David Lavric 🔴 Mereu cu bagajul făcut!

David Lavric 🔴 Cum se formează necredința?

David Lavric 🔴 Societatea de azi și Turnul Babel!

David Lavric 🔴 Religia și Orașul lui Cain

David Lavric 🔴 Păcate voluntare, obligatorii și împotrivirea în fața răului!

David Lavric 🔴 Un singur popor și un singur templu

David Lavric 🔴 Străinul cu care te-ai căsătorit!

Familia în epoca distanțării fizice 🔴 O conferință altfel pentru vremuri neobișnuite la Biserica Providența Timișoara

Cine spune că nu putem petrece un weekend cu familiile?

Te invităm la 3 zile INEDITE pe care să le dedicăm celor mai apropiați oameni din viața noastră. După ce vezi acest anunț, asigură-te că află şi soția/soțul tău şi propuneți-vă să investiți în cea mai importantă comunitate de pe pământ: familia!

Crezi că această conferință ar fi folositoare şi pentru prietenii tăi? Distribuie acest anunț!

P.S. Vom transmite LIVE-urile pe pagina de Facebook Biserica Baptistă Providența Timișoara şi pe canalul nostru de YouTube.

David Lavric 🔴 Ce să faci atunci când nu simți dorința de a te ruga?

David Lavric 🔴 Cum ai ajuns să crezi ceea ce crezi astăzi despre Isus?

David Lavric 🔴 Cât de spirituali devenim în izolare?

David Lavric 🔴 Necredința emoțională și dogmatică

David Lavric 🔴 Sunt unul dintre copiii crescuți în bisericile de la țară...

Sunt unul dintre copii crescuți în bisericile de la țară. Biserici înghesuite în clădiri mici, pe vârf de deal, în plațul unui frate (teren agricol în interiorul satului) sau în camera de oaspeți a vreunui creștin inimos. În încăperi cu scaune de diverse modele și mărimi sau bănci fără spătar, cu pereți vopsiți în ulei și pe alocuri, cu fumul de iarna trecută. Biserica avea o singură toaletă, în curte, fără apă caldă și oglindă, cu un cui îndoit pe post de încuietoare și cu un singur suport pentru ziare rupte în fâșii.

La intrarea în încăpere găseai de obicei rânduri de cizme și papuci. Frații veneau cu încălțămintea de biserică în plasă. Murdăria era lăsată la ușă. Nimeni nu începea până nu ajungea păstorul. Ne așteptam unii pe alții. Ora fixă era atunci când ajungeam toți. Abia atunci biserica era biserică. Toată lumea participa. Ne rugam toți pe rând și cântam toți. Scăpau doar cei care adormeau pe lângă soba încălzită. Nu se râdea la rateurile muzicale. Nu ne certam din cauza stilului de piese. Cântăm toți la fel, din inimă. Predica se rostea din amvonul improvizat dintr-o masă acoperită cu un material brodat. Era rostită cu patos, plină de imagini agrare, mereu evanghelistică și lungă căci trebuia să țină o săptămână întreagă. În timpul predicii se stătea în biserică. Pentru cei care adormeau existau întotdeauna câteva urzici în spatele clădirii.

Pentru luni de zile, uneori mergeam doar noi și misionarul (tata). Păstorii de la oraș nu aveau îndemânarea condusului pe drumurile de țară. Veneau doar la evanghelizări, și atunci costurile absorbeau colectele pentru o lună de zile. (Unii au făcut excepții. Nu-i menționez, nu vreau să le știrbesc răsplata). Ne bucuram ca de Crăciun atunci când veneau musafiri sau când un prieten (așa le spuneam celor care veneau la biserică, însă nu erau botezați) își exprima dorința să-L urmeze pe Domnul. Era o victorie. Nu știu de ce, dar întotdeauna am perceput convertirea în termenii victoriei.

