Gabriel Purcăruș 🔴 Ce înseamnă (pentru mine) corectitudinea politică

 Într-o societate democratică și liberă, unde religia este separată de stat, iar cetățenii au drepturile garantate prin lege, mi se pare normal ca diverse grupuri (femei, minorități sexuale, religioase, etnice, rasiale) să încerce să își apere identitatea sau să își promoveze interesele, așa cum le văd ele. E treaba lor să o facă, prin ONG-uri, meetinguri, campanii în presă, lobby etc. Corectitudinea politică nu se referă la asta.

Corectitudinea politică începe din momentul în care statul, corporațiile, organizațiile guvernamentale sau paraguvernamentale iau explicit partea unor minorități fie prin acordarea de subvenții, prin politici de resurse umane (discriminare pozitivă, sau "affirmative action") sau prin legi și practici de interzicere sau descurajare a criticilor.

De dragul protejării drepturilor minorităților (reale sau imaginare) se ajunge la lezarea drepturilor majorității de a-și exprimă liber ideile, de a-și apăra valorile sau de a pune sub semnul îndoieli unele din pretențiile minoritarilor. Statul nu ar trebui să încurajeze pe unii contra altora, ci numai să asigure posibilitatea unor dezbateri civilizate, non-violente.

Corectitudinea politică, îmbrăcată în haina dragostei pentru minorități ajunge să însemne pumnul băgat în gura celor ce gândesc diferit și obstrucționarea tuturor celor ce nu îmbrățișează cauzele la modă.

De cele mai multe ori, consecințele sociale ale corectitudinii politice sunt catastrofale. Sub amenințarea cu sancțiuni de tot felul, oamenii ajung să gândească una și să exprime alta; se încurajează lozincaria nechestionată ("genul este un construct social", "islamul e religia păcii", "putem să ne alegem liberi sexul, dar nu ne putem alege orientarea sexuală", "fizica și matematica sunt unelte ale suprematismului alb"); se încurajează ipocrizia individuală și prefăcătoria de grup, iar minoritățile și drepturile lor devin simple unelte pentru revoluții și inginerii sociale. Sub pretextul iubirii și armoniei impuse de sus, societatea se umple de oameni frustrați care se urăsc unii pe alții.

Gabriel Purcăruș 🔴 Să fie ăsta sfârșitul civilizației?

 

Pana la aparitia COVID-19, oamenii se intalneau unii cu altii - munceau, mergeau la spectacole, restaurante, teatre, muzee, stadioane, biserici, scoli, faceau aniversari impreuna. Adica traiau.

Si desigur, fara sa isi dea seama, se si contaminau. Cu raceli, cu gripe, cu TBC, cu hepatita, cu ebola etc. Doar ca nimeni nu monitoriza zilnic situatia infectiilor si nu o raporta la TV.

Odata cu selectarea noului virus vedeta si monitorizarea cazurilor, dintr-o data aceleasi activitati banale pe care oamenii le faceau impreuna au devenit periculoase. Si oamenii au inceput sa-si priveasca semenii drept dusmani si sa se fereasca unii de altii. Si sa ceara singuri izolarea si limitarea libertatilor.

Inca un lockdown la nivel mondial (din ce in ce mai probabil, din pacate) si omenirea va trece prin cea mai importanta criza economica din epoca moderna. Totul, fara a se trage un foc de arma, cu largul consimtamant al populatiei si pentru un virus care face victime mai putine ca hepatita.

Urmarea e simpla: cei saraci vor ajunge foarte saraci. Cei din clasa mijlocie isi vor pierde afacerile si vor ajunge si ei saraci. Toti vor sta la mila guvernelor, sperand sa primeasca cecurile salvatoare. Iar pentru o vreme, guvernele vor emite cecuri si vor tipari bani, mentinand iluzia ca se poata trai fara sa faci nimic.

O mana de miliardari (cei are controleaza presa si industria farmaceutica) vor cumpara totul pe nimic si vor deveni si mai puternici ca inainte.

Gabriel Purcăruș 🔴 Sursa ultimă a toleranței nu este creștinul de rând, ci Dumnezeu însuși, care face să răsare soarele și peste cei buni și peste cei răi...

Singurul lucru, literalmente, pe care îl știu progresiștii despre creștinism (și pe care îl invocă ori de câte ori un creștin se arată "intolerant" fata de ideologiile cele mai mov și roz circulate astăzi) este chestia cu întorsul obrazului. Atât și nimic mai mult.

Mulțumiți când auziți vreunul că vă cere să "întorceți obrazul", promiteți că o veți face în măsură în care și ei și protejații lor vor lua în serios celelalte adevăruri creștine: recunoașterea stării de păcat, ura față de Dumnezeu, pocăință, faptele bune, smerenia, umblarea în adevăr și lumină (chiar și atunci când adevărul este incomod).

