După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 26 decembrie 2013

Ce au în comun colindele de Crăciun și Halloween-ul

Istoria colindelor de Crăciun este plină de surprize neașteptate. Practica în sine a trecut prin multe schimbări de-a lungul secolelor, iar percepția de astăzi se bazează doar pe datele istoriei recente. De fapt, practica colindatului a fost combătută în mod activ de către Biserică timp de sute de ani, susține Carolyn Emerick, într-o cercetare intitulată „Istoria ascunsă a colindelor de Crăciun", publicată pe site-ul academia.eu.

„Ne gândim la colindat ca fiind o practică religioasă. Colindele par a vorbi despre frumusețea, inocența și magia sezonului de Crăciun. Cu toate acestea, colindatul nu a fost la fel de nevinovat cum am putea crede", sunt concluziile cercetătoarei americane. Mai mult de atât, se pare că colindatul și Halloweenul nu sunt chiar atât de separate precum ar părea la prima vedere.

În opinia cercetătoarei, descoperirea originilor colindatului este dificilă. Unele surse indică secolele XIV sau XV ca fiind perioada când colindatul a devenit o practică comună în creștinism. Totuși, există multe dovezi potrivit cărora colindatul a existat cu multe secole înainte, fapt demonstrat de edictele timpurii ale bisericii care fac referire la colindat.
Motivul interdicțiilor prin edicte se datora formelor indecente pe care practica colindatului îl deținea. Inițial asociate cu dansul, costumația, orgiile, consumul de alcool, au fost percepute de către biserica timpurie ca „rămășițe de obicei păgân". Unul dintre rolurile colindelor era alungarea spiritelor rele și invocarea sufletelor oamenilor care au murit. Însă, de-a lungul istoriei însemnătatea de la început a colindelor a păstrat doar atmosfera de sărbătoare, de urare și ceremonie, susține descoperă.ro.

Amestecul de elemente precreștine cu cele creștine pot fi identificate în multe dintre tradițiile asociate sărbătorilor de iarnă. În opinia lui Emerick, unul dintre exemplele cele mai concludente în privința acestei combinații este Jocul Călușarilor, specific tradiției românești. În descrierea cercetătoarei americane, călușarii aveau o altă motivație a dansului decât simplul divertisment, alungarea spiritelor rele constituind obiectivul central al dansului. În cazul în care o casă le refuza intrarea, atunci un blestem era aruncat asupra proprietarului. Mişcările dansului aveau rolul de a crea o stare extatică, care să îl desprindă pe dansator de realitate și să îi permită comunicarea cu spiritele (ielele), afirmă și etnologii pe site-ul Muzeului Țăranului Român. Astfel, călușarii erai investiţi cu puteri magice de către aceste duhuri feminine pe care le folosesc în folosul oamenilor.

Ceea ce i se pare interesant lui Carolyn Emerick este faptul că există o similitudine între jocul călușarilor (dar și a altor practici precreștine asociate colindului) și tradiția de Halloween. Astfel, colindatul era aproape întotdeauna asociat cu solicitarea unei recompense, constând în alimente și băuturi, altfel existând riscul unei răzbunări din partea colindătorilor. Asemănarea cu celebrul „trick or treat" („ne dați ori nu ne dați") este mai mult decât izbitoare.

Aceeași constatare o face și Zoe Petre, profesor de istorie la Universitatea București. Într-un articol publicat în revista Historia, fostul consilier prezidențial apreciază ca disproporționată reacția indignată cu care „mass-media şi elita mai degrabă snoabă a României actuale” se raportează față de micii, berea, sarmalele sau ţuica oferite de către autorități cu ocazia diferitelor evenimente. În opinia lui Zoe Petre, această atitudine de dezgust contrastează flagrant cu „duioasa nostalgie care ne podideşte când auzim cetele cvasi-angelice de colindători, copiii îmbujoraţi care cântă cu voci cristaline 'ne daţi ori nu ne daţi?'". Și asta deși, în realitate, urarea ne invită să ne amintim de blestemele pe care, în amintirile lui Creangă, le aruncau colindătorii asupra caselor unde nu fuseseră tratați cum se cuvine. Practic, colindatul vine dintr-o „lume rituală arhaică, severă cu cei care au greșit" și preocupată de distribuția hranei.

Etnologul Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti", confirmă existența datinilor asociate colindului venite din vremurile precreştine, datini peste care Biserica a suprapus sărbătorile sale pentru a le atenua efectul păgân, citează Jurnalul.ro. Același aspect este recunoscut și de către preot Nicolae Cojocaru, doctor în etnologie și teologie, în cartea „Tradiții la cultul creștin", care afirmă că nu doar colindatul, sorcova sau plugușorul au fost împrumutate, ci întreaga sărbătoare a Crăciunului (originară din cultul zeului Mithra), dar cărora ulterior li s-au oferit un sens creștin...
Sursa: AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.