Nu au fost biserici fără probleme. Fiecare grup a avut specificul lui. Certurile apăreau de la copii, găini, garduri și cadouri de Crăciun. Unii au fost excluși, alții s-au luptat să ajungă păstori și diaconi și mi-au călcat tatăl pe grumaz! Să nu le țină Domnul în socoteală lucrul acesta. Cu toate acestea, în toate bisericile a existat câte o soră Mărioara care venea de dimineața, aprindea focul, punea flori într-o vază, mătura în fața ușii și apoi aștepta. Nimeni nu o plătea. Stătea lângă biserică și nu aștepta ca cei de la capătul satului să o înlocuiască. Sau un frate Miheț, care la plecare ne dădea câte o lubeniță din grădina lui, sau o soră Ranca care nu știa să citească, însă care-L iubea pe Domnul cu foc, sau un tânăr de 14 ani care nu lipsea niciodată și căuta cu tot dinadinsul să-L cunoască pe Cristos.

Realitatea la zi: “Creştinul pe drumul din camera de sus la carantina de azi" 🔴 Invitat: David Lavric, pastor

Vezi și:

Realitatea la zi: “Credință și necredință în vremuri de criză" 🔴 Invitat pastor Emanuel Dejeu

Realitatea la zi: “Informare şi dezinformare în vremuri de criză" 🔴 Invitat: Cătălin Sturza, publicist

Realitatea la zi: “Infecţia cu Covid-19, consideraţii medicale şi recomandări în vremuri de criză" 🔴 Invitaţi: Daniela Mariş, medic generalist şi conf.univ.dr. Daniel Mariş

Realitatea la zi: “Educația în vremuri de criză" 🔴 Invitat: Ciprian Gheorghe-Luca, directorul Liceului Teologic Penticostal "Emanuel" din Bucureşti

David Lavric 🔴 Suspendarea serviciilor publice ale bisericilor readuce în discuție, pe alocuri cu un iz revoluționar, subiectul bisericilor din case...

Mitul Bisericilor din Case

Suspendarea serviciilor publice ale bisericilor readuce în discuție, pe alocuri cu un iz revoluționar, subiectul bisericilor din case.

Discuția clocotește de ceva vreme și în contextul unei biserici din ce în ce mai instituționalizate, ideea că adevărata biserică este cea care se întâlnește în case pare o invitație la o reformă eclesiologică, la o purificare a trupului de adăugirile și instituțiile umane și la o revenire la forma biblică de organizare. Ideea în sine se exprimă în tandem cu dezaprobarea față de tot ce pare uman, începând de la alegerea păstorilor și a diaconilor, până la organizarea simplă a unui program de biserică.

Din punctul meu de vedere, însă, "renascentismul acesta eclesiologic" pornește mai degrabă de la o interpretare romanțată, decât în urma unei exegeze curate și oneste a formelor de organizare incipiente.

Biserica din primele secole, așa cum o regăsim în Noul Testament, cât și în timpul perioadei patristice s-a întâlnit duminica într-o formă extrem de bine organizată și în timpul săptămânii pentru lucrări de evanghelizare și părtășie frățească, combinând cele două forme de organizare: în case și " într-o casă".

Casele romane care au slujit pentru întâlnirea bisericii de duminica, așa cum înțelegem din relatările lui Iustin Martirul (sec. II) au fost modificate pentru a acomoda un mai mare număr de oameni, până la apariția clădirilor consacrate în secolul IV. Primul plan arhitectural al unei asemenea case datează de la începutul anilor 200, plan care prevedea acomodarea unei audiențe de până la 70 de persoane.

Iustin Martirul, (apologet creștin din secolul II) ne spune că biserica (imediat după anul 100) se strângea într-un singur loc în ziua de duminică, iar Clement de Alexandria invocă 1 Tesaloniceni 5:5 ca suport pentru această zi. În cadrul întâlnirii se citeau memoriile apostolilor și ale profeților, conducătorul adunării instruia și îndemna la imitarea tuturor celor auzite, biserica se ruga în comun, iar după rugăciune urma Euharistia, care era administrată de conducătorul adunării, împărțită de diaconi și dusă și la cei care fuseseră absenți. La final era organizată colecta pentru orfani, văduve, bolnavi și pentru toți cei în nevoie.

Tot din apologiile lui Iustin aflăm că după terminarea predicii, cei care nu era convertiți, chiar dacă se aflau în procesul de catehizare nu era lăsați să participe la rugăciune, euharistie și colectă, deoarece rugăciunea era făcută în Numele lui Isus și doar cei din trupul Lui se puteau ruga astfel, iar aceștia, explică Gregory Dix in 'The Shape of the Liturgy", erau instruiți și evanghelizați în cadrul evenimentelor ca cele organizate de Pavel in Efes și în școala lui Tiran, Fapte 19:9. Aceste întâlniri nu aveau un caracter eclesiologic, ci doar de prezentare a Evangheliei.