Altfel, ei sunt ultimii de pe planetă care ar avea dreptul să va ceară așa ceva, pentru că sunt crescuți în general în țări creștine și au avut toate șansele din lume să afle ce reprezintă creștinismul; nu sunt niște păgâni idolatri din insulele Pacificului de sud.

În rest, celor ce pretind toleranță de la creștini, ar fi bine să li se aducă aminte că toate "valorile" pe care le predică ei ar fi nu doar respinse, dar și pedepsite violent în țări cu alte culturi (de pildă islamică), și că tot zgomotul pe care îl fac liber este tocmai rezultatul toleranței creștine care s-a impus de-a lungul veacurilor în țările occidentale. Și că sursa ultimă a toleranței nu este creștinul de rând, ci Dumnezeu însuși, care face să răsare soarele și peste cei buni și peste cei răi.

Gabriel Purcăruș 🔴 Soarta vedetelor: zeci de mii de admiratori, zero prieteni...

Însă nu asta vrem cu toții? Nu cumva primim ceea ce am căutat? Adulație și avere in loc de iubire și părtașie ?

Acum vreo 10 ani, o prietenă din Canada - fată foarte drăguță dealtfel -care de fiecare dată când publica ceva pe Facebook primea sute de like-uri și comentarii admirative a trebuit să se mute in alta locuință.

In ziua respectivă compania de “mutanți” nu a putut trimite oamenii la timp iar fata trebuia sa elibereze vechea locuința înainte de ora 12:00.

In disperare de cauza, a postat pe Facebook o cerere de ajutor. A primit bineînțeles din nou foarte multe like uri și urări de succes, dar în final s-au prezentat numai doi sa o ajute la carat mobila.

Exista admiratori, exista prieteni cu care ne place sa stam de vorba ore in șir, și exista cei ce sar in ajutor la necaz. Bineînțeles ca aceeași oameni pot fi simultan in cele trei categorii, dar in ultima se găsesc foarte putini.

“Don't worry about your bank account. Worry about how many people will show up to your funeral” - zice un clasic in viața.

Iar altul completează: “that depends of the weather...”.

Concluzie - înconjurati-va de familie, cultivați prieteniile reale, mergeți la biserica, rugati-va să-l cunoașteți pe Dumnezeu cât mai repede posibil și puneți toate acestea înaintea goanei după bani și faima - care astăzi sunt dar mâine se duc ca valul.

Gabriel Purcăruș 🔴 Ar fi timpul ca noi înșine să nu mai consumăm știrile pe nemestecate și să nu ne mai creem opiniile după ambalajul în care presa ni le prezintă...

Presa, poporul și democrația

Până la apariția mediilor sociale, presa a avut monopolul de intermediar între politicieni și popor. Ziariștii aveau acreditari pentru evenimente, luau interviuri, transmiteau reportaje, iar populația cumpăra ziarul, asculta emisiunea TV și se informa.

Cât de corectă era presa în raportarea știrilor o aflăm abia acum.

Astăzi, de când cu Facebook și Youtube, cetățeanul de rând care dorește să se informeze poate avea acces direct la omul politic, poate asculta ce spune Donald Trump, Iohannis, Clinton, Dancila, Macron, etc, fără intermediari, fără a fi nevoit să preia interpretarea sub care un ziarist dorește să ne prezinte personajul.

Cum presa nu mai are astăzi exclusivitatea informațiilor, a trebuit să își găsească un alt rol - acela de a deforma adevărul și a-l prezenta în ce unghi dorește patronul sau sponsorul. În loc să transmită informații, presa a început să ne vândă povești.

ȘI din păcate, noi, consumatorii, nu avem întotdeauna timpul sau răbdarea sau cultura politică necesară pentru a ne informa direct, așa că de multe ori preluăm clișeele pe care mass media ni le furnizează. Iar setea noastra de scandal și de bârfă, plus presiunea socială de a nu ne opune tendințelor pe care le manifestă amicii noștri ne fac să ne supunem și noi curentelor de opinie la modă.

Cum manipulează presa? Nu prin minciuni directe. Nu ne spune că e cald afară când de fapt ninge. Dar preia unele evenimente reale și le prezintă într-o anumită lumină, pentru a ne forma imaginea dorită de "ei".

Sub ce etichetă ne sunt vânduți astăzi Dăncilă? Trump? Trudeau?

"Niște idioți, niște proști, niște inculți - prostii satului sau ai planetei".

Cine e Iohannis? Un mut și un plavan incapabil....

