că nu le-au oferit copiilor
mai multă învățătură biblică, în timp ce 42% dintre pastori au precizat că ar
dori să fi petrecut mai mult timp cu copiii lor.
Jurnaliștii de la Patheos
consideră că situația este chiar mult mai rea decât cea exprimată în sondaj.
Aceasta este o urmare a faptului că procedura de chestionare a fost făcută prin
telefon și au fost întrebați doar pastorii. În aceste condiții, poate fi
justificată întrebarea dacă nu cumva au fost mult mai mulți copii ai pastorilor
care au avut aceleași îndoieli referitoare la credința părinților fără ca
părinții lor să realizeze acest lucru. „Dacă chiar vrei să știi cum e să fii
copil de pastor, întreabă-l pe el. Nu-i întreba pe părinții lui", sună îndemnul
incisiv al jurnaliștilor platformei online.
Rezultatele evidențiate în mediul creștin sunt
într-un contrast evident cu ceea ce se întâmplă, de exemplu, în cultura și
tradiția evreiască, susține Religion
Today, într-un comentariu pe marginea rezultatelor enunțate de către Barna
Group. Astfel, fidelitatea față de tradiția evreiască este explicată în primul
rând prin faptul că evrei practicanți au o masă de Sabat împreună în fiecare
vineri seara , urmată de participarea la sinagogă. Or, acest obicei este în
contrast cu occidentalismul care pune accentul pe individualitate și nu pe
familie sau comunitate de credință. În opinia jurnaliștilor de la Religion
Today, perpetuarea unor valori colective poate explica de ce, deși numărul
evreilor nu a depășit 3,5% din populația americană, ei și-au păstrat cu succes
identitatea peste 40 de secole.
Joi 28.11.2013 ora 18,00