Pe lângă întâlnirile acestea de evanghelizare, Luca menționează în Fapte 2:46, 12:12 și 20:8 întâlnirile bisericii din case. Cel mai probabil, creștinii se întâlneau în diverse locații, în funcție de zona geografică, pentru ascultarea cuvântului, rugăciune și frângerea pâinii. În anumite ocazii, la aceste întâlniri participau apostolii sau slujitori recunoscuți, așa cum se menționează în Fapte 20.

Două mențiuni:

Prima mențiune care trebuie făcută în privința acestor întâlniri din case este că expresia "frângerea pâinii" nu se referă în mod exclusiv la Euharistie. Dacă într-adevăr, Euharistia preia elementele din masa evreiască numită "chaburah", masă unde frângerea pâinii era realizată de către cea mai importantă persoană din încăpere în contextul rugăciunii de mulțumire față de Dumnezeu, atunci este probabil ca evreii creștini să fi continuat să frângă pâinea acasă cu bucurie fără ca aceasta să aibă vreo valoare Euharistică. Indiciul pentru aceasta ar putea să fie întâlnirea dintre Isus și cei doi ucenici de pe drumul Emausului. Luca 24:30 ne spune cei doi l-au cunoscut la frângerea pâinii, și tot evangheliștii ne spun că Isus a precizat că nu va mai sta la o masa Euharistică cu ucenicii Săi decât în împărăția Lui.

Astfel, după cum reiese și din scrierile părinților bisericii, Euharistia era rezervată pentru întâlnirea întregii comunități creștine, (nu pentru întâlnirile de casă). Creșterea numărului creștinilor a schimbat situația, însă nu a impus celebrarea Euharistiei în spațiul privat, ci ea a continuat să fie administrată în întâlnirile congregaționale.

A doua mențiune se referă la faptul că în comunitățile urbane și rurale, spre exemplu, Corint, Efes sau Roma a existat mereu câte o singură biserică. Astfel, în timp ce Pavel se referă la mai multe biserici dintr-o anumită zonă geografică sau teritoriu, (Galateni 1:2, 22, 1 Corinteni 1:16:19, 2 Corinteni 8:1), când s-a referit la creștinii dintr-un singur oraș, el a scris unei singure biserici (1 Corinteni 1:2, Coloseni 4:16, 1 Tesaloniceni 1:1), chiar dacă biserica respectivă se întâlnea in diverse locații datorită lipsei de spațiu (Romani 16:23, 1 Corinteni 14: 23).

Mai mult, biserica în general a încercat să păstreze un oarecare echilibru între aspectul spontan, carismatic al întâlnirii și cel organizat.

Încercarea se poate observa în "Didache " și "Hermas", dar și în scrierile lui Clement și Ignație (sec I, II). Didache prioritizează profeții și apostoliI itineranți în defavoarea slujitorilor locali, însă prevede proceduri exacte de primire și verificare a acestora. Hermas se concentrează mult pe autoritatea dată de revelație. Clement, în scrisoarea către Corinteni, este evident în favoarea ordinii și a instituției (corintenii au continuat certurile și după epistolele lui Pavel). Ignație, în scrisoarea către Policarp de Smirna este primul care introduce ideea că nimic nu trebuie realizat în absența episcopului, și tot el vorbește despre 3 slujiri distincte în biserică: cea de episcop, prezbiter și diacon.

Mai târziu, în contextul ereziilor, Ciprian de Cartagina consolidează autoritatea slujitorilor în cadrul bisericii și așează temelia instituțională pentru divizarea comunității între clerici și laici. A se reține contextul în care Ciprian dezvoltă instituțional eclesiologia.

Forme de organizare se regăsesc și în relatările Noului Testament. Iuda este desemnat trezorierul grupului (Ioan 12:6). Biserica din Fapte 6 alege 7 diaconi pentru lucrarea administrativă a bisericii, iar slujbele consacrate în biserică sunt menționate în Filipeni 1:1, Fapte 14:23, 1 Timotei 3, Tit 1:5 în tandem cu lucrarea Duhului prin darurile spirituale din Romani 12:6, 1 Corinteni 12:4-11, 12:28-30, Efeseni 4:11.