Desigur că Dăncilă se încurcă uneori, face erori de exprimare (unele din emotivitate, altele fosilizate), are o cultura limitată. Dar dacă era o proastă absolută, cum ni se spune, nu ar fi ajuns nici lider al PSD, nici prim-ministru.

Ce face presa? Preia aceste erori și le amplifică, și le repetă până când ne face pe toți să credem că nu există alta ca ea pe planetă.

Desigur că Iohannis e mai taciturn si molcom. Dar nu e mut, nu e lipsit de cunoștinte politice. E mai nesigur pe el și pe unele subiecte. Dar nimeni nu le știe pe toate.

Trump e vulcanic, narcisistic, bombastic. Are și el lacune de politica externa. Dar nu, nici el nu e prostul planetei, așa cum le place ziariștilor de la CNN să îl zugrăvească.

Exemplele pot continua la nesfârșit, cu oameni politici din tot spectrul politic și din toate țările.

Cred că ar fi timpul ca noi înșine să nu mai consumăm știrile pe nemestecate și să nu ne mai creem opiniile după ambalajul în care presa ni le prezintă. Dar deseori ne e prea lene să căutăm noi înșine adevărul și îl preferăm semi-preparat, numai bun de pus la micro-unde.

Gabriel Purcăruș 😀 Campania pentru turul II tocmai a devenit interesantă!

•   Poate vrei să vezi și: www.adevarul.ro

Gabriel Purcăruș 🔴 Reacții la anunțarea candidaturii lui Mihai Neamțu sau despre modul în care noi românii reușim să ne tragem singuri preșul de sub picioare, prin încurajarea zgomotoasă a neimplicării...

Am urmărit zilele astea diferitele reacții la anunțarea candidaturii lui Mihail Neamtu, indiferent că a fost vorba de a candida din partea PMP sau AD.

Cei ce au comentat se împart în două mari categorii. Cei ce-l cunosc (adică i-au urmărit activitatea) și cei ce nu-l cunosc (adica chiar habar nu au cine este).

Dintre cei ce-l cunosc, o parte îl aprobă (din motive politice sau religioase), o parte îl respinge (tot din motive ideologice), iar o parte încă nu se pronunță. Pană aici mi se pare normal.

Dar ceea ce mă ingrjoreaza cel mai mult este a doua categorie: Oameni care își mărturisesc din start totala ignoranță ("Cine mai e și ăsta?"), și imediat încep cu insultele și invectivele (asta e creștin? e un excroc, e un hoț, vrea și asta la ciolan etc).

Cu alte cuvinte, butonul românului pare a fi stabilit din fabricație pe poziția "ura" și "neîncredere" față de orice om politic nou, chiar înainte de a-l cunoaște.

Ne urâm liderii actuali și prin extensie, îi urâm preventiv și pe cei viitori. Sigur, e valabil pentru orice om care decide să se implice, nu doar pentru Mihai.

Dintre cei ce îl cunosc, sunt mulți care se plâng că nu e perfect. Nu are studiile necesare pentru a fi președinte. Nu are statura. Nu are privire de om politic. Nu are....Nu are....Nu are...

Așa e. Il cunosc personal si pot da marturie ca nu e perfect. Nu are facultatea de președinți, pe care o au desigur Barna sau Dancila sau Iohannis. E un om cu limite. Are ochelari pentru vedere de aproape. Nu știe decât cinci limbi străine. Nu are 1.90 sau 2.00 m. Nu e blond. Nu are mustață sau barbă. Ii place sa manance peste. Nu are decat un copil. Nu face compromisuri morale. Nu trădează prietenii. Spune clar ce gândeste, chiar dacă asta deranjează.

În consecință, nu merită votul nostru. Votul nostru îl merită desigur cei care și-au demonstrat deja capacitatea de a ne sărăci, de a ne prosti in fata sau de a ne ignora.

Pentru că ne-am obișnuit cu ei și nu vrem altceva. Preferăm să avem pe cine să înjurăm și să dăm vina în loc de a risca să ieșim din zona de confort și să încercăm să schimbăm ceva cu viața noastră. Preferam minciunile frumoase adevarului crud.

Nu încă nici o idee dacă Mihai va accepta sau nu să fie candidat. A fi astăzi om politic activ este un sacrificiu și nu multi și-l pot asuma. Este posibil să prefere liniștea bibliotecii sau a familiei (da, are familie!) mocirlei care a ajuns politică românească. Să intri în politică înseamnă să ieși din cutia comoda a criticii de pe margine (toți putem să ne dăm cu părerea, nu?) și să intri în bătaia puștii, cu șanse foarte mici de a schimba ceva. Dacă o va face însă, înseamnă că are curajul specific nebunilor care o pot face.