David Lavric 🔴 Biserica care nu a vrut să moară…

După ce am aterizat în Vancouver am căutat repede cel mai experimentat om din zonă să-mi explice istoria bisericii pe care urma să o păstoresc și să mă îndrume pe cât se poate. Nu cunoșteam comunitatea, nu aveam familie în biserică, nici prieteni, și pe lângă toate acestea abia terminasem seminarul. Pastorala o știam de la tata, însă nimic mai mult. Aveam cu mine pe Manana, Evanghelia, câteva schițe studențești de predici și 2-3 cărți ce mai încăpuseră în geamantan. Eram singuri.

Respectiva persoană m-a informat rapid și fără tact că biserica este moartă și că venirea mea aici nu este nimic mai mult decât o ambiție a unora, și că am greșit că am ales să mă împiedic de unul singur de brazdele prea tari pentru spiritul meu copilăresc și proiectele naive. A plătit el consumația și ne-am despărțit.

Am început slujirea, de fapt nu am avut altă șansă. Fusesem aruncat de Dumnezeu într-un bazin în care dacă nu învățam repede să înot m-aș fi înecat într-o clipă. Așa lucrează Dumnezeu cu oamenii tari, nu stă prea mult la discuție, ăștia sunt foarte rezilienți în fața presiunilor Duhului și atunci pur și simplu îi aruncă în lucrare. Lucrarea în sine este forma prin care Dumnezeu îi prelucrează. Așa că pentru multă vreme am încercat doar să țin capul deasupra apei.

Pentru toți cei care cred că noi plecăm în diaspora pentru a avea o viață mai bună, îi provoc să vină în schimb de experiență. Aici lipsesc multe din elementele de acasă; lipsește coeziunea dată de geneza geografică, fiecare este din altă parte a României. Lipsește unitatea culturii bisericești, fiecare vine dintr-o altă biserică unde programul și cântările erau cu totul altele decât ale tuturor celorlalți. Lipsește omogenitatea etnică, suntem români într-o țară străină cu copii care nu sunt nici români și nici canadieni.

Pe lângă acestea, oamenii de aici sunt cu totul aparte. Unii dintre ei au călătorit săptămâni de zile în containerele vapoarelor, sau au stat închiși în lagăre până să ajungă aici, mulți și-au luat carierele de la capăt învățând o limbă nouă și luptându-se mereu cu handicapul de a nu fi fost născuți aici. Sunt oameni puternici, deștepți, ambițioși, pregătiți să lupte, informați și cu multe alternative. Bisericile locale au de multe ori predicatori și cântăreți mult mai buni decât ai românilor. Și din acest motive bisericile din diaspora trec prin schisme mult mai repede ca cele din țară; de multe ori o scânteie provocată de câteva cuvinte aspre poate să aprindă o lucrare de ani de zile.

Aici, una dintre cheile lucrării este să nu te lași prins în luptele de partide. Familiile sunt numeroase. Presiunea de a-ți asigura suportul uneia sau a alteia este ispititoare. Însă în momentul în care devii părtinitor îți și poți pregăti valiza de plecare...(adică ar fi bine să ți-o pregătești singur, este o chestiune de bun simț). Aceasta este sfatul pe care l-aș da tuturor celor care vin ca păstori peste ocean. Însă dacă faci așa rămâi singur, la fel cum ai fost când ai venit.

David Lavric la Biserica Emanuel Timișoara

Conferință cu David Lavric la Biserica Betleem Beclean

David Lavric 🔴 Când nu-ți mai place cum predică păstorul tău…

Am scris zilele trecute despre lenea predicatorilor și despre efectul predicilor improvizate direct in amvon sub egida unei inspirații de moment.

Mulți au prins ocazia să arunce vina asupra păstorilor pentru rateuri și falimente congregaționale, sau chiar pentru propriile lor gafe, tipic firii și poate nouă, românilor. Emil Cioran, în “Schimbarea la față a României”, spunea: “Niciun român nu se simte personal vinovat. Toate ratările și golurile și le explică prin vidurile societății, dezertând astfel de la responsabilitatea individuală.”

Așa că aș mai adaugă la articolul anterior câteva rânduri pentru meditația personală a celor care ascultă predica.

Ce faci dacă păstorul tău nu este cel mai talentat predicator, studiază textul biblic, își dă toată silința, însă nu se ridică la nivelul celor pe care îi admiri tu?

1. În trupul local al bisericii trebuie să înveți să crești spiritual lăsându-te slujit de cei care au fost echipați cu daruri spirituale tocmai spre maturizarea ta.

O mare parte dintre creștini sunt nemulțumiți de faptul că nu sunt lăsați să slujească în acord cu darurile despre care spun că le au și în anumite situații este justificată doleanța, totuși ceea ce probabil se omite cel mai adesea este faptul că toți cei din trup, indiferent de darul lor spiritual, trebuie să învețe să se lase slujiți și să se dezvolte spiritual acolo în trup.

Pavel spune foarte clar: "fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora..., iar ochiul nu poate zice mâinii: "N-am trebuință de tine"; nici capul nu poate zice picioarelor: "N-am trebuință de voi."

2. Dacă apreciezi predicarea cuiva nu înseamnă că predicatorul își face sau nu munca cu credincioșie.

De când și până când ceea ce ne place este etalonul a ceea ce este corect și biblic? Nu spun că dacă îți place un predicator, atunci ceva este greșit, însă nu acesta este criteriul.

Biblia spune: “Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasa; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor Iși vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.”

3. Nu trebuie să-ți placă stilul de predicare ca mesajul să te hrănească spiritual.

Predicarea unui pastor sincer și credincios textului biblic, chiar dacă nu-ți va plăcea ca stil sau metodă de prezentare, va putea să te hrănească spiritual. Nu trebuie să-ți placă ca să-ți facă bine.

4. De cele mai multe ori nu ne place un predicator deoarece mesajul pe care îl prezintă pare că nu atinge nevoile noastre. Reamintește-ți că în predicarea Evangheliei punctul de plecare este Cristos și mesajul revelat în Cuvânt, nicidecum omul și condiția lui.

Predicarea care pornește cu intenția să atingă sentimentele și să se adreseze nevoilor generale este foarte posibil să omită mesajul intenționat de Duhul Sfânt în pasaj. Vor exista situații când cuvântul nu te va "atinge" pentru că textul expus vorbește despre o situație cu care tu nu te confrunți chiar în acel moment. Obișnuiește-te să asculți mesajul Bibliei, nu motivat și condus de nevoile pe care le ai, ci motivat de dorința de a cunoaște voia lui Dumnezeu, pentru că acel cuvânt va împlini și nevoile tale la momentul potrivit.

David Wells spunea: Doar dragostea pentru Isus te va ajuta sa faci distincție între nevoile pe care le simți și adevăratele nevoi spirituale pe care le ai. Așadar ascultă predica motivat de dragostea pentru Isus și pentru cuvântul Său.

5. Nu-ti compara păstorul cu predicatorii.

David Lavric 🔴 Unde este predicatorul?

S-au umplut amvoanele de măscărici și de oameni leneși care studiază textul biblic între două semafoare și mai apoi se milogesc pentru un strop de inspirație având impresia că Duhul Sfânt parcă nu știe că din lipsă de chef și disciplină n-au studiat textul biblic.

Faptul că cineva deschide biblia direct in amvon și începe să vorbească doar pe baza unei "inspirații" de moment, nu este nici un act de curaj și nici un act de credință. Psalmistul David spune; Ferice de cine își găsește plăcerea în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui!

Nu scriu nici din frustrare și nici cu gând de judecată, ci mă gândesc cu durere la turma care se formează printr-o asemenea predicare. Hrănind turma cu improvizații și cu predicarea experiențelor se naște o comunitate alergică la doctrină și teologie,avidă după experiențe, însă refuzând să accepte că doar cuvântul sfânt este normativ și că doar cuvântul lui Dumnezeu este contextul experiențelor pure și edificatoare, în esență o comunitate creștină improvizată.

O turmă hrănită cu mâncarea oamenilor va fi și va rămâne omenească. Nu te poți aștepta să se umple bisericile de titani când hrana din amvon este pentru pitici.